Pages Menu
Categories Menu

Posted on ian. 25, 2011 in Politic | 22 comments

Votul diasporei romanesti (II)

Drept de vot pentru toţi româniiPrima mea iniţiativa legislativă va fi obligativitatea adoptării unui nou sistem de vot, on line sau prin posta care să permită românilor oriunde s-ar afla  să-şi poata exercita dreptul de a alege, eliminând bariera reprezentată de distanţele de mii de miles ce trebuiesc parcurse până la cea mai apropiată secţie de votare” reprezenta un punct important al programului meu politic cu care am candidat in 2008.

Viata mi-a aratat ca nu trebuie sa fii neaparat parlamentar (desi ajuta tocmai pentru ca iti ofera anumite instrumente politice care iti faciliteaza punerea lor in aplicare) ca sa sustii proiectele in care crezi (sunt nenumarate exemple de proiecte politice pe care le-am initiat si dus la bun sfarsit, cu succes, neavand calitatea de parlamentar!).

In zilele acestea se discuta mult despre votul diasporei. Foarte multi pun problema daca acest vot este legitim. Unele voci sustin ca e vorba de o asimetrie deoarece romanii din afara tarii nu trebuie sa suporte consecintele directe ale votului lor. Altele spun ca exista o problema cu loialitatea celor care au cetatenie dubla sau chiar multipla. Si in fine, sunt cei cred ca cei din afara tarii pot fi mai usor manipulati pentru ca nu cunosc la prima mana realitatile Romaniei respectiv ca insasi procesul votarii e mai putin controlabil in afara tarii.

Asa cum am mai spus, eu cred ca romanii de pretutindeni trebuie sa aiba drept de vot – un vot informat, fara indoaiala (nu sunt de acord cu afirmatiile, de multe ori mai mult decat rautacioase, ca romanii din diaspora nu sunt informati)….daca vrei sa fii informat esti informat oriunde te afli! In schimb toate partidele trebuie sa faca mai mult pentru diaspora romana si sa explice mai bine oamenilor in ce fel doresc ele sa rezolve probleme tarii si pe cele specifice diasporei iar statul roman are datoria sa asigure conditii normale pentru vot…stiu mult prea multe  exemple in care foarte multi romani nu au putut vota doar pentru ca cea mai apropiata sectie de vot era la minim 3 ore de mers cu masina….tot atat de bine stiu si foarte multi romani care au condus peste 2 ore doar ca sa voteze …bravo lor si eu personal ma inclin in fata unei asemenea atitudini civice pe care sincer o doresc si la mai multi dintre romanii care locuiesc in tara.

Tocmai pentru ca dreptul de a vota este un drept fundamental sustin ca fiecare cetatean roman, indiferent unde a ales sa traiasca si sa munceasa, are dreptul sa voteze iar impedimentele administrative trebuiesc inlaturate.

Cu acestea fiind zise as vrea sa dezbatem, serios si responsabil, fara patima politica sau partizanat politic, ce inseamna si care sunt implicatiile votului diasporei romanesti.

Miza este mult prea serioasa si importanta pentru intreaga societatea ca aceasta dezbatere sa fie redusa la simple calcule matematice ale unui partid sau altul.

M-as bucura sa avem aceasta dezbatere aici. Multumesc si astept parerile voastre.

UPDATE:

Observ ca majoritatea comentariilor se reduc la candidatura mea. NU acesta este scopul ideilor exprimate aici si sper ca, cel putin la mine pe blog, putem discuta serios si responsabil, FARA PATIMA POLITICA, implicatiile votului diasporei romanesti, vot care a avut un rol determinant la ultimile alegeri, cu sanse mari sa determine si rezultatele alegerilor viitoare. Multumesc.

22 Comments

  1. Da votul prin corespondenta ar fi util mai ales pentru persoanele cu handicap fizic care se deplaseaza foarte greu sau deloc si doresc sa voteze.
    Niciodata nu am inteles de ce 70% din Romanii cu drept de vot refuza sa mearga la urne.Votul este un drept fundamental pe care l-am cistigat cu singe,si trebuie exprimat pt ca suntem datori sa alegem ceva,Pasivitatea ,comentariile de pe margine sunt mult mai daunatoare.

    • adrian
      corecta observatia ta

  2. Diaspora e importanta din multe puncte de vedere si ar trebui sa aiba influenta. 24/7 si nu doar o data la 4-5 ani. Si nu doar politic .
    Dar nimeni nu-i vrea implicati. Nici macar ceilalti romani. Vezi ce s-a intimplat cu cei intorsi de ex.
    Sint prea multi pt a fi ignorati (4 mil?) dar si prea impredictibili pt a fi luati in serios. Iar singura diaspora relevanta ar fi cea din tarile unde exista un numar mare si compact de romani cum ar fi Italia si Spania (acolo doar temporar, des in Ro, familii, copii la scoli etc). Restul ar fi destul de neglijabil (cu exceptia oraselor mari).

    Dar nu cred ca va exista posibilititatea votului on-line pt ca, din punctul de vedere al clasei politice, ar introduce in joc un „actor” care nu poate fi controlat (iar votul on-line iar mari importanta enorm).
    Plus ca exista prea multe piedici practice si juridice pt a pune la punct un asa sistem. Si mai exist si aspectul cheltuielilor…

    Cred ca ar fi necesar un nou partid politic. Sau o altfel de organizare la cele existente care sa incorporeze si aripi semi-independente din diaspora (nu o vad posibil cu actuale topuri din partidele de acum)
    Asta ar insemna ca diaspora se organizeaza singura si nu exista acceptanta pt asa ceva.

    Nu vad cine si nu vad cind s-ar intimpla/aplica. Sint tot mai pesimist. Spirala e din ce in ce mai negativa. Tu obisnuiesti sa vorbesti de „gasti” dar eu vad „gang wars” 😉

    • Tio
      problema de fond ramane: romanii au dreptul sa voteze indiferent unde au ales sa traiasca…nimeni nu si-a pus problema ce se intampla daca un roman contesta rezultatul alegerilor tocmai pt ca a fost impedicat sa voteze (de ex. cea mai apropiata sectie de vot este la 3 ore de condus)

  3. Buna Ana,
    Nu am mai postat de ceva vreme pt ca am socotit ca nu aveam nimic de spus, pana in acest moment.
    In 2008, dupa cum sti, ai pierdut datorita faptului ca esti membru PSD. In prima parte a postarii I, atribui vina romanilor din diaspora ca nu au facut diferenta intre PSD si Ana Birchall, numai ca aceasta diferenta nu s-a dorit a fi facuta. Eu personal te-am votat (sti asta) si in zilele in care am impartit fluturase si am ajutat cu campania ta, am inteles un lucru: romanii din America urasc PSDul si indiferent cat de onest si competent este un membru al acestui partid nu doresc a face diferenta intre el (a) si PSD ca partid. Majoritatea romanilor au plecat in anii ce au urmat dupa revolutie cand la guvernare se afla nimeni altul decat Iliescu. Este mult prea greu sa ii convingi acum ca PSD este un alt partid decat cel pe care ei l-au lasat in anii ’90, sau despre care aud la TV si/sau citesc pe internet zilnic, si tot mai greu cand Iliescu este presedinte de onoare, si cu totii se intreaba ce onoare, pt ce, pt mineriade, coruptie, etc. Sa nu uitam episodul din 2007 si suspendarea Presedintelui, deci greuuuuu sa ii convingi sa voteze PSD.
    Acum, cat despre dreptul nostru, mi se pare corect ca atata timp cat sunt cetatean roman sa pot vota daca asa doresc indiferent de locatie. Votul online pare cea mai viabila solutie, dar tare ma indoiesc ca PSD al carui membru inca esti (din nefericire) va sustine introducerea votului on line sau prin posta. Imi aduc aminte si acum de Ponta care sustinea pe la toate emisiunile, imediat dupa alegeri, ca romanii din diaspora nu ar trebui sa aiba acest drept de vot. Cu alte cuvinte, sa fie Ponta atat de prost sa isi taie craca de sub picioare, pai daca toti romanii din diaspora voteaza, PSD-ul va disparea (ex alegerile din 2008 si 2009, acum imagineazati toti romanii care vor vota in majoritate anti PSD).
    Dupa votul on line, ar mai fi votul prin posta dar acesta este mult mai usor de manipulat adica, nu soseste in timpul admis sau nu mai ajunge deloc caci au grija „baietii” sa rataceasca plicul. Dar votul on line printr-un sistem bine pus la punct in care sa te verifice serios ca sa nu avem mai multe persoane inregistrate cu acelasi nume, deci un sistem tight, ar oferi romanilor din diaspora accesul la vot foarte usor. Pentru asta este nevoie de o agentie non partizana in care legea, onestitaea, etc nici sa nu fie puse la indoiala si care sa monotorizeze voturile on line.
    Ai studiat dreptul aici, deci sti la ce sistem ma refer cand zic jury duty, ei cam asa ar trebui alesi membri sa zicem 10 la numar, random si care sa nu aiba acces la presa in timpul monotorizarii votarii on line, si care sa fie alesi la fiecare votare, niciodata aceiasi.
    In concluzie, noua, romanilor din diaspora, ni se cuvine legal acest drept iar singurele discutii ar trebui purtate in vederea obtinerii unor solutii viabile strict legate de inlesnirea modului in care romanii din diaspora voteaza. Eu sustin votul on line.

  4. adrian, o problema mai grava decat a celor care nu merg la vot este a celor care merg la vot si habar nu au de ce voteaza cum voteaza

  5. Iata pozitia oficiala a PSD legat de diaspora. Fraudare e un pretext. La PDL e probabil retorica sau nu au inteles ca si-au consumat capitalul de incredere dupa anii de guvernare.

    „Am auzit recent o noua idee – ca cei din strainatate sa voteze pentru Consiliu Judetean de la Targu Jiu sau de la Bacau. (…) PDL cauta in acest moment si o solutie de salvare si anume – fraudarea masiva a votului din diaspora, prin proiectul categoric nedemocratic si prin proiectul categoric facut cu intentia de a frauda votul din strainatate promovat in acest moment cu naivitate, sper, si cu lipsa de ratiune si de echilibru de catre ministru de Externe, Teodor Baconschi”, a mai afirmat presedintele PSD.

    • Faceti tot posibilul sa se elimine orice posibilitate de frauda. Nu cred ca PDL cauta sa fraudeze masiv votul din diaspora. Mai degraba exista temerea PSD-ului …justificata de altfel….diaspora, in mare majoritate, nu va vota cu PSD.
      Eu traiesc aici in America dar am si investitii in Romania. Romanii-americani nu voteaza cu PSD. Nu am ideie ce orientari au cei din Italia, Spania….e foarte posibil ca si dintre acestia, o mare parte sa nu voteze cu PSD.
      Stefania in mesajul ei a subliniat destul de bine aceste aspecte. Sunt pentru votul prin corespondenta, altfel, datorita distantei prea mari e posibil sa renuntam.

  6. Temerile mele in privinta votului prin corespondenta au de a face cu posibilitatile crescute de frauda fara urme. In plus, diaspora este concentrata in aglomerari urbane, ceea ce inseamna ca n-ar trebui sa fie dificila organizarea unor sectii de votare care sa acopere cea mai mare parte a diasporenilor.

    Pe de alta parte, votul prin corespondenta ar putea fi mai economic, acesta fiind de altfel avantajul principal.

    In alta ordine de idei, v-am nominalizat intr-un concurs de bloguri si am adaugat un video cu Dvs. 🙂

  7. Daca este fezabila ideea ca votul on line pentru diaspora nu vad de ce nu ar fi valabila treaba asta si pentru cei din tara.
    Sa poata vota oricine pe baza de CNP.
    Nu zic sa nu fie sectii de votare.Sectiile de votare sa aiba doar calculator conectat la internet.Si comisia (formata ca si acum din activisti de la toate partidele) ar avea treaba doar cu cei care nu stiu sa voteze pe net.
    Dar asta doar daca este fezabil sa se voteze pe net.

  8. Si eu cred ca orice cetatean roman trebuie sa aiba drept de vot. Evident, si cei din diaspora. Altminteri s-ar pune problema: cine ii reprezinta pe acesti oameni, cetateni romani? Ar ajunge apatrizi cu cetatenie, lucru care nu e in regula si nici drept. Pe de alta parte, ideea ca cei din strainatate sa voteze pentru Consiliul Judetean Bacau sau Tg. Jiu nu este absurda. De ce? pentru ca omul poate avea familia acolo, si multi dintre cei plecati au familiile in tara. Si chiar daca nu ar avea familie, domiciliaza acolo, chiar daca e plecat temporar. Daca e in strainatate asta inseamna sa nu-l mai intereseze deloc ce se intampla in localitatea lui de bastina? Ar fi oare drept sa-i interzici sa voteze?
    Pe de alta parte atitudinea unora din PSD, si anume ca cei din diaspora sa nu aiba drept de vot este gresita, ca sa nu spun mai mult. Are un spirit de razbunare, ca in diaspora a fost votat Basescu, dar pe de alta parte uita faptul ca Geoana isi facea campanie cu surle si trambite in Italia. De ce? Ca sa castige voturi, nu? Dar daca diaspora ar vota, la viitoarele alegeri , cu PSD? In cazul acesta diaspora e buna, nu? Pe de alta parte o asemenea atitudine ar insemna abandonarea a milioane de romani din diaspora, care nu ar mai avea reprezentanti in tara si nu ar mai fi reprezentati de nimeni. PSD ar trebui sa se gandeasca serios ca aceasta diaspora, dupa cat mi se pare mie, reprezinta un ELECTORAT DE STANGA! Sunt oameni care au mers sa munceasca acolo, n-au averi, ci cauta sa munceasca pentru ca sa poata sa-si intretina familiile ramase in tara. Trimit bani in tara, de care economia are nevoie, ca nu da pe dinafara de performanta ce este. PSD, ca partid de stanga, nu se gandeste la lucrul acesta? Or, atitudinea unora din PSD, ca diaspora sa nu aiba drept de vot, de abandon al propriilor cetateni, imi aminteste de aceea de pe vremea comunismului, cand diaspora era hulita, privita ca imburghezita, cand nu aveai voie sa ai contacte cu cetatenii straini. Ca nu cumva sa patrunda si alte idei in frumoasa noastra societate socialista!
    Eu stau si ma intreb: cum e posibil ca unii din PSD, de la care am pretentii, sa abereze in felul acesta. Adevarul razbate din aceasta atitudine: PSD nu are, la ora actuala, un program politic electoral, o strategie electorala pentru a castiga voturile diasporei. Iar lucrul acesta genereaza luari de pozitie precum cele ale Stefaniei! Nu este vorba de candidatura Anei Birchall, sau al unui alt membru PSD. Este vorba de PSD, care este incapabil sa atraga diaspora de partea sa. Ati vazut ce i-a zis unul din cei plecati in Italia, daca nu ma insel, lui Basescu? Era intr-o emisiune a Rodicai Culcer. Ca s-ar intoarce in tara, dar nu prea are de ce (adica nu prea are motive, data fiind situatia economica a tarii). Ei, ce face PSD pentru ca acesti oameni sa se intoarca? Le da prima 25.000$ sau euro? Celor de „dreapta”, ca doar l-au votat pe Basescu, nu? Sunteti de acord cu o asemenea „strategie”?

  9. Ana,
    Din considerente de lipsa a increderii in clasa politica romaneasca, ma tem ca votul electronic va deschide noi oportunitati de fraudare. In tara noastra este inca valabil dictonul atribuit lui I.V. Stalin „important este nu cine voteaza, ci acela care numara voturile”. Acuzati de lipsa a solidaritatii cu restul natiunii (se mentine paguboasa atitudine a „non-consumatorului de salam cu soia”), ne vedem dati la o parte in primul rand de proprii concetateni, inainte de a ne autoexclude din disperare, ori lehamite. Revenind la tine, strict personal, probabil stii ca iti acord credit total, chiar mi-am exprimat disponibilitatea de a te sustine; te stiu destul de bine de pe vremea in care faceam presa. Motivele pentru care partidul pe care il reprezinti nu are aderenti in diaspora necesita o analiza mai profunda. Stiu, nu acesta era subiectul in discutie.

  10. De o vreme tot nu imi da pace un gand: chiar ar trebui ca cei din diaspora sa aiba dreptul de a vota?

    Sunt multe asimetrii fata de votul celor din tara, insa cea mai importanta mi se parea aceea ca cei din diaspora nu trebui sa suporte consecintele votului lor, decat in mod indirect.

    Desigur, mai exista si alte lucruri importante, de ex. cat de bine sunt ei informati despre situatia din tara si pe ce canale sau faptul ca in strainatate, s-a vazut in 2009, se pot fura voturi fara limita pentru cel care numeste ambasadorii si consulii.

    Am putea discuta lucid si despre motivatia celor „din afara” la un popor dominat de sintromul „caprei vecinului. Oare cati isi vor dori, chiar si subconstient, o Romanie saraca care sa le permita sa se profileze cand merg de sarbatori acasa? Sau cum stam cu loialitatea fata de stat in cazul celor cu dubla cetatenie? SUA, de exemplu, cere unui cetatean american loialitate absoluta fata de statul american, indiferent de ce alte nationalitati mai are.

    Rvenind insa la problema de baza, a da un drept pentru care nu trebuie suportate consecinte mi se pare nedemocratic si nu in spiritul unui stat de drept. Poate ar trebui sa ne gandim bine la lucrurile astea inainte de a-i gadila la orgolii pe „diasporeni”.

    P.S. Pentru cei care vor sa ma injure pentru cele scrise mai sus, precizez ca domicilez din 1990 in afara Romaniei.

    • Dar de ce crezi ca ar vrea cineva din diaspora (exceptand pe cei plecatzi de foame cu gandul doar de aface ceva bani -turism muncitoresc) sa te injure? Cred ca in postarea ta este ceva adevar pe ici pe colo dar pe ansamblu nu impartashesc opinia ta (sic).
      Daca tu crezi ca cei STABILITZI (cetatenie,casa, masa, caine, pisica shi tot ce mai vrei tu)in strainatate sunt asha cum ii descrii tu mai sus sa shti ca gresheshti.
      Citez”Oare cati isi vor dori, chiar si subconstient, o Romanie saraca care sa le permita sa se profileze cand merg de sarbatori acasa?”
      Cei ca noi STABILITZI in Nord America in niciun caz nu ne-am dori o Romanie saraca!……sa shti ca din punct de vedere financiar nu avem nici o problema……marea problema pentru noi este TIMPUL (sic.)
      Ash putea zice mai multe, dar ma opresc acum shi aici.

      Sa auzim numai de bine!

  11. Oricum, pe viitor parlamentele nationale vor cantarii tot mai putin in ecuatia de putere local-national-interguvernamental/ european/global. Asa ca Diaspora de multe milioane de romani din Europa ar putea sa ceara dreptul la mai multe colegii – sa mai existe un sg colegiu pt Italia, Spania, Franta la un loc. Deci Diaspora merita un vot porportional cu dimensiunea ei, insa rolul Parlamentului tb regandit si redus in favoarea rolului Parlamentelor regionale, Consiliilor locale pe de o parte si a PE pe de alta parte… Ca sa fim corecti. Apoi tb sa luam in calcul ca pop oficiala de 21.5 mil a RO va scadea in cativa ani cu aprox 3 mil prin simpla formalitate de inregistrare a domiciliului expatilor in tzara de rezidenta,deci se va impune ca Diaspora sa fie reprezentata proportional, adica 20% din parlamentari sa fie pt Diaspora. In mod oficial pop unei tzari e cuprinsa de pop domiciliata permanent in tzara respectiva indif de cetatenie.
    Iata un forum de discutii mai vechi despre dilemele romanilor din strainatate ce doresc obt domiciliului unde stau de mult.
    PS: Poate in contextul alegerilor din 2016 multi dintre candidati vor fi interesati sa reprezinte colegiile mai numeroase din diaspora(Spania1, Spania2,.., Italia1, Italia2.. , Austria, etc…)

  12. Ana tu zici:
    “Drept de vot pentru toţi românii -Prima mea iniţiativa legislativă va fi obligativitatea adoptării unui nou sistem de vot, on line sau prin posta care să permită românilor oriunde s-ar afla să-şi poata exercita dreptul de a alege, eliminând bariera reprezentată de distanţele de mii de miles ce trebuiesc parcurse până la cea mai apropiată secţie de votare” reprezenta un punct important al programului meu politic cu care am candidat in 2008.
    OK! Sper ca nu te dezici de acest punct shi il suszti in continuare.
    Numai ca PSD se pare ca este total de alta parere :
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-psd-respinge-votul-prin-corespondenta-919307.html
    Ai ceva de comentat? Cum ma convingi ca tu (membra PSD) vei putea pune in aplicare acest punct din programul tau fara sprijinul PSD? Nu crezi ca „E ceva puter in Danemarca”?

    Sa auzim numai de bine!

  13. UN PUNCT DE VEDERE CARE TREBUIE RESPECTAT : Intotdeauna mi-a placut confruntarea de idei si limbajul civilizat ! Acest lucru doresc sa-l facem si aici , dragi romani din Diaspora ! CE INSEAMNA SI CARE SUNT IMPLICATIILE VOTULUI DIASPOREI ROMANESTI ? Ana , nu ai vazut la alegerile prezidentiale din 6 dec 2009 consecintele intrebarilor formulate de tine mai sus ? A fost declarat castigator pentru cateva ore M.Geoana , iar spre dimineata a iesit invingator cel mai tiran dintre presedintii Romaniei de dupa 30 dec. 1947 : Basescu Traian ! Cu ajutorul voturilor Diasporei romanesti a castigat( furat ) “la mustata” acest presedinte care nu este al Romaniei , nu este al romanilor , ci este presedintele PDL-ului ,al guvernului Boc si al clientelei politice din care face parte ! Nu este nici macar presedintele celor 51 % de romani care l-au votat ,nu este presedintele nici celor din Diaspora care l-au votat ! Pe acestia i-a mintit , i-a pacalit ca vor trai bine si atat ! Si pe mine a incercat sa ma minta , dar nu a reusit ,deoarece am votat impotriva lui ! Pai ce dracu , doar in 1996 am mai votat, crezand ca voi vedea ” luminita de la capatul tunelului ” si am crezut pe dracu ! De ce romanii din Diaspora au votat cu acest dictator , bolnav psihic ? Pt.ca in mintea lor au considerat ca Geoana este comunist ,( vin comunistii la putere! ), ca se trage din PSD-ul lui Iliescu si al clientelei politice pe care a sprijinit-o din 1990 ! Dar Basescu Traian , dragii mei din Diaspora , ce este si de unde se trage ? Cumva de la Ram se trage ? Nu cumva a fost si el………putin comunist sau poate v-a atras termenul (la moda acum )de ” burghez rosu “? Chiar nu l-ati observat pe acest individ ,pe care l-ati votat ca este dictator sau imi spuneti ca din nou ati ales la fel ca in 2000 sau 2004 , raul cel mai mic ? Dar pana cand sa tot alegem raul cel mai mic si pana la urma tot raul cel mare sa iasa invingator ? Da , cu voi vorbesc romani din Diaspora ! Ana , pana cand romanii din tara si de pretutindeni , nu vor face bine distinctia intre stanga si dreapta ( intotdeauna stanga si dreapta s-au urat si se vor ura ), pana nu va veti da seama ca aceasta tara e condusa numai de clientele politice (fara culoare politica) care se aciueaza mereu oriunde exista putere politica ( mafia transpartinica ) , veti vota mereu , avand pretentia ca veti face un lucru nobil si democratic ! Doar atat , in rest , SA TRAITI BINE ! Faptul ca ati votat cu acest dictator de dreapta ( imi este greu sa-l incadrez , cred ca la extrema dreapta e cel mai bine ,desi aceasta nu a avut niciodata o doctrina clara in toata Europa ) si ati influentat decisiv balanta castigarii alegerilor in favoarea dictatorului , s-a dovedit a fi cel mai rau lucru posibil pe care l-ati facut ! Din moment ce tu , roman din Diaspora , ai ales sa pleci din tara mai incet (cu acte in regula ) sau mai grabit ,( ca un fugar ,ascuns prin lanuri de grau sau remorci de camioane , fara sa te mai uiti in urma ! ) si ti-ai ales tara in care sa-ti traiesti tot restul zilelor tale ,intelectual fiind ,in USA, Canada , Australia , sau capsunar de Spania ,” peste ” de Italia sau bucatar de Germania , consider ca nu mai trebuie sa te intereseze ce se intampla in Romania si nici sa mai votezi pt. aceasta tara , deoarece nu esti bine informat despre realitatea de aici , dar mai ales ca nu tragi consecintele negative ale votului tau direct( de altfel , bine intentionat ), vis-a-vis de conditiile de trai din aceasta mizerabila tara numita Romania ! Prin votul vostru ati adus un tiran in fruntea Romaniei , care nu ne reprezinta ! Prin acest tiran ati adus raul cel mare in aceasta tara si nu mai putem scapa de el , deoarece jocul democratic , pe buna dreptate este unul matematic si rece si intotdeauna spune ca 254 ( parlamentati pdl-isti , unp-risti si udm-risti) este mai mare decat 217( ai opozitiei ) si chiar 236 este mai mare decat 235 ! Daca vrei sa votezi pt. Romania , vino si traieste in tara ,castiga 100 -200 euro pe luna ( parca ai mai trait candva lucrurile astea , nu-i asa ? ) , vezi si simte toate mizeriile politice din tara si lupta ! Lupta dragul meu roman din Diaspora ,alaturi de mine, roman din Romania ,sa inlaturam odata pt. totdeauna mafia transpartinica din Romania , sa inlaturam dictatura non-valorilor, sa inlaturam minciuna , coruptia si mizeria politica din Romania ! Nu din USA , Canada poti face aceste lucruri ,ci din tara , alaturi de mine ! De nu-ti convine……………LASA-NE si traieste-ti visul american , canadian , australian in vecii vecilor si mai mult decat atat !

  14. Am auzit propunerea dlui Antonescu (rominii din strainate voteaza numai daca platesc taxe!) si imi place :-)). Nu inteleg de ce discriminarea ! Ar trebui formulata „rominii care platesc taxe voteaza”” – sa terminam cu voturile alora fara servici , care lucreaza la negru etc… De fapt numarul de voturi are trebui sa fie proportional cu marimea taxei pe care o platesti – sa spunem 500 lei in taxe= 1 vot. In fond cei care platesc taxe sustin guvernul si tara!! Sa vedeti cum banii de spaga in loc sa se duca sa cumpere voturi se vor duce la bugetul de stat – cu cit mai multe taxe dai la buget cu atit mai multe voturi ai.! O adevarata revolutie in gindirea democratica – in fond in Grecia antica ;eaganul democratiei numai propietarii votau , sclavii nu aveau drept la vot.
    Un singur lucru nu inteleg- Antena 3 si Realitatea arata clar ca sprijinul pentru PSD and PNL sete de vreo 375% si am vazut cu totii multimea cutremuratoare de oameni care au protestat impotriva legii muncii (p.s pun pariu ca nici unul din cei ce posteaza aici n-a fost la miting :-)) . Stie Antonescu ceva ce noi nu stim de se ingrijoreaza de vreo citeva sute de mii de voturi cind are toata tara cu el?
    Oricum a dovedit ca are stofa de om de stat si potential presedinte al R – eu ramin consrvator si vazindu- l cit de „bun”este daca voi vota voi vota conform cintecului rominesc „” fie blonda cit de rea tot mai buna este ea”” . Cine stie poate se opreste Nastase sa plinga moartea matusii Yamara si va candida el. La ora actuala pare mai bun decit Antonescu

    • Marian
      o declaratie pur si simplu politicianista care mai este si ilegala. Sigur, fraudarea votului este o problema reala dar care nu se rezolva prin declaratii la un talk show ci prin lege si sanctiuni pentru neaplicarea legii. Cetatenii romani sunt cetateni romani oriunde au ales, sau viata i-a dus, sa traiasca si sa munceasca. Romania are obligatia sa respecte drepturile acestor romani oriunde s-ar afla! Cat despre drepturile electorale practica ultimilor alegeri arata ca oricum au fost restranse si nerespectate…lucru care nu trebuie sa se mai repete . In loc de declaratii pur populiste ar trebui sa se vina cu solutii pentru a preveni o posibila frauda!

  15. Thank you Ana.
    Esti intr-adevar un politician si o persoana demna.
    Nu am votat pina acum (o problema de constiinta nu am „simtit” ca am dreptul fiind cetatean american) asa ca nu cunosc sistemul.
    E un sistem de inregistrare prealabila ca in SUA ? (adica trebuie sa te duci sa zicem pe o pagina a ambasadei unde te inregistrezi cu nume , pasaport , adresa , telefon , adresa in R daca este etc) si in ziua cind te prezinti numele tau e verificat daca e pe lista si bifat daca ai votat. Daca nu esti pe lista tot poti vota dar numele tau e trecut pe o lista provizorie si votul e numarat numai in cazul cind numarul e strins subiect de verificare?
    Mi se pare relativ greu in acest caz sa furi pentru ca e usor sa suni persoanele (in caz de dubiu ) sa le intrebi daca au votat sau nu (indiferent pe ce lista.
    Forme de prevenire sau reducere a fraudei (relativ necostisitoare) exsita.
    M-a üimit”lipsa de ïnteligenta politica a dlui Antonescu .. da apa la moara PDLului….

    • Marian
      sunt inca discutii privind aplicarea si consider ca aici trebuie sa se focalizeze discutiile…Da asa este, ai dreptate, asemenea idei folosesc exclusiv PDLului dar din pacate unii nu vad…sau se fac ca nu vad!?
      PS Consider ca a fi tu insuti intr-o lume care incearca intruna sa te faca sa fii altceva este cea mai mare realizare ….asa cred eu

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.