Pages Menu
Categories Menu

Posted on iul. 6, 2011 in Politic | 25 comments

O provocare pentru cititorii inteligenti

Zilele acestea se tot discuta despre non valori, despre modele, despre non modele, despre cauzele (si din pacate mult prea putin despre solutiile care se impun!!) rezultatelor ingrijoratoare de la bacalaureat.

Prin aprilie 2010 am primit multe critici cand, raspunzand la o leapsa data de  Mihnea de la Codexpolitic.us , am spus ca poate pacatul nostru national este resemnarea, resemnare care duce la lipsa de incredere in fortele proprii si care, inevitabil, duce la instaurarea dictaturii non valorilor.

Imi aduc aminte de discutiile interminabile cu persoane dragi mie, persoane pe care le respect si apreciez  dar carora, cu incapatanare, am refuzat sa le dau dreptate cand imi argumentau (multi inca imi argumenteaza si acum!!!) ca sistemul meritocratic de care tot vorbesc eu nu se va instaura in societatea romaneasca.

Incerc de foarte mult timp sa-mi dau seama ce-i lipseste acestui popor,ce blestem sau incapacitate crasa il opreste din maturitate: acea maturitate care sa impuna un sistem meritocratic care sa aboleasca dictatura non-valorilor, cum ii spun eu; dictatura a non-valorilor care sugruma/sufoca aceasta tara. De ce nu avem curajul sa impunem un nou model: fie ca vorbim de model economic, social sau de model politic?


De ce majoritatea dintre noi ne revoltam ….dar numai in cercul nostru restrans de prieteni? De ce vocea celor care au curajul sa se revolte si public raman voci singulare, in marea majoritate a cazurilor nebagate in seama de toti cei care, la nivel individual, se revolta pentru aceleasi probleme!? Si lista de ce-urilor ar putea continua….

Cred insa, ca inainte sa definim lipsurile, ar trebui sa definim mai intai termenii folositi. Cum definiti voi non valorile, mediocritatea, meritocratia? In ce consta, la nivelul natiei? Aveti exemple? Astept parerile voastre. Multumesc.

25 Comments

  1. Tema propusa de tine Ana necesita o discutie lunga si serioasa, insa cred ca cheia care explica de unde porneste totul e in intrebarea ta retorica:

    De ce vocea celor care au curajul sa se revolte si public raman voci singulare, in marea majoritate a cazurilor nebagate in seama de toti cei care, la nivel individual, se revolta pentru aceleasi probleme!?

    Citeam zilele trecute pe un alt blog (nu pun linkul), un articol pe aceasta tema si ma gandeam ca exact asta e sursa problemelor: desi intre cei care doresc sincer un sistem meritocratic exista un consens aproape total asupra cauzelor si masurilor care trebuie luate, de la un anumit nivel, sunt mai importante ambitiile si ranchiunele personale decat ducerea la indeplinire a unui deziderat comun.

    Pana nu vom invata cu totii sa depasim aceste lucruri, sa discernem intre realitate, propaganda si fictiune, sa recunoastem valoarea autentica chiar si atunci cand acest lucru ne pune intr-o pozitie de inferioritate sau ne contrazice anumite pareri preconcepute, pana nu vom invata sa colaboram intr-o echipa fara a fi preocupati exclusiv de cum ajungem la conducerea ei, intrebarea ta Ana va ramane una retorica.

  2. Non-valoare = lipsa sau aplicarea distorsionata a valorilor universal recunoscute (onestitate , modestie , respect , responsabilitate etc ).
    exemple de aplicare a non-valorii in R la diverse nivele ale societatii:
    1. Basescu critica la adresa regeleui (respect etc)
    2. sefa asociatiei parintilor din R – critica la adresa camerelor de luat vederi (promovarea lipsei de onestitate)
    3. profesoara din Ostrov acuzind rezultatul 0 la bac ca o manevra a lui Funeriu sa-i „”desfinteze”” (lipsa de responsabilitate)
    4. Dana Grecu ziarista sugerind bacul ca o manevra sa se dea la cap universitatilor (lipsa de onestitate, si responsabilitate)
    5. foarte multi ziaristi / oameni inteligenti sugerind ca rezultatele bune au fost obtinute acolo unde nu au fost camere (invidie ?? , trivializarea rezultatelor bune obtinute de cei care au muncit)
    6. unii cerind sa se refaca bacul ca sa fie / sau sa nu fie peste tot camere de luat vederi (traditionalul sa moara si capra lui Ion)

    Desi in general multi intelectuali / ziaristi il unrasc pe Basescu in realitate ei insisi se comporta ca el. Daca se indoiesc sa se duca seara si sa se uite in oglinda si sa recapituleze ce au facut / spus in timpul zilei.

    Mi-e frica ca situatia e aproape la nivel biologic (genetic). Cei din afara R de regula reusesc pentru ca sint „transplantati”in alt mediu genetic si trasaturile caracteristice R tind sa se atenueze (nu neaparat sa dispara complet)

    Mi-e frica ca in societatea

  3. Non-valorile nu exista decat in masura in care potentialul unui individ nu e fructificat. Cu saracia asta si mai ales cu saracia pe care

    au indurat-o mai toti cei nascuti in RO, nimeni nu dadea 2 bani pe tine. Erai nascut ratat. Erai non-valoare prin nastere.
    Trebuia sa demonstrezi ca esti valoros, daca nu faceai parte dintr-o elita erai un nimeni. In acealsi timp erai un om cu aspiratii si cu

    nascut cu self-respect, dar semnalele exterioare erau exact opuse. De aici s-au nascut frustrarile majoritatii romanilor si au inceput

    majoritatea(sincer sa fiu, toti fara exceptie) sa se catzare pe o scara falsa a valorilor, una f ingusta, care nu ducea nicaieri – de

    fapt una imaginata de personajul colectiv: ce inseamna sa fii valoare?
    Pai sa ai liceu terminat, sa ai facultate, masterat, doctorat, afaceri, bani. Si cel mai important era sa arati ca le ai, chiar dc de

    fapt nici macar nu te intereseaza domeniul in care esti doctor, chiar dc afacerile tale sunt integral mafiote, bazate pe spaga, santaj,

    crima si trafic de influenta, chiar daca contul tau e ilegal sau poate chiar gol, tb sa arati ca ai masina marfa chiar dc e o rabla la

    second-hand rasturnata de 15 ori, ca esti f smeker si ca-l faci pe Ban.
    Adica se umfla asa de mult valoarea in tine ca da pe dinafara: asta e semnul non-valorii as zice.
    In RO nu exista respect pt conditia umana. Ca sa vedem asta concret, sa ne uitam la comunitatea roma: in marea ei majoritate formata din

    nespalati, infractori, mafioti. Dar asta datorita cui?! Evident, datorita societatii din RO care nu le da nicio sansa sa se auto-

    descopere ca indivizi. Eu intotdeauna ca sa evaluez cat de avansata e o societate ma pun in pielea celor mai nenorocite elemente de

    acolo: cum e sa te nasti intr-o fam de tzigani mafioti in RO? sau cum e sa te nasti homosexual intr-o fam ultra-conservatoare? sau cum

    ar fi sa te nasti in Zimbabwe chiar acum, intr-o fam bolnava integral de SIDA in stadiul terminal, tu insuti nascandu-te nu doar

    infectat cu HIV, si avand sindromul. Eh, cum pot acesti nenorociti sa-si valorifice potentialul? Le pasa cuiva le ei?
    Revenind la tzigani, e limpede ca o cultura cu o limba si obiceiuri diferite de majoritate, in RO, nu poate evolua, ii sunt taiate toate

    caile de acces legal la resurse, iar contactul intre cele 2 civilizatii in loc sa fie o insipirtatie e un dezastru. Da macar atunci cand

    vorbim de comunitatea roma vb de mai multi oameni. Dar cand ne referim la un singur individ?! Sa zicem un copil cu un anumit talent pe

    care invatzamantul nici nu-l descopera, in schimb il terorizeaza cu ce ar tb sa cunoasaca si ce ar tb sa devina. Pe parcursul anilor,

    frustrarile copilului devenit adult vor fi asa de mari ca nu se va da inapoi sa-si cumpere un doctorat, sa dea spaga, ca sa aibe si el

    valoare. Evident, e doar o valoare umflata, ireala, ca si o moneda fara acoperire in productie si eficienta.
    Pai luna trecuta intr-un parc in tzara era un grup de tzigancuse frumoase si bine imbracate. As fi vorbit si eu cu ele ca-s baiat tanar

    si ma mai gandesc la insuratoare. Ce sa te apropii de ele?! Ca miroseau de la 5 metri! Saracele, ar fi vrut si ele sa fie atragatoare da

    nu stiau cum. Ar fi vrut sa aibe valoare, isi dadeau importanta da nu stiau ce sa faca. In fine, mai departe de ele era si un copil care

    abia mergea in picioare si cazuse. L-am ridicat, asta chiar a fost o ocazie sa ma bag in sema. Si copilu era mizerabil btw, da fetele

    mi-au zis: „Sa nu te speli pe maini ca are valoare pe ea”(era fetitza)
    Eh, pe maini am luat doar mizerie, iar ele o numeau valoare. Incercau si ele sa-si faca o imagine cat mai buna dar nestiind ce e o

    imagine buna sau ce inseamna calitatea si valoare. Cred ca tziganii ar fi o comunitate prospera daca ar fi by themselves, dar ceilalti

    ii sufoca, impunem fiecarui individ valori false pe care sa le urmeze in loc sa descoperim si sa multiplicam valoarea cu care vine el pe

    lume.
    Cateva din fete imi placeau si ma atrageau enorm de la distanta…blushing, imi dadeam seama dupa mers, dupa anumite gesturi needucate ale omului. Acum sa zicem, 10 mii de ani cand nu erau haine nu ar fi existat mirosu ala, pielea nu era lasat sa transpire, pt ca nu era acoperita cu tot felu de bluzitie, cu siguranta era si-un rau pe-aproape unde oamenii se puteau balaci oricand. Dar acum, civilizatia in loc sa imbunatateasca conditia omului, o inrautatzeste pe a unora. Pai s-a dus vreun asistent social in tziganie sa le zica si lor cum sa se spele la dus? Cum sa-si schimbe hainele? Cum sa foloseasca apoi deodorantul? Sau cum sa de raporteze la scoala, la legile nationale, cum ar putea sa-si obtina autonomie, scoli in lb materna cu o programa dezbatuta chiar de ei?
    Ca si concluzie, fetele alea aveau multa valoare in ele, dar sub forma germinala. Pe de alta parte li s-a inoculat ca a fi de valoare inseamana sa ai pe tine tzoale de la Milano, dinti de aur in gura, aur la gat si Mertzanu in parcare. Intrebarea e daca le lasam mai departe sa puta sau le deschidem ochii ca sa dea mai de graba banii pe un sapun decat pe-un lantz de aur. Poate dupa o vreme isi iau si un deodorant, chiar o revista sau o carte pana la urma. Si incet-incet n-o sa-si mai creasca puradeii in laturi si poate ii da si la scoala. Si uite asa, iese tzara din mizerie

  4. Rezultatele la bacalaureat sunt, după părerea mea, o consecinţă a două probleme:
    1. În continuare nu există în România educaţie, ci învăţământ.
    2. Sistemul de învăţământ românesc este dimensionat de către profesori pentru profesori şi nu astfel încât să existe o interacţiune foarte bună a sistemului cu elevii.

    În măsura în care simte cineva nevoia, pot dezvolta cele două probleme.

  5. Către domnul utilizator Bibliotecarul.
    Fac apel, dacă este cu putinţă la dvs. în vederea remiterii unei detalieri asupra celor două aspecte menţionate de dumneavostră.

    Cu aleasă stimă şi deosebită consideraţie Cosoreci Florin.

    Ultimul feroviar al acestei ţări..
    Salvaţi Calea Ferată Română, simbolul acestei naţiuni.

  6. 1. Învăţământul este evident în momentul în care toate examenele, toate notele, tot parcursul unui tânăr, de la grădiniţă la post doctorat… este un mod de relevare (evaluare) a ceea ce ştie tânărul. Poţi să fi cel mai mare geniu din lume, dacă nu ai ţinere de minte, tot degeaba… eşti printre repetenţi. Pe lângă asta, deprinderile educaţionale la tinerii României sunt vizibile pe youtube, de fiecare dată când câte un profesor primeşte câte una după ceafă.

    2. Ministerul are ca primă problemă oricare ar fi Guvernul, şi asta de 21 de ani: satisfacerea nevoilor profesorilor. Elevii în stradă nu prea sunt periculoşi, marele pericol vine de la profesori, ei trebuie mulţumiţi. Calitatea educaţiei nu prea contează pentru că elevilor li se poate impune orice. Este evident că atât elevii cât şi părinţii lor nu au mentalitatea că ei sunt beneficiarii a ceea ce se întâmplă prin şcoli. Ei au mentalitatea că trecerea prin şcoală este o obligaţie de care trebuie să te „fofilezi”.
    Dacă nu ar fi aşa, părinţii şi elevii ar cere ei ceea ce doresc de la statul român. Dar nu, ei tac şi se supun la orice prostie hotărăşte fiecare ministru.
    Părinţii, în majoritatea lor, nu se îngrijorează şi nici nu se îngrijesc relativ la copii lor din punctul de vedere al educaţiei, al dezvoltării intelectuale, ei vor copii cu note bune de care să se mândrească atunci când merg la o şedinţă cu părinţii sau când vorbesc cu vecina de la etajul cinci (Cât de bine se vede asta când Moromete devine brusc mândru de fiul său premiant). Părinţii interacţionează cu copiii mai ales pentru teme şi nu pentru o educaţie necesară ce este plătită (nu se poate să nu fi auzit un părinte care spune… „I-am pus profesor de vioară şi la engleză… Munceşte mult săracul…”). Părinţii cred că notele şcolare reprezintă ceea ce este copilul lor în societate şi investiţia în note reprezintă investiţia în viitorul copilului. De aceea au fost copii ce au mers spre sinucidere în urma rezultatelor la bacalaureat. Aparent un astfel de examen nu reprezintă un eşec foarte mare, în realitate întreaga societate apasă cu o presiune colosală. Un copil care nu are note bune este practic împins spre civilizaţia străzi, spre golăneală. De ce? Pentru că acolo este locul unde societatea nu presează asupra „eşti cel ce notele spun că eşti” şi mecanismele sociale sunt exact invers. Statul, prin profesori, şi părinţii transformă tinerii în oameni cu mentalitate de sclav, printr-un control excesiv, de aceea tânărul caută să se ascundă de părinţi, de profesori, să facă lucrurile interzise…

    Educaţia nu are însă legătură cu notele ci cu natura elevată a omului. Educaţie înseamnă eleganţă, flexibilitate şi măreţie în gândire. Omul educat este calm, zâmbitor şi non-violent. Învăţatul este, de regulă, însingurat, dar educatul comunică, este dornic să capteze păreri diverse de la ceilalţi pentru a-şi îmbogăţi inteligenţa. Expertiza în educaţie nu se obţine cu travaliu, ci cu plăcerea de a cunoaşte, de a depăşi limitele. Învăţământul se adresează sistemului „luptă pentru a fi primul”, competiţiei generalizate, în timp ce educaţia nu are concurenţă, nu are notorietate, ea este intrinsecă valorilor proprii, nu se raportează la alţii.
    „Învăţământul” este cel care se înscrie la un curs de arte marţiale pentru a învăţa să trosnească faţa adversarului, „educaţia” se înscrie pentru filosofia Zen, pentru a dobândi rigoare în gândire, strategie, liniştea meditativă.

    Toate astea arată cu degetul spre profesori, pentru că este cu mult mai complicat să educi decât să înveţi, de aici şi eterna lipsă de dorinţă în a reforma învăţământul spre educaţie. Mecanismele celui care învaţă sunt dictarea, conspectul, tema pentru acasă. Mecanismul celui care educă este dialogul participativ. Învăţătorul va fi stresat tot timpul că programa şcolară trebuie terminată, la normă, Educatorul ştie că degeaba grăbeşte cursul lucrurilor, cantitatea nu este un scop în sine.

    Învăţătorul nu are o problemă că nimeni dintre elevii lui nu a trecut de examenul de Bacalaureat, nu este treaba lui ce face un elev după ce a absolvit cursurile, Educatorul este responsabil şi îşi însoţeşte (chiar şi ca memorie) elevii tot restul vieţii ca maestru.

    Ministerul este populat cu profesori învăţători. Ei nu sunt deci interesaţi decât de funcţionarea sistemului şi de echilibrarea bugetului. Sunt bani de salarii? Cum putem face să rezolvăm problema salariilor? Nimeni nu este interesat de arhetipul cetăţeanului ideal ce trebuie obţinut prin cei 13 ani de intervenţie directă asupra unui tânăr. Trăim într-o ţară în care toată lumea a învăţat Teorema lui Thales, dar pe aceiaşi oameni nu i-a învăţat nimeni că manşetele trebuie să iasă din mânecile hainei.

    Am să închei cu o poantă ce mi-a venit, de curând, pe email.
    Profesorul spunea elevilor, „Staminele şi pistilul sunt organele sexuale ale plantelor”.
    Un elev… „Na, să mai miroşi flori!”

    Cred că această poantă exemplifică foarte bine diferenţa dintre educaţie şi învăţământ.

    În rest… ce să mai spun?

    Cine a luat Bac-ul în România?
    Nu ştie nimeni, dar mulţi speră să nu-l mai aducă înapoi.

    • Imi place !!! . Citez din tine:

      Educaţia nu are însă legătură cu notele ci cu natura elevată a omului. Educaţie înseamnă eleganţă, flexibilitate şi măreţie în gândire. Omul educat este calm, zâmbitor şi non-violent

      Si cum faceti ? Cine o sa educe viitorii macelari in R? Sau deventi cu totii vegetarieni. Nu uita ca si cositul ucide plante – sint tot viata….

      Si cine e animalul ala bataus si violent de care citesc acum in ziarele rominesti numit Bute.
      Sper ca cei educati calmi si zimbitori il vor critica….

      Scuza-ma nu m-am putut abtine :-)))

  7. Ati pus 6 intrebari in acest articol.Prea multe.
    Prea multe ca sa deducem care o considerati mai importanta.

    „De ce nu avem curajul sa impunem un nou model: fie ca vorbim de model economic, social sau de model politic?”
    Desigur ca din mai multe motive.Principalul motiv este ca nu identificam persoana (persoanele) care dupa ce enunta noul model este capabil sa il si materializeze.Aceasta este o concluzie care ,desigur, se poate explicita.

    „”De ce majoritatea dintre noi ne revoltam ….dar numai in cercul nostru restrans de prieteni?””
    Nu aceasta este intrebarea corecta in aceasta privinta.
    Intrebarea corecta este: De ce impreuna cu „cercul nostru restrans de prieteni” nu INCERCAM SA GASIM MODALITATEA de a imagina si materializa ceva eficient?
    Pentru ca preferam sa facem la infinit analize asupra faptelor si persoanelor in loc sa incercam sa analizam si sa incercam sa impunem solutii.
    Eu cred ca Doamna Birchall ar putea (daca ar dori) sa dedice un
    timp mai lung (o luna, doua,trei…) acest blog unei singure tematici : imaginarea si analizarea de solutii.

  8. Dar dacă este cu adevărat nevoie să exprim nişte idei avangardiste… Poate că ar trebui început cu faptul că liceul şi şcoala generală au o structură de şcoală militară. Oriunde te-ai uita vezi asemenea „vestigii”, începând de la faptul că există conceptul de clase-contigent şi încheind cu educaţia fizică care începe prin marşuri, alinieri şi disciplină. Aceste elemente sunt de la apariţia şcolii, va putea trece cineva peste blocajul mental indus de paternul milenar pentru a putea reforma aşa ceva. Mă îndoiesc.

  9. Ce definim ca non valoare?
    Mai intai trebuie sa stabilim un set de valori pe care ar trebui sa le respecte societatea shi apoi este ushor de definit non valoarea.
    Un exemplu de set de valori este MORALA CRESHTINA (cele zece porunci cum se numesc in popor).
    Ce este mediocritatea?
    In orice fel de societate mediocritatea are un rol POZITIV shi unul NEGATIV shi nu poate fii exclusa (nu se poate in viatza reala fara mediocritate (cea mai mare parte din populatzia unei natziuni este mediocra).
    Cum definim meritocratzia?
    Ok, aici ar fii mult de discutat dar am sa dau numai 2 exemple:
    In comunism meritocratzia era impusa de PCR, ai sai membrii de elita stabileau totul.
    Intr-o democratie, meritocratzia nu poate fii ceva impus, acest FENOMEN trebuie sa se nasca shi sa se dezvolte din interiorul societatzi (adica cei mediocrii sa recunoasca shi sa rasplateasca prin diferite metode materiale, pozitii,respect, recunoashtere,etc. pe cei care MERITA, care sunt adevarate valori shi pot fii reperele in societate). Acest lucru se poate intampla aproape NICIODATA la nivelul intregii societati.
    Asta este parerea mea buna sau rea.

    Sa auzim numai de bine!

  10. @ Un emigrant din Canada

    Stimate domn,
    Aveţi perfectă dreptate. Definirea valorii, mediocrului şi non-valorii nu se poate face în lipsa unei scale a valorii care conţine intrinsec şi criteriile de valoare. De exemplu, domnul preşedinte X este valoros pentru România? Este mediocru-indiferent? Este dăunător? Dar premierul, ministrul, parlamentarul, primarul…?

    O soluţie banală ar fi promovarea oamenilor despre care avem toate motivele să credem că sunt elementele de valoare ale României. Iată de ce am propus domnului Voiculescu să găzduiască „la Antene” o emisiune săptămânală care să reprezinte câte un membru al Academiei Române, să-l descoasă, să-l popularizeze, să-i popularizeze lucrările, să schimbe interesul românilor de la mass-media de tip can-can şi paparazzi, la mass-media de informaţie.

    http://danvoiculescu.net/blog/2011/07/marul-si-omleta/#comments

    Dacă dumneavoastră consideraţi că este un demers corect, poate că ar trebui să vă alăturaţi lui. Cine ştie, poate dacă îndeajuns de mulţi promovează această idee, în scurt timp va exista şi emisiunea. Şi dacă începutul ar fi realizat, poate că şi celelalte televiziuni vor sparge monotonia prezentării de piţipoance pentru a introduce emisiuni de promovarea a inteligenţei româneşti. Astfel criteriile valorii în România vor prinde, treptat, contur.

  11. Vedeti… Dvs, Doamna Birchall, vorbiti de valoare-nonvaloare, de meritocratie. Dar sa luam un exemplu concret. Inteleg ca USL a protestat fata de angajarea D-nei Rodica Culcer, la TVR, prin cumulul pensiei cu salariu. Vad ca se comenteaza subiectul asta. Ceea ce m-a facut sa meditez si sa ma intreb (la modul general punand problema): daca o angajare se face pe criterii politice, in felul acesta, se mai poate vorbi de respectarea unei ierarhii a valorilor in societate? Pentru ca se poate disimula usor si s-ar putea spune ca o astfel de persoana are merite notabile in domeniul de activitate respectiv, ca are contributii majore la dezoltarea domeniului de activitate, etc, etc. De unde rezulta ca si chiar daca ar exista un criteriu axiologic, el degeaba exista daca nu e acceptat de intreaga societate. Asa se ajunge, spre exemplu, la ideea: pentru noi, omul respectiv e valoros! Observati, „pentru noi”, adica, vrea sa spuna, „nu pentru voi”. Legand, in felul acesta, valoarea de un anumit interes, de anumite „ratiuni”, oricare ar fi acestea. Si pot fi politice sau de partid. Mie mi se pare ca, mai degraba, la noi notiunea de valoare-nonvaloare e privita in felul acesta. In consecinta si meritocratia e privita in acelasi mod.
    O explicatie poate fi de natura economica: exacerbarea consumului in raport cu productia, comparativ cu productia (ceea ce nu inseamna ca acest consum ar fi mare, ci doar prin comparatie cu productia sau cu anumite criterii economice unanim acceptate), idee care a fost scoasa in evidenta de multi analisti economici. Si atunci aceasta filozofie a consumului face ca valoarea (luata in general) sa fie raportata la acest factor – consumul, iar meritocratia sa fie un fel de „meritocratie de consum”, adica bazata pe asta si nu pe productie. Daca legam meritocratia de notiunea de performanta, observam ca a consuma mai mult decat a produce nu inseamna sa fi performant. Deci performanta se obtine producand ceva, realizand ceva, nu consumand excesiv. Observam fenomenul nu numai la noi. Se vorbeste de criza datoriilor suverane, cand tari dezvoltate au acumulat datorii foarte mari, de peste 60% din PIB si deficite bugetare mari, cu mult peste 3 % din PIB, nerespectand Criteriile de la Maastricht. Trend-ul acesta s-a manifestat si la noi. Acesta este un alt motiv pentru care am spus „exacerbarea consumului”. Consecinta este ca si meritul s-a adaptat unei astfel de ideologii, ce nu se bazeaza pe munca propiuzisa, ci pe capital.
    Or, in asemenea conditii se poate disimula foarte usor si, ca rezultat, lega valoarea sau meritul de interese de tot felul, in special de grup, de gasca, mai pe romaneste spus, pe astfel de ratiuni: nu mai este valoros unul care stie foarte bine sa faca o treaba, ci cel care apartine unui anumit grup de interese, care e in gasca respectiva, care are doar imaginea de om foarte valoros. Nu vedeti cat de mult accent se pune acum pe imagine, ca si cum numai asta ar conta, adica aparentele si nimic mai mult. Nu calitatile tale, dar nici defectele nu mai fac doi bani, in schimb imaginea e cea mai importanta. Adica sa fi finut imbracat si sa ai mutra de intelectual, dar e numai un exemplu. Mi se pare ca e consecinta celor descrise mai sus. Iar fenomenul, dupa cat se vede, e mult mai amplu decat pare la prima vedere…

  12. Daca vorbim de ceea ce se cheama „consum rational”, atunci acest consum ar trebui sa respecte anumite criterii, spre exemplu Criteriile de la Maastricht, care, in fapt, nu se respecta. Deci, in realitate, consumul acesta nu e rational. Dar stiti cum e… nu e rational, dar oamenii au dus-o bine. De unde rezulta ca acest bine nu e intemeiat pe o baza economica solida si nu e nici rational. Si grecii au dus-o ani de zile, dar ce zic eu, zeci de ani bine in felul acesta, Italia ar fi un alt exemplu, dar se pot da mai multe. Or, a o duce bine in felul acesta nu face altceva decat sa slabeasca meritocratia si temelia acesteia, valoarea. Pentru ca este un bine bazat preponderent pe consum si nimic altceva. Or, mie mi se pare ca in felul acesta valoarea nu mai are cum sa se manifeste, ci se relativizeaza foarte mult. Devine o valoare relativa, atunci si meritocratia devine una relativa. Adica aproximativa, mai mult sau mai putin, aproape. In felul asta se creaza pseudo-valori si o pseudo-meritocratie. Iar fenomenul incepe sa se extinda.

  13. Insa depinde cum discutam si in ce termeni despre meritocratie. Poate ati citit pe Wikipedia:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Meritocracy
    Eu am sa scot in evidenta o chestie interesanta:
    „Napoleon

    Napoleonic (Revolutionary) France is considered to have been meritocratic. After the revolution of 1789 most members of the former elite had been removed. When Napoleon rose to power in 1799, there was no ancient base from which to draw his staff, and he had to choose the people he thought best for the job, including officers from his army, revolutionaries who had been in the National Assembly, and even some former aristocrats such as prime minister Talleyrand. This policy was summed up in Bonaparte’s often-quoted phrase „La carrière ouverte aux talents”, careers open to the talented, or as more freely translated by Thomas Carlyle, „the tools to him that can handle them”. A clear example is the order of the Légion d’honneur, the first order of merit, admitting men of any class. They were judged not by ancestry or wealth but by military, scientific or artistic prowess.”
    De observat ca Napoleon a spus: „La carrière ouverte aux talents” – Cariera este deschisa talentelor (celor talentati). N-a spus ‘celor bogati’!! Cu alte cuvinte, si un taran, daca este talentat, poate ajunge ministru! Or, acest lucru presupune egalitatea de sanse si chiar… de ce nu… egalitatea! Suntem diferiti, dar egali! Sa nu uitam deviza, de la 1789, a Republicii Franceze: Libertate – Egalitate – Fraternitate si care, mai apoi, a devenit imbratisata de toate organizatiile progresiste din Europa si nu numai!

    Insa meritocratia nu ar trebui sa aiba drept consecinta formarea de caste care sa conduca numai acestea societatea si numai ei, membrii lor, sa beneficieze de mari privilegii si averi mari. Nu ar trebui sa conduca la crearea, pana la urma, a unei structuri oligarhice in vreme ce restul cetatenilor sa ajunga lipsiti de drepturi si sa moara, eventual, si de foame, de saracie. Pentru ca nu ar mai fi respectat, daca s-ar intampla asa, cel de-al treilea termen al devizei-principiu: Fraternitatea intre toti membrii colectivitatii umane. Nu toti oamenii sunt genii, nu toti au talente, dar ar trebui sa traim cu totii intr-un mod fraternal, mai simplu spus: normal, firesc, ajutorandu-ne unii pe altii, avand grija unii de altii, ca sa zic asa, in dragoste de semeni. N-ar mai fi respectata nici Egalitatea, in cazul crearii unei oligarhii meritocratice – egalitatea in drepturi de care trebuie sa se bucure toti cetatenii republicii! Deci meritocratia nu trebuie privita in sensul de oligarhie creata pe baza acesteia! Daca ar ajunge o oligarhie, este clar ca va micsora si drepturile si liberatile cetatenesti, deci nu ar mai fi respectata Libertatea! Deci o meritocratie, in sensul acesta, al citatului de mai sus, ar trebui sa respecte deviza-principiu: Libertate – Egalitate – Fraternitate, adica sa se bazeze pe aceste valori. Democratice. In concordanta cu Drepturile Universale ale Omului. Pentru ca numai meritocratia singura ar putea avea consecinte nu tocmai favorabile pentru societate. Pentru ca niciun om nu este perfect, chiar si cel cu cele mai mari merite! Omul, din cele mai vechi timpuri, a dovedit ca are si vicii cum ar fi: setea de inavutire excesiva, setea de putere, parerea foarte buna de sine, care conduce la aroganta, orgoliul si multe altele (sigur, nu toti sunt asa, dar…). De aceea, cred eu, nu trebuie supraestimate, absolutizate nici meritul si nici meritocratia ca ideologie sau ca valori supreme. Pentru ca pot conduce, daca se absolutizeaza, in final, la cea mai crancena dictatura sau la foarte mari nedreptati, asta ca sa dau numai doua exemple. Eu as merge chiar mai departe si as spune ca si omul de buna credinta se poate vicia daca se vede detinatorul unei puteri absolute, se viciaza buna credinta. Si atunci, in loc de efecte benefice pentru societate, am avea in frunte un tiran, care sa vrea totul pentru sine si care, pana la urma, va fi pierdut chiar de catre supusii sai!
    Iata de ce, cred eu, meritocratia trebuie privita cu prudenta. Nu spun ca ea nu ar trebui deloc sau ca ideea ar trebui respinsa cu desavarsire. Cred ca ar trebui meditat la faptul ca o asemenea ideologie care sa conduca in final spre un sistem bazat numai, si subliniez numai, adica in exclusivitate, pe meritocratie ar putea avea efecte nocive, nedorite.
    In rest, daca e s-o luam fara sa absolutizam, sigur… meritocratia e prezenta in orice societate normala. Spre exemplu mi se pare destul de clar ca nu poate fi un om angajat ca specialist la NASA fara sa aiba studiile de rigoare, lucrari stiintifice, etc deci are merite, ca doar n-o sa angajezi pe post de specialist, acolo, unul cu doar 8 clase primare. Dar si cel cu 8 clase primare trebuie sa aiba posibilitatea de a duce un trai decent, linistit, sa fie multumit, sa fie egal in drepturi si libertati cu specialistul de la NASA, sa se bucure de egalitatea de sanse, sa aiba unde lucra in bune conditiuni, adica nu sa fie lasat de izbeliste fara sa-i pese cuiva.
    Pentru ca si lipsa cu desavarsire a meritocratiei ar putea conduce la nedreptati si la situatii aberante, ca si absolutizarea acesteia! De aici, fireste, si tot felul de controverse, polemici pe aceasta tema: meritocratia.

  14. Sunt gresite fundamentele societatii romanesti ce se sprijina pe oameni, si mass-media promoveaza tocmai aceasta mentalitate.
    Selectia oamenilor trebuie sa fie rezultatul unor proceduri si criterii de evaluare, stabilite de societate raportate la binele public.
    Nu avem oameni politici respectabili pentru ca nu avem bine stabilite reperele cu care sa-i apreciem, si atunci ii evaluarea se face sentimental. Practic mass-media face jocurile politice in Romania.

    -Politica,in loc sa fie o competitie cu oferta pentru binele public, este privita ca o lupta pentru putere si asta presupune actiuni pentru distrugerea/denigrarea adversailor .
    Politica se rezuma la promovarea oamenilor in loc sa promoveze politici/programe.
    – Institutile nu functionaeaza pentru ca nu exista nici o preocupare pentru procedurile prin care functionarii sa fie motivati sa-si faca job-ul.
    – Societatea isi va reveni cand sensul atentiei va fi orientat corect spre cele doua chestiuni: oferta de politici in interesul societatii si proceduri performante pentru realizarea politicilor.

  15. D-na Birchall, cred ca un nou comentariu facut de mine la articolul ‘O provocare pentru cititorii inteligenti’ a ajuns in spam…

  16. Partea „”interesanta”” este ca definirea termenului de meritocracy spre „disperarea ” intelectualilor mai ales de stinga este diferita in politica.

    Sint aproape sigur (imi vin in minte numeroase exemple din istorie) ca pentru a declara pe cineva meritocratic din punct de vedere politic educatia superioara (la institute de mare valoare) nu este nici o conditie necesara nici suficienta (in linii mari e cel mult secundara) – exceptind daca se adopta modelul meu (teoretic ca nici eu nu cred in valoarea lui) ca numai oamenii destepti sa voteze…:-))

    Cred ca una din marile calitati ale unui om politic este sa asculte si sa fie capabil intr-un mod sintetic sa ia o decizie aproape de optim (si optimul intr-o societate moderna e dificil de definit). Vectorul moral este de asemenea important – nu la capitolul de a fi placut multimii dar pentru progresul unei societati / tari.

    Ciudat – un caz recent in R – Funeriu desi mai „prost „pregatit din punct de vedere al calificarilor universitare a reusit sa ia (motivele nu sint importante – rezultatele conteaza) o decizie morala privind copiatul iar alti ministri rectori universitari la baza (o tipa de la PSD si un tip de la PNL – i-am vazut la internet TV) nu au fost in stare la vremea lor sa ia o astfel de decizie morala desi camere de supraveghere erau de multi ani…(mama mi-a spus la telefon ca Funeriu ar fi ungur – e adevarat ? daca da ca romin ma simt prost – de ce dimensiunea morala nu e parte a politicii rominesti ci mai ales a minoritatilor?)
    Sau Dominique Kahn – posibil candidat la la presidentia Frantei – aud ca sint voci in Franta care in sfirsit incep sa ridice dimensiunii morale – adaugind Berlusconi in Italia …. in Europa sin unele probleme legate de moralitate.

    Candidatilor republicani conservativii din Iowa (primul stat in care au loc alegerile primare decizind cine va candida din partea partidului republican) li se cere sa semneze (daca vor votul conservativilor) un plege in care sa se declare imptriva : homosexualilor , pornografiei , ligii sharia muslime , refuza in general candidati divortati si recasatoriti .. nu glumesc! E cam extrem dar dimensiunea moral e destul de importanta aici..

    deci cum definesti o persoana meritocratica din punct de vedere politic? (nu neaparat in aceiasi ordine)

    1. criterii si tinuta morala
    2. „”priza”” la public
    3. minte sintetica (multiple inputs – almost optimal weighted decisions) – e instinct nu se invata
    4. studii decente
    etc…

    • @marian
      „”…Funeriu desi mai “prost “pregatit din punct de vedere al calificarilor universitare …””

      Funeriu este infinit mai bine ” pregatit din punct de vedere al calificarilor universitare” decat predecesorii lui.
      A fost olimpic international la chimie (inainte de studiile universitare),si-a facut doctoratul in SUA in chimie cu un laureat Nobel,a condus in Germania o cercetare pentru care a obtinut un grant de 2 milioane de euro de la UE,etc.

      • Si „prostul” ce zice ? Cum reactioneaza ?

        • gheo23
          tu ce crezi?

      • tibi,
        Stiu. E un blog usor simpatetic USL si vreau sa fiu politicos ….

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.