Pages Menu
Categories Menu

Posted on feb. 27, 2016 in Comunicate, Cultural, International, Politic | 0 comments

Republica Moldova trebuie să îşi împlinească destinul european

deputat2

Ana Birchall: Republica Moldova trebuie să îşi împlinească destinul european

COMUNICAT DE PRESĂ

În declaraţia politică din această săptămână, deputatul PSD Ana Birchall a vorbit despre rolul României în susţinerea parcursului european al Republicii Moldova. „Republica Moldova a fost şi va rămâne mereu pentru noi mult mai mult decât un stat vecin. Şi tocmai această relaţie specială ne obligă la asumarea unui rol aproape matern în ghidarea pașilor Republicii Moldova, inclusiv spre împlinirea destinului său european. Astfel, eforturile de consolidare democratică și de adaptare legislativă ale Republicii Moldova și ale altor state aflate pe drumul spre structurile europene și euro-atlantice, au fost și vor fi mereu susținute de România”, a declarat deputatul social-democrat.

Ana Birchall a susţinut că “este important să lăsăm la o parte abordările superficiale şi să ne asumăm cu seriozitate şi consecvenţă datoria de a sprijini eforturile Chişinăului de a accede şi de a se integra în structurile europene şi euro-atlantice”, adăugând că  “în ultimii ani, am depășit faza simbolică a relaţiei cu Moldova şi am intrat într-o etapă a acţiunilor şi evoluţiilor concrete”.

Deputatul social-democrat a precizat că România poate oferi expertiză şi asistenţă Republicii Moldova, având deja experienţa reformelor specifice procesului de integrare. “România are marele avantaj de a fi trecut deja prin procesul de aderare la Uniunea Europeană şi prin etapele de armonizare legislativă şi de consolidare democratică şi instituţională. Iar această experienţă preţioasă poate fi împărtăşită fraţilor noştri de peste Prut, astfel încât reformele care se impun în Republica Moldova să fie facilitate şi mai uşor îndeplinite. Tot în sprijinul Chişinăului s-ar putea pune bazele unui Fond de Investiţii România – Republica Moldova, în vederea implementării strategiei şi a programelor de asistenţă tehnică şi financiară, în baza ajutoarelor financiare nerambursabile acordate de Bucureşti. Desigur, va fi cel mai probabil un drum presărat cu încercări şi cu greutăţi, o cale ce nu poate fi însă abandonată fiindcă este singura şansă a Republicii Moldova”, a declarat Ana Birchall.

În finalul declaraţiei politice, Ana Birchall a subliniat că integrarea Republicii Moldova în marea familie europeană va şterge graniţa dintre România şi Republica Moldova şi îi va uni pe românii de pe cele două maluri ale Prutului. “Din momentul în care, printr-o decizie nedreaptă a istoriei, Republica Moldova a fost ruptă de ţara-mama, românii de pe ambele maluri ale Prutului au visat la întregirea neamului. De prea multe ori ni s-a spus că nu e momentul, de şi mai multe ori interese obscure s-au opus visului unirii tuturor românilor. Însă aceeaşi istorie care altădată a fost atât de nedreaptă şi de dură poate fi de partea noastră. Graniţele, fie ele fizice sau simbolice, vor dispărea odată pentru totdeauna, după ce Republica Moldova se va fi integrat în marea familie europeană, obiectiv pe care noi, ca români, avem datoria de a-l sprijini şi de a-l promova cu perseverenţă”, a arătat deputatul PSD.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.