Pages Menu
Categories Menu

Posted on mai 22, 2016 in Politic | 0 comments

În a doua parte a zilei am avut ocazia să petrec momente frumoase în compania vasluienilor din Perieni, unde am participat la prezentarea realizărilor şi a programului electoral al echipei PSD conduse de domnul primar Vasile Roşca, un exemplu de bun gospodar care a reuşit să schimbe în bine viaţa locuitorilor din Perieni.

Seria de proiecte remarcabile realizate de către domnul primar Roşca şi echipa sa de consilieri locali, începând cu finalizarea proiectelor pentru reţeaua de alimentare cu apă şi construirea şi reabilitarea şcolilor din comună şi continuând cu dotarea Căminului cultural Perieni şi cu modernizarea drumurilor, aşa cum este cazul drumului care leagă Perieni Deal de Perieni Vale, ca să nominalizez doar câteva dintre realizări, demonstrează calitatea acestei echipe şi devotamentul lor faţă de locuitorii din Perieni.
 
Nu în ultimul rând, în mandatul domnului Roşca, am reuşit, cu sprijinul domnului Dragnea ca ministru al Dezvoltării, să dotăm comuna Perieni cu un microbuz şcolar, aşa cum am reuşit şi cu celelalte comune din colegiu care au depus cerere în acest sens, unul dintre proiectele prin care sunt mândră că am reuşit şi eu să contribui la îmbunătăţirea vieţii vasluienilor.
 
Toate aceste realizări demonstrează că suntem o echipă care îşi respectă angajementele şi care îşi onorează promisiunile şi vom demonstra în continuare că ne ţinem de cuvânt, în acord cu aşteptările vasluienilor. Am convingerea că, împreună cu oameni precum domnul primar Roşca şi echipa sa, vom forma o echipă redutabilă şi vom obţine victoria în alegerile locale din 2016, la Consiliul Judeţean, la Primăria Bârlad şi la majoritatea primăriilor şi consiliilor locale.
8a5739fe-f841-4857-a6f1-0903451d6612 9903e1d8-57cd-498a-bba7-1586a6b6e525 95871866-f9a7-433b-bc6c-d968a068301d
9756cdb6-ec26-4fb1-badd-e6e55da91779

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.