Pages Menu
Categories Menu

Posted on ian. 8, 2015 in Featured, International, Politic | 0 comments

Oamenii politici din UE vor fi puşi în faţa testului de maturitate politică

B6xe_YeCQAAv8eU

Am trăit emoţia şi şocul puternic al unui atentat de acest fel, pentru că la 11 septembrie 2001 eram în America. Cred că este extrem de important ca în aceste momente dificile să fie o ripostă pe măsură, dar să fie păstrat şi un calm, pentru că orice reacţie negândită poate să escaledeze numeroase conflicte.

Politicienii din Franţa vor fi puşi în faţa testului de maturitate politică şi de responsabilitate, la fel ca şi toţi politicienii din Uniunea Europeană. Atacatorii trebuie prinşi şi pedepsiţi conform legilor. În schimb, să se riposteze acum aşa cum îşi doreşte această mişcare fundamentalistă care vrea neapărat să se legitimizeze şi să aibă o ţintă puternică ar fi eronat. Dacă Franţa va accepta să fie adversarul pe față al acestor fundamentalişti, eu cred că va fi o greşeală. Dacă politicienii extremişti din Franţa, dar şi din Uniunea Europeană vor specula acest moment tragic şi îl vor exploata exclusiv în obţinerea unor avantaje va fi de asemenea o greşeală. #JeSuisCharlie

 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.