Pages Menu
Categories Menu

Posted on ian. 24, 2017 in International, Politic | 0 comments

Reuniune Malta – întrevederi bilaterale

În marja reuniunii informale a Consiliului Afaceri Generale din Malta am susținut o primă rundă de întrevederi bilatrerale cu vice-președintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, precum și cu omologii din statele partenere în trio-ul organizării președinției Consiliului UE, respectiv Finalnda și Croația.

Înaltul oficial european și-a exprimat deschiderea pentru un dialog aprofundat cu România pe temele de interes, atât în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene, cât și elementele de agendă București – Bruxelles. Am primit invitația de aprofunda aceste subiecte într-o proximă vizită pe care o voi efectua în capitala Belgiei. În egală măsură am avut o discuție constructivă cu Vice-președintele Comisiei Europene în care am transmis asteptările autorităților române cu privire la proximul raport de progrese în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Cu acest prilej  am subliniat că documentul trebuie să reflecte progresele substanțiale ale României în domeniul vizat de MCV în ultimii 10 ani, astfel îincât să se poată realiza obiectivul finalizării MCV până la finele anului curent.

Seria întrevederilor bilaterale, în marja reuniunii informale a Consiliului Afaceri Generale din Malta, a continuat cu domnul Louis Grech, Viceprim-ministru şi Ministru pentru Afaceri Europene al Maltei.

Împreună cu domnul Louis Grech, Viceprim-ministru şi Ministru pentru Afaceri Europene al Maltei

În cadrul discuțiilor, am salutat apelul făcut de Preşedinţia malteză a Consiliului UE în direcţia reînnoirii angajamentului pentru un viitor comun şi am exprimat întregul nostru suport faţă de asigurarea unei agende pro-europene în contextul unui mandat dificil atât pe dimensiunea internă, cât şi pe cea externă.

Mi-am manifestat încrederea că preşedinţia malteză va reuşi să atingă progrese semnificative în ce priveşte priorităţile majore ale Uniunii, precum gestionarea crizei migraţioniste, asigurarea securităţii interne a UE, aprofundarea Pieţei Interne cu un accent particular pe Uniunea Energetică şi pe Piaţa Unică Digitală, precum pe şi Politica Europeană de Vecinătate şi Politica de Extindere a Uniunii Europene.

Totodată, am transmis un mesaj referitor la necesitatea menţinerii securităţii cibernetice ca o prioritate de top pentru agenda europeană, în contextul dinamicii ameninţărilor specifice mediului cibernetic şi a necesităţii de adaptare şi dezvoltare a capacităţilor de prevenire, detectare şi apărare, precum şi în ce priveşte consolidarea şi coordonarea capabilităţilor pentru apărare cibernetică atât la nivel naţional, cât mai ales în cadrul UE şi NATO.

În finalul discuțiilor omologul maltez a exprimat intreaga disponibilatate de a impartăși din experiența proprie în organizarea Președintelui Consiliului UE, context ce a ocazionat un schimb de opinii privind prioritățile Președintiei malteze pentru semestrul în curs. Am transmis intregul nostru sprijin pentru succesul Președinției malteze în beneficiul proiectului european.

De asemenea, în marja reuniunii din Malta am avut o întrevedere cu domnul Michael Roth, Ministru de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Republica Federală Germană. I-am transmis domnului ministru Roth faptul că pentru România, cooperarea cu Germania este de importanţă strategică, ţinând cont de relaţia privilegiată existent între statele noastre, ca parteneri şi aliaţi în cadrul UE şi NATO.

În contextul reflecţiilor referitoare la viitorul Uniunii Europene, am subliniat necesitatea de a depune toate eforturile în direcţia revigorării şi consolidării proiectului european. Pe baza obiectivelor mutual agreate ne-am angajat să întreprindem toate demersurile necesare astfel încât rezultatul acestor deziderate să fie o Uniune a solidarităţii, flexibilă în proceduri şi mai aproape de cetăţenii săi, pe baza valorilor şi principiilor sale fundamentale.

La propunerea oficialului german am agreat oportunitatea aprofundării tematicilor de interes comun într-o proximă întrevedere bilaterală pe care o vom avea la Berlin.

Întrevederea bilaterală cu Jean Asselborn, Viceprim-ministru și Ministrul luxemburghez al afacerilor externe și europene și al imigrației și azilului a fost un bun prilej de a trece în revistă teme de substanță aflate pe agenda Uniunii Europene.  Înaltul oficial luxemburghez a reafirmat sprijinul țării sale pentru o exercitare de succes a Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România în primul semestru al anului 2019. În acest sens, am agreat o intensificare a dialogului începând cu perioada imediat următoare.

Alături de domnul Jean Asselborn, Viceprim-ministru și Ministrul luxemburghez al afacerilor externe și europene și al imigrației și azilului

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.