Inca un tanar rapus de epuizare
In timp ce unii nu stiu cum sa mai fure si sa se imbogateasca peste noapte prin tot felul de afaceri care mai de care mai dubioase, din ce in ce mai multi tineri au probleme de sanatate, cauzate in principal de suprasolicitare sau epuizare, doar pentru ca muncesc pe branci ca sa isi faca un rost in viata.
Multi politicieni, care de-a lungul timpului au ignorat politicile privind tinerii si familiile tinere si care pur si simplu imi radeau in nas cand, in 2006, am initiat proiectul familia tanara prioritate economica si sociala, acum, in campanie electorala numai si numai din oportunism, nu mai stiu cum sa promita in stanga si in dreapta ca vor face mare cu sarea,cand ani de-a randul pur si simplu nu le-a pasat de ce se intampla cu aceasta clasa sociala care, in opinia mea, ar trebui ajutata sa formeze baza clasei mijlocii din Romania.
Astazi Alexandru Miriştea, directorul de distribuţie al trustului Realitatea – Caţavencu, în vârstă de 33 de ani, a murit azi-dimineaţă, în urma unui stop cardiorespirator.
Dumnezeu sa il odihneasca si condoleante familiei.
Saracutul!
Multinationalelel, offshore-urile sau proaspetele corporatiile romanesti din Bucuresti si alte mari orase au pretentii exagerate la angajatii lor. Cred ca epuizarea dublata o activitate de care nu esti multumit are consecinte fatale. Ana, nu m-as rezuma doar la epuizare, ci si la o profunda nefericire poate chiar neconstientizata de aceste victime.
Ca sa impartasesc din propria mea experienta, primul job l-am avut in Buc la un offshore britanic care au avut rabdare cu mine cateva luni, iar cand am devenit productiv sarcinile deveneau tot mai epuizante, nelasand loc deloc pt dezvoltare profesionala, solicitand doar o munca de rutina care presupunea f multa concetrare(domeniul IT).
Da, mai aveam si timp liber dar pe care din fericire l-am folosit pt a ma reface dupa programul obositor.
Dupa un an si jumatate nu mai puteam, doream sa ma dezvolt dar toata energia si tot timpul era ocupat cu munca. Prestatia mea s-a deteriorat asa de mult incat dupa o jumatate de an mi-au cerut sa plec:P
Mi-am gasit de lucru la o multinationala unde am inceput f relaxat; desi nu era tocmai domeniul in care aveam experienta, am pornit cu convingerea ca multinationalele isi dezvolta angajatii si ii implineste dpdv profesional si nu numai; adesea aveam opinii contrare cu ale superiorilor. Simteam cum realitatea nu-i deloc cum imi inchipuiam, simteam cum ii irit, iar dupa 2 luni nu m-au mai suportat:)
Cele 2 experiente mi-au oferit o radiografie ale bisnisurilor occidentale din RO/Buc. Am inteles ca nu-s dispusi sa investeasca in oameni, ci doar sa-i exploateze si dc e posibil sa-i robotizeze.
Am decis sa muncesc cu dragoste si cu daruire pt angajatori care vor sa ma dezvolt, dar i-am gasit in afara tarii.
In RO nu avem sindicate pt angajatii din sectorul privat. E o mare nedreptate. In loc de sindicate functioneaza teama printre angajati de a nu reusi sa-si satisfaca sefii, ceea ce e contraproductiv pt toate partile.
Trustul Realitatea ar trebui sa raspunda pt moartea lui Alexandru si sa se implice asa incat aceste sacrificii sa nu mai fie posibile.
pai cum sa-i intereseze pe politicieni de tineri si familiile tinere? pai tinerii lor copii au intr-o oarecare masura viitorul material asigurat, de ce le-ar pasa si de alti tineri, nu cumva asa gandesc ei, dansii, domniile lor? sau poate ma insel…
dar de tinerii politicieni relativ ok, cu multe ambitii, care au intrat in politica, le-a pasat oare? absolut deloc, si am exemple care-mi confirma spusele, din absolut toate partidele, cazuri in care anumitor tineri mai dezinhibati si cu ambitii sincere, deschisi, li s-au retezat aripile si au fost pusi la locul lor; de acesti tineri politicieni nu este pacat? ei ce sa mai creada despre politica romaneasca?
cat despre initiativa ta, depre care, sincer sa fiu, nu stiam, ca nu prea urmaresc fenomenul politic, toata stima! pari si sunt sigur ca ai fost unul din politicienii veritabili din psd, esti draguta, ai charisma, esti directa si foarte combativa.
din pacate pentru tine, nu ai gresit partidul, ci tara, ca si politician; ca si om, te poti simti ok si in romania, daca nu le pui la suflet pe toate;
cat despre Alexandru, condoleante familiei, oricum e tardiv si nu se mai poate face nimic. Concluzia? Poate ca goana dupa o situatie materiala mai mult decat decenta, in conditiile unei suprasolicitari zilnice, pe termen lung, nu se merita.
Recomandabil este sa iti vezi si de viata, fiindca vei ajunge la 60 de ani sa te intrebi: oare eu ce-am facut pe lumea asta? 14 ore la serviciu, 8 ore somn, 2 ore liber, 2 zile weekend pe saptamana, un concediu pe an, o casa in bucuresti, una de vacanta in sinaia, 2 masini, una eu, una nevasta si cateva amintiri de prin concedii in tari exotice? se merita? merita efortul si sacrificiul? poate da , sunt multe filozofii de viata…fiecare cu-a lui
sincere condoleante familiei, fiindca apropiatii trec printr-un moment extrem de dificil, mai mult decat tragic; se spune ca cea mai mare tragedie pentru un parinte este sa isi inmormanteze propriul copil. Pacat, mare pacat, avea numai 33 de ani, un job de succes, si o viata frumoasa de trait, dar in fine, asta-i viata.
si uite ce-a declarat psihologu de serviciu la finalul articolului:
„Oamenii vor să atingă perfecţiunea şi mulţi dintre ei sunt incapabili să înţeleagă că, prin însăşi definiţia lui, idealul este intangibil”, a spus pentru evz.ro medicul psiholog.
hai c-o dam iar in filozofii: ce-i aia perfectiune? si dupa ce…sa zicem, ajungem perfecti, ce ne facem fratilor? nu suntem cumva mai interesanti in imperfectiunea noastra, fiecare cu micile noastre defecte?
se pare ca doctorelul are ceva dreptate, ca doar e specialist.
Saracutul!
Multinationalelel, offshore-urile sau proaspetele corporatiile romanesti din Bucuresti si alte mari orase au pretentii exagerate la angajatii lor. Cred ca epuizarea dublata o activitate de care nu esti multumit are consecinte fatale. Ana, nu m-as rezuma doar la epuizare, ci si la o profunda nefericire poate chiar neconstientizata de aceste victime.
Ca sa impartasesc din propria mea experienta, primul job l-am avut in Buc la un offshore britanic care au avut rabdare cu mine cateva luni, iar cand am devenit productiv sarcinile deveneau tot mai epuizante, nelasand loc deloc pt dezvoltare profesionala, solicitand doar o munca de rutina care presupunea f multa concetrare(domeniul IT).
Da, mai aveam si timp liber dar pe care din fericire l-am folosit pt a ma reface dupa programul obositor.
Dupa un an si jumatate nu mai puteam, doream sa ma dezvolt dar toata energia si tot timpul era ocupat cu munca. Prestatia mea s-a deteriorat asa de mult incat dupa o jumatate de an mi-au cerut sa plec:P
Mi-am gasit de lucru la o multinationala unde am inceput f relaxat; desi nu era tocmai domeniul in care aveam experienta, am pornit cu convingerea ca multinationalele isi dezvolta angajatii si ii implineste dpdv profesional si nu numai; adesea aveam opinii contrare cu ale superiorilor. Simteam cum realitatea nu-i deloc cum imi inchipuiam, simteam cum ii irit, iar dupa 2 luni nu m-au mai suportat:)
Cele 2 experiente mi-au oferit o radiografie ale bisnisurilor occidentale din RO/Buc. Am inteles ca nu-s dispusi sa investeasca in oameni, ci doar sa-i exploateze si dc e posibil sa-i robotizeze.
Am decis sa muncesc cu dragoste si cu daruire pt angajatori care vor sa ma dezvolt, dar i-am gasit in afara tarii.
In RO nu avem sindicate pt angajatii din sectorul privat. E o mare nedreptate. In loc de sindicate functioneaza teama printre angajati de a nu reusi sa-si satisfaca sefii, ceea ce e contraproductiv pt toate partile.
Trustul Realitatea ar trebui sa raspunda pt moartea lui Alexandru si sa se implice asa incat aceste sacrificii sa nu mai fie posibile
Saracutul!
Multinationalelel, offshore-urile sau proaspetele corporatiile romanesti din Bucuresti si alte mari orase au pretentii exagerate la angajatii lor. Cred ca epuizarea dublata o activitate de care nu esti multumit are consecinte fatale. Ana, nu m-as rezuma doar la epuizare, ci si la o profunda nefericire poate chiar neconstientizata de aceste victime.
Ca sa impartasesc din propria mea experienta, primul job l-am avut in Buc la un offshore britanic care au avut rabdare cu mine cateva luni, iar cand am devenit productiv sarcinile deveneau tot mai epuizante, nelasand loc deloc pt dezvoltare profesionala, solicitand doar o munca de rutina care presupunea f multa concetrare(domeniul IT).
Da, mai aveam si timp liber dar pe care din fericire l-am folosit pt a ma reface dupa programul obositor.
Dupa un an si jumatate nu mai puteam, doream sa ma dezvolt dar toata energia si tot timpul era ocupat cu munca. Prestatia mea s-a deteriorat asa de mult incat dupa o jumatate de an mi-au cerut sa plec:P
Mi-am gasit de lucru la o multinationala unde am inceput f relaxat; desi nu era tocmai domeniul in care aveam experienta, am pornit cu convingerea ca multinationalele isi dezvolta angajatii si ii implineste dpdv profesional si nu numai; adesea aveam opinii contrare cu ale superiorilor. Simteam cum realitatea nu-i deloc cum imi inchipuiam, simteam cum ii irit, iar dupa 2 luni nu m-au mai suportat:)
Cele 2 experiente mi-au oferit o radiografie ale bisnisurilor occidentale din RO/Buc. Am inteles ca nu-s dispusi sa investeasca in oameni, ci doar sa-i exploateze si dc e posibil sa-i robotizeze.
Am decis sa muncesc cu dragoste si cu daruire pt angajatori care vor sa ma dezvolt, dar i-am gasit in afara tarii.
In RO nu avem sindicate pt angajatii din sectorul privat. E o mare nedreptate. In loc de sindicate functioneaza teama printre angajati de a nu reusi sa-si satisfaca sefii, ceea ce e contraproductiv pt toate partile.
Trustul Realitatea ar trebui sa raspunda pt moartea lui Alexandru si sa se implice asa incat aceste sacrificii sa nu mai fie posibile
Saracutul!
Multinationalelel, offshore-urile sau proaspetele corporatiile romanesti din Bucuresti si alte mari orase au pretentii exagerate la angajatii lor. Cred ca epuizarea dublata o activitate de care nu esti multumit are consecinte fatale. Ana, nu m-as rezuma doar la epuizare, ci si la o profunda nefericire poate chiar neconstientizata de aceste victime.
In RO nu sunt sindicate pt angajatii din sectorul privat. E o mare nedreptate. In loc de sindicate functioneaza teama printre angajati de a nu reusi sa-si satisfaca sefii, ceea ce e contraproductiv pt toate partile.
Trustul Realitatea ar trebui sa raspunda pt moartea lui Alexandru si sa se implice asa incat aceste sacrificii sa nu mai fie posibile
Ovidiu
nu as pune asa problema si nu spun acest lucru pentru ca am lucrat si lucrez intr-o firma mare de avocatura??! nu sunt de vina multinationalele etc etc…este un mod de lucru pe care il stii de la inceput si pe care esti liber sa il accepti sau nu….ceea ce incerc eu sa spun este ca acest stres este dublat de stresul de zi de zi….si incercam sa arat cat de farisei ca sa nu spun ipocriti sunt unii dintre marii politicieni ai zilei care puteau sa faca ceva pentru tineri si pentru clasa mijlocie dar nu au facut iar acum, oportunistic si ipocrit, toata ziua buna ziua promit marea cu sarea ce vor face ei pentru tineri….si crede-ma ca stiu bine care a fost pozitia multora, inclusiv de la mine din partid, cand am initiat si am batut tara cu proiectul familia tanara….
PS Si eu am trecut prin abuzurile multinationalelor din Buc, vroiau sa ma stoarca si nu aveam posibilitatea sa ma dezvolt. Instinctul de autoconservare m-a salvat sa nu cad in capcana muncii pana la epuizare. Iar dupa o vreme m-au dat afara, apoi inca o alta multinationala m-a concediat:)
Am reusit sa gasesc angajatori care vor sa ma dezvolt, insa departe de tara, a trecut un an si sunt f incantat. Daca ramaneam in RO nu cred ca as fii gasit asemenea oportunitate.
Ovidiu
imi pare rau sa aud ca inca un tanar a ales sa plece din tara dar daca iti este bine eu iti doresc numai bine si astept sa continui sa postezi la mine pe blog.
pt Ovidiu:
misto comentariu, ai surprins esentialul, chiar la fata locului! sa ai o viata ok acolo unde esti!
Romania traverseaza o etapa in care mentalitatea tipica e ca mai multi bani inseamna mai multa fericire. Asta e ceea ce probabil ii face pe multi sa lucreze pana la limita epuizarii. Judecand din experientza altor state, candva, cand se va ajunge al un nivel de trai mediu mai ridicat, aceasta mentalitate va disparea treptat.
Un al doilea factor e dat poate de lipsa de respect si compasiune a „shefilor”. Acesta provine probabil din faptul ca sunt foarte multi „shefi” care au facut bani usor, din smecherii si furtisaguri, si au acces la functii fara sa aiba o valoare autentica. Acestia nu vor sti sa pretuiasca valoarea colaboratorilor lor, si ii vor exploata la absurd, sau nu vor face ei insisi fatza provocarilor specifice „fisei postului”.
@Ana
Technical issue: Uneori WordPress nu posteaza commenturile mai mari si sunt nevoit sa repet postarea sau sa mi le scurtez:D
Asa e, nu ar fii vina multinationalelor, dar tinerii neavand sprijin din partea statului cauta salvarea in aceste oaze de relativa prosperitate asa cum a fost si goana dupa aur mai de mult si mai la vest.
Poate ca investitorii straini ar tb priviti mai strategic si incurajati prin impozite preferentiale ca sa se ocupe de pregatirea tinerilor, de cursari, de oferirea de certificari internationale (cum e in Germania ucenicia – care e si platita). Dar neavand aceste motivari oalele se sparg tot in capul angajatilor. Capitalisti locali precum Patriciu si Milut au o viziune mai corecta asupra realitatii si preiau din raspunderile statului, se intereseaza de familia angajatului, ii mai dau un pui, un miel, se gandesc si sa faca locuinte etc.
Mersi pt urare
@smart&funny
mersi la fel!
Ovidiu
notat…scuze pt pbl tehnice
PS De multe ori Mihai Gadea si Mircea Badea se rasteau la cei din regie si teroarea se simtea si dincoace de ecran.