Pages Menu
Categories Menu

Posted on aug. 22, 2013 in Politic | 0 comments

Deputatul PSD Ana Birchall a fost numită ambasador al Vital Voices Global Partnership, prestigios ONG înființat de Hillary Clinton

Deputatul PSD Ana Birchall a fost numită ambasador al Vital Voices Global Partnership, unul dintre cele mai puternice ONG-uri pentru identificarea, promovarea şi răspândirea leadership-ului feminin.
Vital Voices Global Partnership este un ONG cu activitate la nivel mondial ce are ca misiune identificarea şi susţinerea femeilor puternice de pe mapamond, prin sprijinirea potenţialului acestora de a genera progres şi prosperitate în comunităţile în care trăiesc. Printre cei mai importanti fondatori ai Vital Voices Global Partnership se află personalități marcante așa cum sunt Hillary Clinton și Madeleine Albright.
”Am fost onorată să o întâlnesc pe Hillary Clinton la Yale Law School, aceeași universitate pe care am absolvit-o și eu. Pot să spun că am urmărit activitatea Vital Voices Global Partnership încă de la înființarea organizației și cu atât mai onorantă este nominalizarea primită ieri” a spus Ana Birchall.
„Pentru mine este important să fac tot ceea ce îmi stă în putere să promovez şi să apăr drepturile femeilor. Sunt convinsă că trebuie să recunoastem si sa descătuşăm potenţialul femeilor, fie că vorbim de capacitatea acestora de a fi lideri valoroşi, fie că vorbim de capacitatea antreprenorială a femeilor şi, de ce nu, fie că vorbim despre capacitatea femeilor de a reuşi în politică” a mai afirmat deputatul PSD Ana Birchall
 „Prin programele dezvoltate, Vital Voices ajuta si promoveaza femeile să fie vectori principali de schimbare în politica statelor în care trăiesc, să susţină regulile democraţiei şi supremaţia legii şi, în acelaşi timp, să susţină dreptatea şi echitatea socială” a declarat deputatul PSD.
 „În esenţă „The Global Ambassadors Program” este un program de mentoring la cel mai înalt nivel. Fiecare ţară membră sau regiune are o ambasadoare a cărei misiune este să descopere, să încurajeze şi să promoveze femeile implicate in domeniul politic, social  şi social astfel încât acestea să ajute, la rândul lor, la dezvoltarea comunităţilor din care fac parte” a mai spus Ana Birchall
Deputatul Ana Birchall este și membru în Global Advisory Board-ul WEConnect International. În urmă cu două săptămâni, aceasta a primit sprijinul prestigiosului ONG, pentru promovarea afacerilor înfiinţate şi dezvoltate de femeile din România.
Echipa A.B. 

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Apropo de educatie… « Motanul Incaltat - [...] de clasa a VIII-a stiu ce e acela un copyright si cum se definesc drepturile legale de autor? Sau…
  2. Senzatie la US Open!! « Motanul Incaltat - [...] meciul. Victoria a jucat mai bine. Nu ma asteptam sa castige. Dar iata ca incredibilul s-a produs!! La 5-4…

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.