Pages Menu
Categories Menu

Posted on nov. 18, 2011 in Politic | 0 comments

Un alt fel de speranta

Vă invit să citiți discursul lui Ed Miliband de ieri. Ed este deputat și președinte al Partidului Laburist din Marea Britanie. Cariera sa a început în Labour în 1993. Este un puternic susținător al unor politici integrate pentru diversificarea și sustenabilitatea surselor de energie. A fost Ministru la departamentul de resort din guvernul britanic și este direct responsabil de promisiunea tăierii a 80% din emisiile de carbon până în 2050. Un excelent strateg, în campanie și la guvernare, Ed a reușit să ofere o nouă față partidului său, după debarcarea lui Gordon Brown. Nu în ultimul rând, îmi este un bun prieten.

Ed a vorbit pe tema crizei economice, dar și a dependenței Marii Britanii de piețele financiare. În esență, discursul sau a sugerat nevoia unei construcții de valori în baza economiei britanice, a susținerii inovației și cercetării nu doar de dragul profitului, ci în folosul unei competitivități crescute, față de alte țări. Implicațiile sunt imense, din punctul de vedere al Albionului, care se luptă cu un nivel foarte înalt de șomaj în rândul tinerilor. Departe de a adopta reflexul britanic protecționist și eurosceptic, Miliband sugerează dezvoltarea și specializarea talentului, protejarea resurselor umane. E o strategie, o gândire de viitor pentru cel puțin o generație de acum încolo și o politică socială solidă. Sunt idei pe care și noi le susținem.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.