Declaratia politica sustinuta astazi in plenul Camerei Deputatilor

„Educaţia timpurile sprijină dezvoltarea copiilor şi ajută familiile tinere să aibă o carieră de succes”

Educaţia implică grijă, atenţie, pregătire temeinică, învăţare şi foarte multă pasiune. În declaraţia de astăzi, voi sublinia rolul foarte important pe care educaţia timpurile îl are atât pentru copiii noştri, cât şi pentru dezvoltarea societăţii.

Să începem cu două probleme istorice cu care sistemul de învăţământ din România se confruntă: abandonul şcolar şi lipsa de performanţă. Aici nu mă refer la performanţa olimpicilor care ne fac mândri că suntem români cu fiecare medalie  câştigată la olimpiadele internaţionale! Mă refer în schimb la performanţa celor mai mulţi elevi care, din păcate, nu sunt suficient de bine pregătiţi să promoveze Evaluarea Naţională sau examenul de Bacalaureat.

Studiile PISA demonstrează faptul că educaţia timpurie, mai precis introducerea copiilor cu vârste între 2 şi 6 ani în sistemul de învăţământ, cresc considerabil performanţele acestora pe timpul întregului parcurs educaţional.

În toate ţările europene, dar şi în Asia Centrală există o formă de educaţie timpurie subvenţionată de stat şi acreditată pentru copiii cu vârstă mai mică decât vârsta la care începe învăţământul obligatoriu. Nevoia de a creşte performanţa elevilor este principalul motiv pentru care această practică este răspândită în Europa. Este cunoscut faptul că la vârste foarte fragede învăţarea este mult mai eficientă pentru copii. Capacitatea micuţilor de a se adapta la noile tehnologii stârneşte de multe ori invidia adulţilor. Vorbesc din proprie experienţă, în calitate de mamă a unui băiat de 13 ani, când admir naturaleţea cu care se adaptează la noile realităţi tehnologice, dar şi capacitatea de a acumula rapid informaţii. Consider că scăderea vârstei preşcolarilor este un proces natural la care şi România trebuie să adere pentru o mai bună eficienţă a sistemului de învăţământ. Copiii defavorizaţi au ocazia de a intra de la o vârstă fragedă într-un mediu social nou, în care dobândesc experienţe cu care din păcate acasă nu se întâlnesc.

Una din cauzele principale ale abandonului şcolar este lipsa unei educaţii în familie. Atunci când condiţiile financiare nu permit, din păcate foarte mulţi copii şi părinţii lor nu observă beneficiile educaţiei de calitate. Aceste cazuri, întâlnite în multe zone defavorizate din România, cum este şi judeţul Vaslui ne dau un nou argument puternic pentru susţinerea educaţiei timpurii.

Integrarea timpurie a copiilor defavorizaţi în sistemul de învăţământ trebuie susţinută atât pentru a da o şansă în plus dezvoltării acestora, cât şi pentru a se putea dezvolta la adevăratul lor potenţial.

Educaţia timpurie a copiilor poate ajuta dezvoltarea mai armonioasă, mai pozitivă a familiilor tinere. Este deja bine cunoscut faptul că sporul natural în România este negativ. Familiile tinere se confruntă cu o teamă de a face copii. Pentru foarte multe familii din România cariera este pe primul plan, iar justificarea pentru această opţiune este in principal una financiară. Cred că statul trebuie să intervină pentru a da ocazia familiilor tinere să se dezvolte. Aşa cum am mai susţinut, inclusiv de la tribuna Parlamentului, prin politici publice ţintite statul trebuie să spargă cercul vicios în care se află prins prizonier un tânăr, o familie tânără: primul loc de muncă, prima casă, primul copil.

Educaţia timpurie poate ajuta familiile tinere. Astfel după terminarea concediului de creştere a copilului, sistemul public de învăţământ preşcolar poate ajuta familiile tinere cu creşterea copiilor, poate ajuta la dezvoltarea acestora într-un mediu nou, plin de noi provocări menite să-i pregătească pe micuţi pentru şcoală.

Sunt sigură că scăderea graduală a vârstei copiilor preşcolari şi creşterea învăţământului obligatoriu cu un an, dacă este implementată corect, inclusiv din punctul de vedere al infrastructurii,  poate fi o opţiune bună pentru sistemul de învăţământ din România. Tocmai de aceea susţin această decizie a Ministerului Educaţiei, cu condiţia să fie dublată de iniţierea unui plan pe termen lung de a extinde sistemul de învăţământ obligatoriu de stat sau privat şi pentru copiii de 3 sau 4 ani pe model britanic.

România trebuie să îşi dezvolte politicile publice pe termen lung, mai ales când vorbim despre educaţie. Dreptul la educaţie, la o educaţie performantă adaptată provocărilor secolului în care trăim nu este o favoare, ci este o obligaţie pe care noi trebuie să o asigurăm copiilor noştri de la prima până la ultima zi de şcoală.

Formarea generaţiilor viitoare este în mâinile noastre, iar viitorul nostru este în mâinile lor.