Pages Menu
Categories Menu

Posted on dec. 13, 2015 in Economic, Politic, Social | 0 comments

Prin amendamentul depus la bugetul MT, am reușit să obțin suplimentarea fondurilor disponibile pentru centura ocolitoare a Bârladului

photo-1 photo-2

În Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, am continuat astăzi şedinţa de dezbatere a Legii bugetului de stat, pe bugetele alocate fiecărui minister în anul următor.

În cadrul dezbaterii privind bugetul Ministerului Transporturilor, am depus un amendament, susținut și de deputatul PSD Adrian Solomon și parlamentarii PSD din județul Vaslui, prin care am reușit să suplimentez fondurile disponibile pentru centura ocolitoare a Bârladului. Amendamentul constă în bugetarea acestui obiectiv de investiții cu suma de 10.000 mii lei pentru anul 2016, plus introducerea creditelor de angajament necesare contractării lucrării, astfel încât procedura de licitație să înceapă imediat.

Am susţinut, în Comisie, că centura Bârladului se află într-un stadiu avansat de uzură, creând serioase prejudicii atât infrastructurii existente, cât şi caselor vasluienilor care zi de zi își văd proprietățile distruse sau deteriorate din cauza traficului greu. În condiţiile în care studiul de fezabilitate este aprobat încă din anul 2007, iar, în cazul nefinanțării obiectivului, sumele cheltuite până în acest moment se vor pierde, finanțarea lucrărilor pentru centura Bârladului este un imperativ pentru locuitorii Bârladului și o condiție absolut necesară dezvoltării acestui frumos oras.

Prin votarea acestui amendament și bugetarea centurii Bârladului, un proiect atât de așteptat de bârlădeni nu va mai fi amânat, ci devine realitate.

Pe lângă sumele alocate de autoritățile locale pentru modernizarea unor drumuri comunale și județene, am mai reușit să cuprindem în bugetul Ministerului Transporturilor pe care l-am votat astăzi sume alocate pentru modernizarea stației de cale de ferată din municipiul Vaslui, precum și pentru consolidarea podului de peste Prut Albița – Leușeni.

0 Comments

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.