Pages Menu
Categories Menu

Posted on dec. 1, 2015 in International, Politic | 0 comments

România rămâne un susţinător activ al procesului de extindere

12313796_766585736786530_3280355328127282687_n

Am transmis, în intervenţia mea din cadrul sesiunii dedicate Politicii de Extindere a Uniunii Europene, că România rămâne un susţinător activ al procesului de extindere, apreciind că aceasta este una din cele mai de succes politici ale Uniunii.

Din această perspectivă, considerăm binevenită publicarea de către Comisia Europeană a noului Pachet privind Extinderea Uniunii Europene, care ar trebui, în opinia noastră, să reprezinte un real stimulent pentru statele candidate şi aspirante în vederea continuării reformelor şi pentru o abordare cu succes a provocărilor actuale în regiune dintr-o perspectivă europeană.

Delegaţia Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a reuşit, prin amendamentele depuse ieri, să determinăm sublinierea necesităţii de menţinere a unui angajament din partea Uniunii Europene faţă de ambele direcţii de dezvoltare ale Politicii de Vecinătate.

Nu în ultimul rând, am transmis un mesaj tuturor statelor membre, de a urma exemplul Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor în adoptarea unei declaraţii de recunoaştere a eforturilor şi de susţinere a parcursului european şi euro-atlantic al Georgiei, mesaj ce consider că trebuie transmis tuturor statelor din vecinătate.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.