Pages Menu
Categories Menu

Posted on ian. 21, 2016 in Aparitii media, Cultural, International, Politic, Social | 0 comments

Principalele declaraţii în emisiune la Digi24 – 20 ianuarie

Digi_1

„Urmăresc cu deosebit interes situaţia politică din Republica Moldova şi îmi exprim speranţa că Moldova se va stabiliza în urma învestirii unui nou guvern şi îşi va continua drumul spre UE şi NATO. Oamenii politici din Republica Moldova trebuie să realizeze că principala lor responsabilitate este faţă de moldoveni şi singura soluţie care să reflecte dorinţele acestora este consolidarea procesului democratic şi a drumului european al ţării. Cred că se impune o implicare mult mai serioasă a partenerilor europeni şi, de ce nu, şi a partenerilor americani. Întreaga comunitate internaţională trebuie să ajute Moldova, iar UE trebuie să înţeleagă că o graniţă bine securizată este în avantajul comunităţii europene”, a declarat deputatul PSD Ana Birchall, joi, în emisiunea ‘Jurnalul de seară’, realizată de domnul Cosmin Prelipceanu la Digi24.

Referitor la informaţiile privind numărul copiilor abuzaţi, deputatul Ana Birchall a afirmat că: „Cifrele prezentate sunt într-adevăr îngrijorătoare! Violenţa de orice fel este de condamnat, dar în special violenţa îndreptată împotriva copiilor. Din violenţa domestică copiii înţeleg că aceasta este o metodă acceptată de a reacţiona faţă de ceilalţi. Astfel, violenţa nu produce doar un rău imediat, ci violenţa naşte violenţă. Eu sunt unul dintre cei care nu doar că au militat activ împotriva violenţei, dar m-am luptat pentru reînfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse (ANES) şi pentru ca România să adopte şi să ratifice Convenţia de la Istanbul, care prevede pedepse drastice împotriva celor care comit acte de violenţă împotriva femeilor sau acte de violenţă domestică. Iar dincolo de măsurile specifice care se impun în cazurile semnalate de abuz asupra minorilor, consider că este datoria noastră ca societate să acţionăm şi în sensul eliminării violenţei ca model comportamental”.

 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.