Pages Menu
Categories Menu

Posted on sept. 8, 2016 in International, Politic | 0 comments

Întrevederea bilaterală cu domnul Karel Schwarzenberg, Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Deputaţilor, Parlamentul Republicii Cehe

dsc_2685

În marja participării la lucrările Forumului Economic desfăşurat la Krynica, în Republica Polonă, am avut şi o serie de întrevederi bilaterale cu înalţi demnitari din state membre ale Uniunii Europene.

Prima întrevedere am avut-o cu  Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Deputaţilor, Parlamentul Republicii Cehe, domnul Karel Schwarzenberg, cu care am fost coleg în cadrul sesiunii intitulate „Pentru cine bat clopotele? Statele Unite ale Europei – dorinţă sau scenariu real?”.

În cadrul discuţiilor purtate cu domnul Schwarzenberg, am reiterat, pornind de la subiectul dezbaterii, necesitatea ca Uniunea Europeană să rămână ataşată de valorile şi principiile democratice care stau la baza edificiului european. Cu atât mai mult cu cât Europa se confruntă astăzi cu o serie de provocări importante de securitate, este necesar să menţinem un nivel ridicat de coeziune şi solidaritate în interiorul Uniunii Europene şi să ţinem cont în mod egal de punctul de vedere, situaţia internă şi necesităţile fiecărui stat membru. Nu în ultimul rând, am discutat despre relaţiile bilaterale dintre România şi Republica Cehă, inclusiv în ce priveşte dimensiunea parlamentară, precum şi despre alte subiecte de interes comun pentru cele două ţări.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.