Pages Menu
Categories Menu

Posted on mai 20, 2014 in Politic | 0 comments

Regret ca vasluienii sunt expusi minciunilor si dezinformarilor unor colegi din PNL

Declarațiile publice ale deputatului PNL Florin Ciurariu referitoare la legea privind prima intabulare a terenurilor sunt minciuni și dezinformări specifice unei campanii electorale murdare dusă de unii colegi din PNL.

Vasluienii au dreptul să fie informați corect, mai ales atunci când suntem într-o campanie electorală pentru Parlamentul European. Vreau să precizez încă de la început că PSD este singurul partid din România care a venit cu o soluție concretă și aplicabilă pentru intabularea gratuită a terenurilor, în timp de PNL a propus soluții naive, nerealizabile și populiste cu obiectivul de a dezinforma populația.

Deputatul Florin Ciurariu, colegul meu din Camera Deputaților nu spune adevărul atunci când declară public că PSD nu susține legea intabulărilor gratuite. În realitate PSD a susținut și susține un sistem de intabulare gratuită sistematică, realizabil prin Programul Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară, un program corect, desfășurat prin fonduri europene, care să permită o intabulare unitară și echitabilă, parcelă cu parcelă la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale.

Propunerea PNL despre care vorbește în necunoștință de cauză deputatul Florin Ciurariu prevede intabularea terenurilor la cerere. Dacă s-ar aplica această propunere ar fi creat un haos în sistem datorat unei lipse a priorităților în ceea ce privește cererile. Blocajele datorate unui flux interminabil de cereri din partea cetățenilor ar dura foarte mult, ar crea disconfort pentru solicitanți și ar paraliza practic intabularea terenurilor în toată România, dar în special și Sud și în Est unde este cel mai necesar acest proces.

Este o dovadă clară de lipsă de responsabilitate sau lipsă de cunoaștere din partea unor persoane din PNL să spună că România trebuie să plătească din fonduri europene 2,7 miliarde de euro pentru intabularea proprietăților atunci când totalul Fondurilor Europene Nerambursabile pentru aceste cheltuieli se ridică la 300 de milioane de euro în exercițiul financiar 2014-2020.

Soluția pentru o problemă reală a vasluienilor și a multor alți români vine tot de la PSD: programul național de intabulare bazat pe înregistrarea sistematică, propus de PSD este de 4 ori mai ieftin decât soluțiile propuse de PNL și perfect realizabil.

După ce au părăsit guvernarea și toate responsabilitățile aferente, unii membri PNL dau declarații trunchiate și neadevărate tocmai pentru a dezinforma și manipula opinia publică crezând că vor câștiga astfel simpatie și voturi. Eu cred că această strategie este perdantă. Vasluienii nu se lasă păcăliți, pentru că știu care este diferența între fapte și vorbe.

Inclusiv demersul moțiunii de cezură a PNL este unul ipocrit. Îl anunț pe această cale pe colegul meu Florin Ciurariu că una din revendicările PNL din moțiunea de cenzură la care face și domnia sa referire zilele acestea este deja în vigoare: scutirea de impozit pe profitul reinvestit este introdusă de Guvernul Ponta în legislație prin OUG 19/2014. Reducerea CAS-ului pentru angajator este un alt proiect al Guvernului USL continuat de PSD și dacă ar mai trece o lună, moțiunea PNL de cenzură ar rămâne în totalitate fără obiect

Fac un apel către toți reprezentanții PNL să se oprească din a dezinforma vasluienii pe timpul acestei campanii electorale. Trebuie să vorbim despre proiectele noastre pentru Europa, să vorbim despre mândria de a fi român, să vorbim despre echipele de europarlamentari pe care le propunem pentru a reprezenta România puternică la Bruxelles.

Eu știu că și domnul Ciurariu primește același mesaje ca și mine din partea vasluienilor, chiar dacă nu recunoaște public acest lucru. Majoritatea vasluienilor sunt nemulţumiţi de trădarea domnului Antonescu faţă de proiectul USL şi de ruperea de către preşedintele PNL a acestei alianţe pentru o bizară apropiere de echipa Băsescu – Boc.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.