Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 10, 2015 in Comunicate, International, Politic | 0 comments

Letonia susține aderarea României la spațiul Schengen

img

Letonia susține aderarea României la spațiul Schengen

COMUNICAT DE PRESĂ

Ambasadorul Letoniei acreditat în România, Excelența Sa domnul Ilgvars Klava, a participat marți, 10 martie, la ședința comună a Comisiilor pentru afaceri europene ale Camerei Deputaților și Senatului. Domnia sa a fost primit de către Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, care a declarat că participarea ambasadorului leton subliniază “interesul pentru aprofundarea cooperării dintre parlamentele României şi Letoniei la nivelul comisiilor parlamentare precum și rolul diplomaţiei parlamentare în apropierea dintre ţări”.

Ana Birchall a menționat că, în cadrul ședinței Comisiilor reunite pentru afaceri europene la care a participat ambasadorul Letoniei a fost abordată și tema aderării țării noastre la spaţiul Schengen. “I-am transmis domnului Ilgvars Klava că țara noastră este pregătită să adere la Schengen încă din toamna anului 2010, acționând deja ca membru de facto al spațiului Schengen în flancul estic al  Uniunii Europene. Domnul ambasador ne-a confirmat că Letonia, ca țară care asigură Preşedinția Consiliului UE în primul semestru al anului 2015, susține aderarea României, în condițiile în care îndeplinește toate criteriile tehnice”, a declarat Ana Birchall.

“Excelența Sa, domnul ambasador Ilgvars Klava ne-a transmis că toate statele membre trebuie tratate în mod egal în privința aderării la Schengen, dar că, din păcate, unele ţări ridică în continuare obiecții, neexistând unanimitate la nivelul UE28. În același context, domnul ambasador ne-a îndemnat să folosim toate canelele politice și diplomatice, astfel încât să convingem și acele țări care sunt încă sceptice în privinţa primirii României în Schengen”, a mai spus Ana Birchall.

În cadrul ședinției comune a Comisiilor pentru afaceri europene, ambasadorul Letoniei acreditat în România a prezentat și cele trei priorităţi ale Preşedinției Consiliului UE: creșterea competitivității Europei în sensul dezvoltării economice, cu accent pe consolidarea Uniunii energitice, “Europa Digitală” – proiect ce vizează extinderea la scară largă a tehnologiilor digitale la nivelul statelor UE și “Europa implicată” – proiect care se referă la creșterea rolului UE pe palierul politicii externe, în sensul asigurării stabilității și al creșterii vizibilității Uniunii.

Ana Birchall a precizat că mandatul Letoniei la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este exercitat în mod echilibrat și cu profesionalism, într-un context european marcat de tensiuni și frământări, atât ca urmare a conflictului din Ucraina, cât și pe fondul noilor provocări de securitate. “L-am asigurat în continuare pe domnul ambasador de sprijinul României pentru o Preşedinţie letonă de succes la nivelul Consiliului UE. Avem convingerea că vom promova priorităţi de interes comun, cu accent deosebit pe Parteneriatul Estic, în contextul organizării de către Letonia a Summit-ului de la Riga din mai 2015”, a mai arătat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene.

Ana Birchall a subliniat că România va continua să fie implicată activ în susținerea agendei europene, “mai ales pe teme prioritare precum creşterea economică, crearea de locuri de muncă, securitatea energetică și extinderea UE, afirmând totodată că poate că este momentul ca Uniunea Europeană să aibă o politică externă comună, o politică de securitate comună precum și politici economice comune”.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.