Întrevedere despre noul plan de investiții al Comisiei Europene

Vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Jyrki Katainen, și comisarul european pentru politici regionale, doamna Corina Crețu, au prezentat astăzi în fața comisiilor de specialitate din Parlament noul plan de investiții anunțat de președintele Jean-Claude Juncker.
În cadrul întrevederii, ca deputat ales într-un colegiu cuprinzând comunităţi care suferă din cauza efectelor subdezvoltării, am susținut importanța obiectivului de convergență în procesul de selectare a proiectelor, pentru a asigura o distribuţie echilibrată a proiectelor, din care să beneficieze cât mai mulți cetățeni și care să contribuie la reducerea decalajelor în dezvoltarea economică a statelor şi a regiunilor.
România a transmis Comisiei Europene o listă cu peste 200 de proiecte propuse, din cele circa 2.000 de proiecte primite de Comisie spre a fi finanțate prin noul Fond european de investiţii strategice, de la care se așteaptă generarea de investiţii în valoare totală de 315 miliarde de euro la nivel european. Ne dorim ca un număr cât mai mare dintre proiectele noastre să fie aprobate de CE şi ca acestea să producă investiţii importante, cu un grad mare de multiplicare în economie.
Comentarii recente