Pages Menu
Categories Menu

Posted on iul. 16, 2012 in Politic | 21 comments

Traian Basescu a recunoscut aseara ca dezinformeaza cancelariile occidentale si a anunţat ca va continua

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a făcut ieri seară dovada iresponsabilităţii sale maxime faţă de România, deconspirând dezinformarea cancelariilor occidentale, pe care a coordonat-o fără reţinere în aceste zile.

Traian Băsescu a spus aseară că a informat-o pe Angela Merkel că procedura suspendării preşedintelui nu este descrisă în Constituţie. O minciună grosolană.

Aceasta este foarte clar descrisă în Constituţie, la articolul 95, iar Curtea Constituţională a spus că Parlamentul a procedat constituţional. Băsescu nu a spus acest lucru Angelei Merkel.

Şi a continuat, recunoscând că a minţit că deciziile CCR nu sunt publicate în Monitorul Oficial, că a minţit cu privire la neconstituţionalitatea schimbării şefilor de Cameră şi Avocatului Poporului, deşi Curtea Constituţională a dat dreptate Parlamentului de fiecare dată!

Traian Băsescu duce o campanie halucinantă de discreditare a României.

Nu a existat până la acest preşedinte un politician care să îşi asume o campanie de distrugere a imaginii propriei ţări, în speranţa păstrării unor poziţii de putere.

Aşa ceva este, până la urmă, un act de trădare a interesului naţional. 

21 Comments

  1. Dar nu prevede Constitutia Roamaniei ca daca presedintele comite acte de tradare, el poate fi destituit de 2/3 din Parlament fara a mai fi nevoie de un referendum?

  2. Deja vorbesti prostii , in loc sa dai exemplu de corectitudine si integritate sau sa dovedesti ca esti mai buna decat el ai inceput sa bati campii, pacat sincer asta arata ce fel de om esti …

    • Andrei daca ai argumente te rog sa scrii cu argumente daca nu atunci nu te mai deranja sa scrii! Citeste art 95 din Constitutie dupa care astept comentariile tale cu argumente nu insulte de doi bani. Este prevazuta in Constitutie procedura de suspendare? Este. Atunci cum se poate minti ca nu este!? Raspunde tu. Este inadmibilita terfelirea imaginii Romaniei afara si dezinformarea grosolana care se intampla in aceste zile.

  3. „”Traian Băsescu a spus aseară că a informat-o pe Angela Merkel că procedura suspendării preşedintelui nu este descrisă în Constituţie.””

    Puteti da un citat exact in care Basescu a zis ca „procedura suspendării preşedintelui nu este descrisă în Constituţie.” Nu cred ca puteti-cred ca speculati.

    „”…Curtea Constituţională a spus că Parlamentul a procedat constituţional…”” CC nu a spus (textual) asta. Asta este o interpretare a ceea ce a spus CC. Eu interpretez altfel ceea ce a spus CC.Eu cred ca CC daca nu a spus textual ca Basescu a incalcat grav Constitutia inseamna ca Parlamentul nu a procedat constitutional.

    etc,etc,etc.
    Adica si restul acuzatiilor la adresa lui Basescu sunt speculatii.

    • @tibi
      Curtea Constitutionala „da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei” (art. 146, al.h din Constitutie). Deci avizul Curtii Constitutionale este consultativ si nu obligatoriu. Asa ca interpretarea pe care o faci tu – „Eu cred ca CC daca nu a spus textual ca Basescu a incalcat grav Constitutia inseamna ca Parlamentul nu a procedat constitutional.” – este eronata si dovedeste ca nu ai cunostiintele necesare pentru a interpreta astfel de subiecte.

      • Eu cred ca tu dai dovada de lipsa elementara si crasa de logica.
        1.
        Am spus ca afirmatia „…Curtea Constituţională a spus că Parlamentul a procedat constituţional…” nu este adevarata pentru ca CC nu a spus textual asta. Daca nu a spus textual asta restul este interpretare.

        2.Fiecare este liber sa dea interpretari proprii (si deci diferite ) unor afirmatii. Interpretarile „oficiale” ale legilor le da doar justitia iar interpretarile „oficiale ” ale Constitutiei le da doar CC.
        Parlamentul nu este institutie care are rolul sau dreptul sa interpreteze Constitutia.Parlamentul are (doar in acest caz ) dreptul sa incalce Constitutia ( adica sa dea verdict fara obligatia de a fi cenzurat dpdv al constitutionalitatii) si sa dea verdictul de suspendare.

        Verdictul dat de parlament (de suspendare a lui Basescu ) este constitutional dpdv al puterii Parlamentului dar neconstitutional dpdv al motivatiei suspendarii.

        • Verdictul dat de Parlament este neconstitutional si dpdv al procedurilor care au avut loc anterior.

        • Tibi, tu ai citit Constitutia? Intelegi ce inseamna aviz consultativ?
          http://dexonline.ro/definitie/consultativ

          „Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece.”

          Tu poti sa faci ce interpretari vrei! Nu e nicio problema din punctul asta de vedere. Dar hai sa citim ce spune si art. 95, al.1 din Constitutie. Citez doar atat:

          „In cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa Consultarea Curtii Constitutionale.[…]”

          Iar articolul 146, al. h din Constitutie, aratand atributiile Curtii Constitutionale, spune clar:

          „da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei”

          Sa presupuem urmatorul lucru: CCR, in avizul sau, ar fi specificat cu claritate, textual ca faptele prin care se incalca Constitutia nu sunt grave. Avizul CCR fiind consultativ, si e asa conform Constitutiei, Parlamentul poate trece, constitutional, peste parerea CCR in aceasta privinta.
          De unde ar rezulta (dar aici as ruga-o si pe D-na Birchall sa ma corecteze daca gresesc) ca cel care, in ultima instanta, ca sa zic asa, stabileste daca faptele sunt sau nu grave este Parlamentul si nu CCR. Cu alte cuvinte, conform Constitutiei, este la latitudinea Parlamentului sa stabileasca daca faptele sunt grave sau nu. Mai ales ca suspendarea este votata in Parlament. Daca, sa presupunem, CCR ar specifica textual la modul clar ca faptele sunt grave, cu toate acestea majoritatea deputatilor si senatorilor ar putea vota impotriva suspendarii si, drept consecinta, Presedintele nu ar mai fi suspendat. Asta spune si al. 3 al art. 95 din Constitutie: „Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui.” – deci daca este aprobata pentru ca s-ar putea intampla sa nu fie aprobata de catre Parlament.

          • Observ ca nu ai nici o obiectie asupra ideii neconstitutionalitatii procedurilor anterioare suspendarii. Inteleg ca esti de parere ca procedurile anterioare suspendarii au fost neconstitutionale.

            Iar despre neconstitutionalitatea motivatiei suspendarii imi mentin opinia (interpretarea).
            Explic.
            In interpretarea mea Parlamentul nu are drept de interpretare a Constitutiei..
            “In cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa Consultarea Curtii Constitutionale.[…].
            Eu cred ca Parlamentul trebuia sa ceara intai CCR sa decida daca Basescu a incalcat grav Constitutia si apoi sa inceapa procedura de suspendare.Pentru ca Parlamentul avea drept de suspendare doar daca Basescu a incalcat grav Constitutia (asta rezulta din textul Constitutiei-„in caz ca”) si Parlamentul nu are dreptul sa stabileasca acest lucru.

          • @tibi
            Ai spus asa:

            „Verdictul dat de Parlament este neconstitutional si dpdv al procedurilor care au avut loc anterior.”

            Apoi zici:

            „Observ ca nu ai nici o obiectie asupra ideii neconstitutionalitatii procedurilor anterioare suspendarii. Inteleg ca esti de parere ca procedurile anterioare suspendarii au fost neconstitutionale.”

            Procedurile anterioare susendarii… Da-mi voie sa te intreb: mai exact, la ce anume te referi?

          • @tibi
            Zici asa:

            „Eu cred ca Parlamentul trebuia sa ceara intai CCR sa decida daca Basescu a incalcat grav Constitutia si apoi sa inceapa procedura de suspendare”

            Eu nu am vazut vreo obiectie a CCR privind suspendarea, procedura de suspendare, sa spuna ca nu ar fi constitutional felul in care s-a procedat sau ca nu ar fi constitutionala suspendarea, s.a. de genul asta.

          • Am sa citez ( de undeva) :

            Pentru a-şi putea duce la îndeplinire planul de suspendare a Preşedintelui, Uniunea Social Liberală a purces la amputarea fără precedent a atribuţiillor Curţii Constituţionale din România (CCR). Aceasta era singura instituţie care putea împiedica abuzurile de putere comise de majoritatea parlamentară.

            Decizia reducerii atribuţiilor CCR s-a făcut prin modificarea legii de funcţionare a instituţiei printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului Victor Ponta (4 iulie 2012). Decizia a venit la numai câteva ore după ce Prim-ministrul minţea că „Executivul nu are vreo intenţie de a afecta independenţa instituţională a Curţii”. Modificarea legii de funcţionare a CCR prin Ordonanţă de Urgenţă reprezintă un abuz de putere, neexistând un precedent la nivel european.

            Motivul principal al reducerii atribuţiilor CCR a fost ca instituţia să nu se poată pronunţa asupra constituţionalităţii înlocuirii preşedinţilor Senatului şi a Camerei Deputaţilor, dar şi a Avocatului Poporului. Orice decizie de neconstituţionalitate ar fi dus la oprirea procesului de suspendare a Preşedintelui României.

            Al doilea motiv major a fost să ofere putere deplină majorităţii parlamentare, aceasta putând să decidă orice fără ca avizul negativ al CCR pe o lege să invalideze eventualele hotărâri neconstituţionale. Preşedintele Traian Băsescu a putut fi astfel suspendat în ciuda unui aviz al CCR care să constate „încălcări grave ale Constituţiei”. Până în acel moment, avizul negativ al CCR ar fi dus la oprirea procesului de suspendare.

            Prin Ordonanţă abuzivă a Guvernului Ponta, Parlamentul a devenit singura instituţie asupra căreia nu există un mecanism de control şi poate lua orice decizie doreşte, lăsând astfel psoibilitatea oricărui abuz legislativ.

            Scopul USL a fost atins. Curtea Constituţională nu s-a putut pronunţa asupra înlocuirii şefilor Camerei Deputaţilor şi Senatului şi asupra înlocuirii Avocatului Poporului. Şi asta pentru că nu mai avea atribuţii în acest sens.

            Abuzul de putere al Guvenului Victor Ponta este cu atât mai grav cu cât existau 4 decizii anterioare ale CCR care arătau foarte clar că şefii celor două camere ale Parlamentului pot fi înlocuiţi doar în cazul în care le este retrasă susţinerea de grupul parlamentar care i-a propus. Practic, schimbarea celor doi a fost ilegală, dar nu are cine să pronunţe o decizie în acest sens.

            Decizia CCR prin care declara neconstituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Ponta a confirmat teoria loviturii de stat aplicate de USL (9 iulie 2012). Astfel, Curtea a constatat că „excluderea de la controlul de constituţionalitate a tuturor hotărârilor Parlamentului nu se fondează pe statul de drept”.

            Abuzurile USL au continuat însă, Guvernul Victor Ponta refuzând să publice în Monitorul Oficial încă pentru câteva zile decizia CCR privind OUG de limitare a atribuţiilor. Asta pentru a nu permite Curţii Constituţionale să se pronunţe pe revocarea preşedinţilor camerelor.

            Punerea în acord a legislaţiei în vigoare cu decizia CCR s-a făcut abia la presiunea factorilor politici şi instituţionali europeni (18 iulie 2012), decizia fiind tergiversată mai mult timp. Chiar şi aşa, atribuţiile CCR nu au fost repuse conform legislaţiei existente anterior Ordonanţei lui Victor Ponta, Curtea neputând să se pronunţe asupra deciziilor care vizează activitatea internă a Parlamentului, între care şi schimbarea preşedinţilor celor două camere.

          • tibi
            ti am inteles optiunile politice. Iti sugerez sa te interesezi totusi de realitate si sa nu te mai lasi influentat de propaganda portocalie.

          • @tibi
            Zici asa:

            „Scopul USL a fost atins. Curtea Constituţională nu s-a putut pronunţa asupra înlocuirii şefilor Camerei Deputaţilor şi Senatului şi asupra înlocuirii Avocatului Poporului. Şi asta pentru că nu mai avea atribuţii în acest sens.”

            Iti recomand sa citesti aici:
            http://www.ccr.ro/default.aspx?page=press/2012/9iulie
            Da un click, te rog, pe link: nu are rost sa citez eu tot ce scrie acolo in acest mic comentariu. Citeste toate comunicatele de presa cu atentie. Observa ca sesizarile de neconstitutionalitate formulate de catre Dl. Vasile Blaga, D-na. Roberta Anastase au fost respinse, socotite fiind, de catre CCR, ca inadmisibile. De asemenea, si voi cita doar atat:

            „În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a constatat că cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, formulată de Preşedintele României, este inadmisibilă.”

          • Nu ai inteles.
            Nu e vorba de politica.
            Este vorba despre ilegalitate si imoralitate.

      • Eu am impresia ca cei care ar fi trebuit sa citeasca ca atentie constitutia R si nu au citit-o sint EU. Acuma au regrete ca au adoptat R in EU. Si pe vremea lui ceausescu R avea a constitutie – asta nu inseamna ca era o constitutie bazata pe norme europene. Poti copia costitutia franceza dar mici schimbari de fraze pot altera principii.
        Daca inteleg eu bine in general democratiile moderne se bazeaza pe independenta celor tri ramuri )puterea executiva , puterea legislativa si puterea judiciala. In R puterea executiva este divizata intre presedentie si guvern. Faptul ca puterea legislativa in constitutia R controleaza puterea exectuiva si puterea judicala e tratata uneori ca „consultativ” produce o ciudatenie in statul de drept (cum sint numite democratiile occidentale). Faptul ca EU reactioneaza in stilul „nu prea imi pasa de subtilitatile constitutiei voastre CC are ultimul rol si trebuie respectata” o cam demonstreaza. Iesiti din EU si nimeni nu se mai plinge …

  4. Ana,
    Se referea ca nu e definit in constitutie daca la referendum trebuie sa participe 1/2 din alegatori inscrisi sau e suficient numai o majoritae din cei ce se prezinta la vot. In sensul asta nu cred ca constitutia spune – parlamentul voteaza demiterea e un referendum si daca majoritatea celor care voteaza la referendum decid voteaza pentru scoaterea presedintelui atunci e scos”. Nu ar mai fi toata discutia asta daca procedura de demitere ar fi clar reglementata in constitutie – de la votul parlamentului , la rolul cc si la forma clara de referendum.

  5. Asta e o marsavie , trebuia sa minta si sa spuna ceea ce el nu credea?
    Nu confundati statul cu partidul interesul USL nu este echivalent cu interesul national.
    Coabitarea s-a terminat odata cu bagarea lui Nastase in puscarie si odata cu scandalul plagiatului si al discreditarii lui Ponta.

    Basescu nu a facut nici o fapta neconstitutionala, Basescu a facut declaratii, nimic mai mult.

  6. Şi a continuat, recunoscând că a minţit că deciziile CCR nu sunt publicate în Monitorul Oficial, că a minţit cu privire la neconstituţionalitatea schimbării şefilor de Cameră şi Avocatului Poporului, deşi Curtea Constituţională a dat dreptate Parlamentului de fiecare dată!

  7. De unde ştii că „fără reţinere”? A spus-o tot el aseară sau e o speculaţie de-a ta?

  8. Totodată, sub 10% dintre cetăţenii Republicii Moldova declară că sunt interesaţi în mare şi în foarte mare măsură de evenimentele politice din România, 14,2% sunt neutri, 21,1% sunt puţin interesaţi, iar 52,6% sunt complet dezinteresaţi de scena politică din România, conform GeoPol.

Trackbacks/Pingbacks

  1. polimedia.us/fain - Traian Basescu a recunoscut aseara ca dezinformeaza cancelariile occidentale si a anuntat ca va continua - Ana Birchall... Parerile Anei....

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.