Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 16, 2016 in Comunicate, Economic, International, Politic | 0 comments

Comisia pentru afaceri europene în parteneriat cu Ambasada Olandei organizează dezbaterea „Securitatea cibernetică – de la protecţia individului la securitatea naţională”

Afis - Securitatea cibernetica

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, în parteneriat cu Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, organizează dezbaterea „Securitatea cibernetică – de la protecţia individului la securitatea naţională”

ANUNŢ DE PRESĂ

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, în parteneriat cu Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, va organiza, joi, 17 martie, dezbaterea „Securitatea cibernetică – de la protecţia individului la securitatea naţională”. Evenimentul va avea loc între orele 10.00-13.00, la sala Nicolae Iorga din Palatul Parlamentului (nivel P).

La eveniment şi-au anunţat prezenţa actori instituţionali de prim rang precum ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, E.S. doamna Stella Ronner-Grubacic, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA în România, domnul Dean Thompson, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Zgonea, ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, domnul Marius-Raul Bostan, directorul Serviciului de Informaţii Externe, domnul Mihai-Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, domnul general Marcel Opriş, adjunctul directorului SRI, domnul general locotenent Dumitru Cocoru, consilierul de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, domnul Constantin Dudu Ionescu, Procurorul General (interimar), domnul Dimitrie Bogdan Licu, Procurorul-Şef al DIICOT, domnul Daniel-Constantin Horodniceanu, precum şi numeroşi diplomaţi, reprezentanţi din sfera instituţiilor guvernamentale, a structurilor responsabile cu securitatea naţională, parlamentari, reprezentanţi ai unor companii de profil din domeniul securităţii cibernetice şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Dezbaterea va fi moderată de către Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor. „Importanţa temei noastre este dată de ramificaţiile care cuprind subiecte precum securitatea cibernetică în contextul ameninţărilor asimetrice şi a riscurilor emergente, implicaţiile războiului informaţional, criminalitatea cibernetică, securitatea cibernetică – parte componentă a securităţii naţionale a României, protejarea, în spaţiul cibernetic, a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată al cetăţenilor, oportunităţi şi riscuri ale spaţiului cibernetic pentru mediul de afaceri, precum şi asigurarea nivelului de încredere în spaţiul cibernetic necesar pentru dezvoltarea societăţii informaţionale şi a mediului de afaceri. Concluziile dezbaterii de mâine vor fi prezentate preşedinţiei olandeze a Consiliului UE, cu solicitarea de a menţine şi promova securitatea cibernetică drept temă prioritară pe agenda Uniunii Europene”, a declarat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene Ana Birchall.

Presa va avea acces la eveniment pe întreaga durată a dezbaterilor. Accesul reprezentanților mass-media acreditați la Camera Deputaților se face pe la intrarea S2. Jurnaliștii care doresc să participe la dezbaterea publică și nu sunt acreditați la Parlament sunt rugați să trimită o cerere de acreditare temporară, fie prin fax la 021-312.08.27, fie prin e-mail la adresa [email protected].

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.