Pages Menu
Categories Menu

Posted on iun. 15, 2016 in Comunicate, Economic, International, Politic | 0 comments

TTIP reprezintă o prioritate atât pentru UE cât şi pentru SUA, fiind un proiect esenţial pentru consolidarea comerţului internaţional şi a cooperării transatlantice

DSC_3158-01_mDSC_3172~01_m DSC_3202_m DSC_3211_m DSC_3222_m

Ana Birchall: TTIP reprezintă o prioritate atât pentru UE cât şi pentru SUA, fiind un proiect esenţial pentru consolidarea comerţului internaţional şi a cooperării transatlantice

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, au organizat, miercuri, 15 iunie a.c., dezbaterea cu tema „Acordul de Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) şi impactul asupra României”. La eveniment au participat domnul Dean Thompson, adjunct al şefului misiunii Statelor Unite ale Americii în România, domnul viceprim-ministru Costin Borc, doamna Kate Kalutkiewicz, asistent al negociatorului-şef desemnat pentru TTIP din partea Reprezentanţei SUA pentru Comerţ Internaţional, doamna Florina Telea, coordonator internaţional pentru comerţul între UE şi SUA din cadrul Comisiei Europene precum şi diplomaţi, reprezentanţi ai Guvernului, parlamentari, reprezentanţi ai mediului de afaceri, membri ai ONG-urilor de profil şi jurnalişti. Dezbaterea a fost moderată de către Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.

În cadrul dezbaterii au fost discutate subiecte privind stadiul actual al negocierilor, elementele componente ale acestui acord, avantajele şi dezavantajele potenţiale ale sale, principalele domenii aflate în prezent pe agenda negocierilor, perspectiva acordului TTIP ca fenomen al globalizării, precum şi implicaţiile potenţiale ale acestui acord asupra situaţiei, economice din SUA, UE şi România şi asupra schimburilor comerciale la nivel mondial.

În deschiderea dezbaterii, Ana Birchall a subliniat importanţa TTIP din perspectiva impactului economic favorabil pentru Europa şi SUA. „Consider că Acordul de Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii reprezintă un proiect esenţial pentru consolidarea comerţului internaţional şi a cooperării transatlantice. Încheierea TTIP este de natură să producă rezultate concrete din punct de vedere economic şi comercial. TTIP trebuie să fie un acord ambiţios, echilibrat în raport cu partenerii şi care să producă beneficii ambelor părţi, cu respectarea standardelor de calitate în domeniile de interes pentru cetăţenii statelor membre”, a declarat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene.

„În ce priveşte poziţia României, ţara noastră şi-a exprimat susţinerea faţă de importanţa încheierii acestui Acord atât de important din punct de vedere economic şi comercial şi care are potenţialul de a stimula substanţial şi cu rezultate concrete schimburile comerciale şi investiţiile pe cele două maluri ale Atlanticului. Aşa cum a fost subliniat de multe ori la nivelul Preşedintelui şi al Guvernului României, TTIP reprezintă o prioritate ce poate aduce oportunităţi semnificative de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de creştere economică”, a precizat Ana Birchall.

Dean Thompson, adjunct al şefului misiunii SUA în România, a subliniat importanţa acordului TTIP pentru valorificarea oportunităţilor de investiţii şi comerţ internaţional şi pentru dezvoltarea României: “Acordul TTIP poate contribui la consolidarea parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii prin susţinerea şi încurajarea dezvoltării reciproce şi a prosperităţii, precum şi prin multiplicarea oportunităţilor spaţiului transatlantic”, a declarat Dean Thompson în cadrul dezbaterii.

Doamna Kate Kalutkiewicz, asistentul negociatorului-şef desemnat pentru TTIP din partea Reprezentanţei SUA pentru Comerţ Internaţional, a evidenţiat beneficiile potenţiale pentru economiile părţilor implicate în negociere, cu un accent special asupra avantajelor pe care le pot obţine întreprinderile mici şi mijlocii în urma acordului. “Statele Unite rămân angajate într-un Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții ambiţios şi cuprinzător, un parteneriat care va fi foarte important în ceea ce priveşte creşterea economică atât pentru Statele Unite, cât şi pentru România. Beneficiile acordului TTIP vor avea o însemnătate deosebită pentru întreprinderile mici şi mijlocii, multe dintre acestea având un rol semnificativ în economia României. IMM-urile româneşti, multe dintre ele având deja exporturi către Statele Unite, au cel mai mult de câştigat din eliminarea barierelor tarifare şi non-tarifare şi din simplificarea procedurilor vamale”, a arătat doamna Kate Kalutkiewicz.

Vicepremierul Costin Borc a declarat că în ciuda tuturor dificultăţilor tehnice întâmpinate în procesul negocierilor pentru acordul TTIP, ţara noastră susţine pe deplin obiectivul finalizării negocierilor în 2016. “Nu ascund că şi pentru România care, prin agrearea mandatului de negociere încredinţat Comisiei Europene, a achiesat la obiectivele UE în aceste negocieri, acestea sunt domenii sensibile din perspectiva intereselor la nivel naţional. Având în vedere caracteristicile economiei româneşti, România aşteaptă o deschidere semnificativă a pieţei serviciilor şi, în acest context, facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor înalt calificaţi; aşteaptă un acord ambiţios în ceea ce priveşte agricultura, regulile de origine sau indicaţiile geografice; un mecanism viabil de cooperare în domeniul cadrului de reglementare; setarea unor noi standarde în comerţul internaţional prin agrearea unor capitole ambiţioase în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă, IMM-uri, investiţii, drepturi de proprietate intelectuală, energie. Cu toate aceste dificultăţi tehnice şi importante din punct de vedere strategic pentru UE şi SUA, România susţine pe deplin obiectivul politic setat de cele două părţi – acela de a finaliza negocierile TTIP în 2016”, a susţinut domnul Costin Borc, viceprim-ministru şi ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

“În continuare este necesară o abordare pragmatică, realistă şi de natură să asigure un echilibru real al concesiilor la nivelul fiecărui pilon de negocieri, precum şi la nivel general. Cu toate acestea, substanţa trebuie să prevaleze asupra oricărui termen limită, întrucât nimeni nu doreşte un Acord lipsit de substanţă. Este importantă asumarea de către ambele părţi a unor angajamente cuprinzătoare în domenii esenţiale de negociere, precum accesul pe piaţă în domeniul achiziţiilor publice şi serviciilor, energia şi materiile prime, indicaţiile geografice, protecţia investiţiilor etc.”, a declarat domnul Laurenţiu Ştefan, consilier prezidențial în cadrul departamentului de politică internă.

“TTIP este mai mult decât un acord comercial. Are potenţialul de a consolida relaţia transatlantică în ansamblul său. Prin crearea unui cadru reglementat de cooperare economică şi comercială în relaţiile transatlantice, se pot produce efecte benefice în ceea ce priveşte angajarea statelor terţe în gestionarea provocărilor globale, ca actori responsabili pe scena internaţională. Guvernul României este angajat în sensul finalizării cu succes a negocierilor. TTIP poate deveni, dintr-o perspectivă strategică, un acord complementar obiectivelor politice şi economice stabilite prin parteneriatul strategic bilateral pentru secolul XXI dintre România şi SUA”, a declarat domnul Cristian Bădescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Doamna Florina Telea, membră a echipei negociatorului-şef desemnat pentru TTIP din partea Comisiei Europene, a explicat care ar fi avantajele TTIP pentru UE şi îndeosebi pentru România. „Potrivit studiilor efectuate la nivel european privind impactul economic al TTIP, semnarea acordului ar însemna o creştere a PIB la nivelul UE, care se va reflecta şi asupra României. Am evocat argumente de natură economică, dar şi strategică care pledează în favoarea încheierii acestui acord. Studiile efectuate până în prezent arată că TTIP va avea un impact net pozitiv asupra României pe dimensiunile economică, politică şi strategică. TTIP este una dintre priorităţile actualei Comisii Europene şi există dorinţa de a finaliza negocierile în 2016, acesta fiind obiectivul, cu condiţia ca acordul să fie unul ambiţios, echilibrat şi cuprinzător”. Oficialul european a mai arătat că în cadrul TTIP  există un capitol dedicat IMM-urilor, subliniind că, în prezent, „IMM-urile sunt obligate să se conformeze la două tipuri de standarde – europene şi americane, iar prin eliminarea barierelor non-tarifare din comerţul cu SUA, Europa şi România ar avea de câştigat, în condiţiile în care peste 90% din beneficiile economice estimate pentru România ar decurge din eliminarea barierelor menţionate mai sus”, a menţionat Florina Telea.

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Dezbaterea “Acordul de Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) şi impactul asupra României” – 15 iunie | Ana Birchall - […] Mai multe informaţii despre evenimentul organizat de Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite…

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.