Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 27, 2015 in Politic | 0 comments

Un client al unei bănci a obţinut suspendarea plăţii ratelor pentru un credit CHF

11084253_663623993749372_6178586896105863579_n

Un client al unei bănci a obţinut, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti, suspendarea plăţii ratelor pentru un credit în franci elveţieni. Decizia instanţei a fost luată în urma unei ordonanţe preşedenţiale care îi permite clientului să nu mai achite ratele până la finalizarea procesului în care sunt invocate clauze abuzive ale respectivei bănci.

Este o victorie de parcurs, dar care dă speranţe şi celorlalţi români care s-au împrumutat în fraci elveţieni şi care acum, nu din vina lor, sunt sufocaţi de ratele care au crescut ca urmare a fluctuaţiilor masive ale cursului valutar. Reiterez apelul meu la dialog şi negociere reală între bănci şi clienţi ca soluţie optimă de soluţionare a diferendelor.

Pentru a oferi românilor împrumutaţi în franci elveţieni sau în alte valute un adevărat balon de oxigen, este nevoie de adoptarea proiectului referitor la conversia creditelor precum şi a Legii insolvenţei persoanelor fizice. De înadată ce vom avea cadrul legal – ceea ce sper că se va întâmpla până în Paşte în cazul Legii insolvenţei – clienţii de bună-credinţă care întâmpină dificultăţi în rambursarea creditelor vor putea fi sprijiniţii să se redreseze financiar.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.