Pages Menu
Categories Menu

Posted on feb. 29, 2016 in International, Politic | 0 comments

Întâlnirea cu Comisarul european pe justiţie

Vera

Am avut astăzi o întrevedere cu doamna Věra Jourová, Comisarul european pentru justiţie, protecţia consumatorului şi egalitate de gen. A fost o discuţie deschisă pe teme importante pentru ţara noastră precum recentul raport MCV, lupta împotriva corupţiei, dar şi despre legea insolvenţei persoanelor fizice, a cărei intrare în vigoare a fost amânată de actualul guvern pentru 1 an de zile, sau despre Convenţia de la Istanbul, ratificată astăzi în Parlamentul României, act prin care ţara noastră devine o voce avizată în combaterea violenței de orice fel.

I-am transmis doamnei Věra Jourová că MCV-ul nu mai trebuie să fie folosit exclusiv în scop politic, reprezentând astfel un factor de discriminare la adresa României şi un instrument prin care să se condiţioneze pe nedrept aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen, de exemplu. România îndeplineşte toate criteriile tehnice pentru a fi membră Schengen, acţionând ca membru de facto al spaţiului Schengen încă din septembrie 2010 şi asigurând astfel securitatea fiecărui cetăţean european, prin apărarea frontierei externe a UE.

Mi-am exprimat nemulţumirea şi indignarea pentru că o lege atât de importantă precum legea insolvenţei persoanelor fizice a fost amânată, condamnând astfel la executări silite sau penalităţi românii care nu-şi pot plăti dările la bancă, de exemplu.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.