Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 16, 2015 in Politic | 0 comments

Îmi doresc ca legea insolvenţei persoanelor fizice să fie adoptată cu celeritate

domenii-servicii_financiare

Am discutat astăzi, în dezbaterea organizată cu ocazia Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor, despre obligaţiile şi beneficiile pentru debitori în proiectul meu de lege privind insolvenţa persoanelor fizice. De la prima formă a draft-ului elaborată acum un an de zile şi până în prezent, proiectul s-a aflat în dezbatere publică, fiind actualizat şi îmbunătăţit în acord cu punctele de vedere rezultate în urma dialogului cu toate instituţiile interesate, inclusiv cu partenerii noștri europeni.

În redactarea proiectului am avut în vedere protejarea şi ajutorarea debitorilor de bună credinţă, printr-un plan de rambursare care se poate întinde pe 5 ani (cu posibilitatea de prelungire cu încă 1 an), perioadă în care se suspendă toate procedurile judiciare şi se opreşte acumularea de dobânzi sau penalități.

Proiectul meu de lege a intrat acum în linie dreaptă şi îmi doresc ca procesul legislativ să fie unul cât mai accelerat, astfel încât legea insolvenţei persoanelor fizice pentru care am luptat în ultimele luni să fie adoptată cu celeritate, pentru că în joc este soarta a mii de români cu datorii şi a familiilor lor.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.