Pages Menu
Categories Menu

Posted on Jul 20, 2016 in Comunicate, Economic, International, Politic | 0 comments

Pentru noi, este esenţial să fie respectat principiul libertăţii de circulaţie şi mobilităţii forţei de muncă privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii şi să fie garantată protejarea drepturilor lucrătorilor în Uniunea Europeană

AB_official

Ana Birchall: Pentru noi, este esenţial să fie respectat principiul libertăţii de circulaţie şi mobilităţii forţei de muncă privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii şi să fie garantată protejarea drepturilor lucrătorilor în Uniunea Europeană

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Referitor la propunerea Comisiei Europene (CE) de modificare a Directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, în contextul în care Comisia Europeană a ales să nu ţină cont de poziţia exprimată de parlamentele din România, Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Ungaria – care au adoptat avize motivate privind modificarea directivei, întrunind astfel numărul de 22 de voturi, față de cele 19 voturi necesare pentru declanșarea cartonașului galben – preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall a declarat că le-a propus preşedinţilor comisiilor omoloage din parlamentele celorlalte 10 state membre care au acordat avizele să semneze o scrisoare comună prin care să transmită CE nemulţumirea faţă de decizia de a nu ţine cont de cartonaşul galben acordat în luna mai.

“Pentru noi, este esenţial să fie respectat principiul libertăţii de circulaţie şi mobilităţii forţei de muncă şi ca drepturile lucrătorilor în Uniunea Europeană să fie protejate şi, de aceea, în continuare susţinem că propunerea de modificare a Directivei privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, în forma prezentată de Comisia Europeană, riscă să pună bariere serioase în calea liberei circulaţii a serviciilor și a mobilității forței de muncă şi, astfel, să afecteze buna funcţionare a pieţei interne a UE. Deoarece Comisia Europeană a ales în mod inoportun să nu țină cont de avizele motivate adoptate, am propus preşedinţilor Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele celorlalte 10 state membre care au acordat avizele să semneze o scrisoare comună, prin care vom transmite CE nemulţumirea noastră faţă de decizia de a nu se ţine cont de cartonaşul galben pe care l-am acordat în luna mai”, a susţinut Ana Birchall.

“Încă de când am fost sesizaţi pentru examinarea acestei propuneri, în data de 5 aprilie, noi în Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor am tras un semnal de alarmă că, în forma prezentată de Comisia Europeană, propunerea poate afecta grav principiile fundamentale care stau la baza construcției europene, precum şi buna funcţionare a pieţei interne a UE. Una dintre realizările noastre cele mai importante în cadrul Uniunii Europene este crearea pieței unice, iar libera circulație a lucrătorilor și libertatea de a presta servicii sunt vitale pentru a asigura buna funcționare a pieței unice! De asemenea, pe 13 aprilie, Parlamentul României a fost între primele foruri legislative ale statelor membre UE care au hotărât acordarea «cartonaşului galben» faţă de această propunere a Comisiei Europene, iar comisia noastră a reuşit, prin dialogul cu forurile similare din alte state membre, să asigure voturile necesare pentru o minoritate de blocaj la nivelul UE privind modificarea Directivei 96/71/CE, cel de-al doilea cartonaş galben primit de Comisia Europeană din momentul înfiinţării acestui mecanism”, a precizat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.

“În continuare, ne aşteptăm ca, în faţa poziţiei comune la nivelul mai multor state membre de respingere a modificării directivei privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, Comisia Europeană să ţină cont de argumentele noastre şi să acţioneze în acord cu angajamentul pe care şi l-a asumat la preluarea mandatului, şi anume acela de a îmbunătăți relaţia cu parlamentele naţionale, prin luarea în considerare a oricărui aviz motivat, chiar și atunci când pragul pentru cartonașul galben nu a fost atins. În argumentarea avizelor motivate, parlamentele naţionale au susţinut aceeaşi poziţie, şi anume că revizuirea propusă de Comisia Europeană contravine eforturilor noastre de îmbunătățire a pieței unice și ridică îngrijorări serioase cu privire la impactul acesteia asupra cetățenilor noștri”, a subliniat Ana Birchall.

“Noi, în Parlament ne-am făcut datoria aşa cum trebuie şi am atras atenţia asupra pericolelor la adresa principiilor fundamentale ale UE pe care le presupune directiva privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii. Mai departe îmi exprim speranţa şi aşteptarea ca şi Guvernul României să ţină cont de argumentele noastre şi să continue demersul nostru, astfel încât Comisia Europeană să nu adopte propunerea de modificare a Directivei 96/71/CE în forma prezentată”, a mai precizat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall.

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.