Pages Menu
Categories Menu

Posted on ian. 14, 2014 in Politic | 1 comment

Coruptia din educatie nu trebuie tolerata!

 

Îi susţin necondiţionat pe părinţii care denunţă public actele de corupţie din învăţământ, curajul acestora este exemplar şi trebuie susţinut.

Cazul învăţătoarei de la Şcoala 10 din Bucureşti, care le cerea fără ruşine părinţilor cadouri în valoare de sute de lei, în acelaşi timp insultându-i prin folosirea unui limbaj incalificabil pentru un cadru didactic, a scandalizat, fără îndoială, opinia publică din întreaga ţară. Nu pot să nu apreciez curajul părinţilor de a sesiza autorităţile când se confruntă cu astfel de fenomene care nu au ce să caute în sistemul de învăţământ al unui stat membru al UE.Apreciez celeritatea cu care Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au desfăşurat anchetele, precum şi corectitudinea cu care Consiliul de Administraţie al Şcolii nr. 10 a acţionat. Acest caz trebuie privit inclusiv ca un exemplu de bună practică, atât pentru autorităţile publice, cât şi pentru părinţii care se confruntă asemenea situaţii regretabile.

După cum am spus de foarte multe ori: educaţia şi şcoala românească trebuie să formeze, nu doar să informeze, şi acest lucru nu se poate realiza decât printr-o foarte bună colaborare între şcoală, familie şi societate, care să lucreze în interesul exclusiv al copilului, or, corupţia, solicitarea de bunuri sau servicii în schimbul unor posibile tratamente speciale şi lipsa de respect faţă de părinţi, copii şi cadrele didactice care îşi fac meseria în mod demn şi onest, chiar în condiţii dificile, trebuie să fie condamnate cu promptitudine.

Raportul privind anchetele care sunt derulate la Şcoala Gimnazială „Sf. Andrei”, Liceul „Nicolae Iorga” şi Colegiul „Costin C. Kiriţescu” şi care vizează, în principal, aspecte legate solicitarea de bani ar putea fi gata cel mai târziu vineri, au declarat, oficiali din ISMB.

1 Comment

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.