Pages Menu
Categories Menu

Posted on sept. 18, 2015 in Politic | 0 comments

Situația satelor Florești și Dealu Secării – o greşeală administrativă care trebuie reparată

Ana_Birchall_265

Situația satelor Florești și Dealu Secării este, din nefericire, un exemplu despre cum o greşeală administrativă le îngreunează nejustificat viaţa locuitorilor, a căror voință unanimă nu este nici astăzi respectată.

Proiectul meu de lege iniţiat în 2013, aflat pe ordinea de zi la Senat – camera decizională, propune modificarea Legii nr. 2 din 1968 astfel încât satele Florești și Dealul Secării să revină la comuna Alexandru Vlahuță, așa cum își doresc și vasluienii din cele două comunități. Pentru a putea fi votat proiectul legislativ, este necesară organizarea unui referendum local.

Am solicitat autorităţilor locale şi centrale inițierea în regim de urgență a demersurilor pentru organizarea referendumului şi, în ciuda rezistenţei la schimbarea cerută de vasluienii din Florești și Dealul Secării, așa cum am promis, eu nu voi renunţa să lupt până când această greşeală nu va fi reparată! Sper ca în special Prefectura să sancţioneze legal nerespectarea legii de către părţile implicate.

http://www.vremeanoua.ro/primarul-poede-a-fugit-la-manastire-de-frica-florestenilor

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.