Pages Menu
Categories Menu

Posted on ian. 8, 2015 in Comunicate, Politic | 0 comments

Guvernul a intervenit prompt în rezolvarea situației de urgență din județul Vaslui asigurând necesarul de combustibil pentru deszăpeziri

1475942_618972151547890_4720982384674544314_n

COMUNICAT DE PRESĂ

Deputatul PSD Ana Birchall, ales în Colegiul 5 din judeţul Vaslui, a salutat dispoziţia Guvernului din ședința de miercuri pentru acordarea de ajutor de urgenţă vasluienilor din localităţile afectate din cauza ninsorilor şi a viscolului. Deputatul le-a mulțumit membrilor cabinetului că au intervenit prompt pentru a acorda “ajutorul necesar pentru deszăpezirea drumurilor din judeţ şi asigurarea accesului în localităţile în care s-au înregistrat probleme”.

„Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri acordarea de ajutor în combustibil din rezervele de stat pentru vasluienii din localităţile afectate din cauza ninsorilor şi a viscolului. Cele 40 tone de motorină sunt acordate cu titlu gratuit și reprezintă un sprijin pentru autorităţile locale în acţiunile de deszăpezire”, a declarat Ana Birchall.

„Vreau să mulţumesc Guvernului pentru că a acţionat rapid, aşa cum s-a întâmplat şi în alte situaţii, pentru a îi ajuta pe cetăţenii din zonele afectate de vremea rea. Autorităţile judeţene şi locale au parte astfel de ajutorul necesar pentru deszăpezirea drumurilor din judeţ şi asigurarea accesului în localităţile în care s-au înregistrat probleme”, a precizat deputatul PSD.

„Le mulţumesc reprezentanţilor armatei şi ai Ministerului Afacerilor Interne care au intervenit pentru salvarea vasluienilor din zonele înzăpezite, precum și primarilor și echipelor de consilieri locali din Colegiul meu care s-au aflat la datorie. Ţin să îi mulţumesc în mod special domnului viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea, care în acele zile din decembrie a înțeles gravitatea situației din Vaslui și a dispus imediat suplimentarea mijloacelor de intervenţie în situaţii de urgență, așa cum a procedat de fiecare dată când vasluienii s-au confruntat cu asemenea situaţii extrem de dificile”, a încheiat deputatul PSD Ana Birchall.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.