Pages Menu
Categories Menu

Posted on apr. 20, 2017 in International, Politic | 0 comments

Întrevedere cu Michael Linhart, secretar general al MAE din Austria

Alături de domnul Michael Linhart, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe din Austria

Astăzi, la Viena, am avut o întrevedere cu domnul Michael Linhart, secretar general al Ministerului de Afaceri Externe din Austria, în care am discutat despre teme de interes comun pentru România și Austria aflate pe agenda europeană.

În cadrul întrevederii, am agreat o coordonare cât mai strânsă în vederea exercitării succesive a Președinției Consiliului UE de către România și Austria și am arătat că dorim să valorificăm această oportunitate importantă în acord cu principiile și valorile Uniunii și cu angajamentul pentru o Uniune Europeană mai puternică și mai coezivă. Îi mulțumesc domnului Linhart că ne-a felicitat pentru demersurile în pregătirea preluării Președinției Consiliului UE.

Totodată, am discutat despre spațiul Schengen, secretarul general reiterând sprijinul Austriei pentru aderarea țării noastre la spațiul Schengen, precum și despre consolidarea cooperării dintre România și Austria în ce privește dosarele regionale la nivelul UE.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.