Pages Menu
Categories Menu

Posted on mai 12, 2017 in Politic, Social | 0 comments

Întâlnire cu Gabriela Alexandrescu, Președintele Executiv al Organizației Salvați Copiii România

Alături de doamna Gabriela Alexandrescu, Președintele Executiv al Organizației Salvați Copiii România

Mulțumiri pentru fotografii domnului Radu Bădoiu!

Am avut astăzi plăcerea de a mă întâlni cu Gabriela Alexandrescu, Președintele Executiv al Organizației Salvați Copiii România. Gabriela este un om extraordinar, implicat în numeroase proiecte sociale și dedicat activității de sprijinire și ajutorare a copiilor proveniți din medii defavorizate. Am felicitat-o pentru pasiunea pe care o pune în toate cauzele în care se implică și am asigurat-o de sprijinul meu în proiectele pe care le derulează.

Am convenit să colaborăm pe politici sociale și, totodată, să organizăm o serie de evenimente în care să promovăm drepturile copiilor și investițiile în educație. Am subliniat că bunăstarea copiilor este unul dintre subiectele de mare însemnătate pe care România își dorește să îl promoveze pe durata exercitării Președinției Consiliului UE, în primul semestru din 2019.

De asemenea, am reiterat că educația timpurie, combaterea excluziunii sociale și lupta împotriva oricărui tip de discriminare sunt principalele arme în lupta împotriva sărăciei copiilor sau împotriva problemelor precum violența îndreptată asupra copiilor.

Cea mai bună zestre pe care putem să o lăsăm copiilor noştri este educaţia şi accesul la educaţie!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.