Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 31, 2014 in Politic | 1 comment

Propunerea legislativa privind insolventa persoanelor fizice a intrat in dezbatere parlamentara

Legea insolvenţei persoanelor fizice, un proiect de care vor beneficia milioane de români cu datorii, a intrat în dezbatere parlamentară.

Astăzi am susţinut un briefing de presă la Camera Deputaţilor pentru a anunţa depunerea şi intrarea în dezbatere parlamentară a proiectului privind legea insolvenţei persoanelor fizice.

Legea insolventei persoanelor fizice, sau falimentul personal, aşa cum mai este cunoscută, vine să rezolve o problemă pe care nu o mai putem ignora. Sunt foarte mulţi români sufocați de datorii. Practic toate persoanele fizice care se află astăzi în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile devin beneficiarii prezentei propuneri legislative.

Vreau ca un lucru să fie foarte clar. Astfel de măsuri nu sunt o excepţie, ci o regulă în multe din statele Uniunii Europene. Este necesar ca şi legislația României să ofere cetățenilor români, persoane fizice, aceleaşi drepturi şi îndatoriri cum au şi restul membrilor UE inclusiv în ceea ce priveşte insolvenţa persoanelor fizice.Obiectivul acestei propuneri legislative este clarificarea zonei gri a insolvenţei persoanelor fizice prin intermediul unui set de măsuri clare, echitabile care sa îl ajute pe debitorul persoană fizică, iar acest scop este atins prin intermediul unui cadru legislativ unic ce acordă preferinţă planului de rambursare şi nu lichidării bunurilor sau a executărilor silite.

Legea pe care o propun este soluţia pentru debitorii de bună-credinţă, aflaţi în imposibilitatea plăţii datoriilor. Valorile care se regăsesc în acest proiect nu ar trebui să fie văzute din perspectivă ideologică ci ar trebui îmbrăţişate de toţi politicienii de bună-credinţă.

Am constatat recent că anumiţi colegi din PNL au solicitat introducerea unor prevederi privind insolvenţa persoanelor fizice în legislaţie. Având în vedere discuţiile pe acest subiect îi invit pe colegii liberali să susţină adoptarea propunerii mele privind insolvenţa persoanelor fizice, în dezbaterile din comisiile de specialitate şi din plenul camerelor Parlamentului.

Iniţiativa legislativă este semnată de parlamentari din grupurile PSD, UNPR, PC, PNL, PDL şi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.

Textul propunerii legislative poate fi găsit pe site-ul Senatului României unde este înregistrată cu numărul b.165/25.03.2014.

1 Comment

  1. Sustin aceasta propunere legislativa pe care o asteptam toti cei abuzati si escrocati de banci care nu vor decit un profit imediat si in care s-au dezvoltat adevarate retele de crima organizata. Imi sustin afirmatiile si nu exagerez, metoda este simpla, nu vor sa respecte gradul de indatorare nu reduc in mod voit ratele pentru a ajunge in executare silita aici se rezolva usor ascund pina si faptul ca esti in executare pina trece termenul legal de contestare, ascund licitatiile pina cind pretul scade foarte foarte jos si atunci cumpara ei pe nimic. Asa denatureaza si piata imobiliara si distrug oameni care nu s-au aventurat cu credite foarte mari,nu au ipotecat nimic, care atit timp cit veniturile le-au permis au platit, dar cum sa mai platesc eu cu un salariu minim pe economie ratele lor si toate celelalte facturi si datorii.
    Stiu ca este greu sa fie aprobata aceasta propunere de ani de zile bancile fac tot posibilul sa impiedice o stfel de lege, din cite am citit si FMI-ul blocheaza asa ceva.
    As vrea sa cotribui cu ceva la sustinerea unei astfel de initiative dar nu stiu cum.
    Sper sa nu fie prea tirziu pentru mine, ca eu nu o sai las sa-mi ia apartamentul de la parinti mei,chiar daca vin cu mascatii la usa o sa iasa o mare tragedie

Trackbacks/Pingbacks

  1. Legea falimentului personal ar putea fi adoptată în sesiune de urgență a Parlamentului | caleaeuropeana.ro - […] „Inițiativa mea legislativă acordă un real ajutor debitorului persoană fizică, dându-i posibilitatea să-și plătească datoria în termen de 5…

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.