Pages Menu
Categories Menu

Posted on mai 17, 2016 in Comunicate, International, Politic, Social | 0 comments

Comisia pentru afaceri europene a aprobat propunerea mea de înfiinţare a unui grup de lucru având ca obiectiv identificarea şi analizarea modificărilor legislative necesare astfel încât Convenţia de la Istanbul să devină un instrument efectiv şi funcţional

20160517_150625_1

Ana Birchall: Comisia pentru afaceri europene a aprobat propunerea mea de înfiinţare a unui grup de lucru în cadrul comisiei, având ca obiectiv identificarea şi analizarea modificărilor legislative necesare astfel încât Convenţia de la Istanbul să devină un instrument efectiv şi funcţional în combaterea violenţei domestice din România

COMUNICAT DE PRESĂ

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a analizat, în şedinţa de marţi, 17 mai a.c., mai multe documente cu care a fost sesizată pentru examinare. Printre documentele supuse examinării s-au numărat propunerea de Decizie a Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice – COM(2016) 109 şi propunerea de Decizie a Consiliului privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice – COM(2016) 111.

Referitor la planul pentru o mai mare transparență fiscală a marilor corporații multinaţionale, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene Ana Birchall a susţinut că acesta reprezintă un nou instrument legal în lupta împotriva evaziunii fiscale, prin care companiile pot fi stimulate să devină mai responsabile: “O mai mare transparență fiscală poate stimula companiile să devină mai responsabile şi să avem într-adevăr concurență loială între întreprinderi, indiferent de mărimea acestora. Mai mult, prin această propunere companiile multinaţionale pot fi încurajate să plătească impozitele în ţările în care își realizează profitul, prin facilitarea accesului public la informațiile privind impozitele pe profit plătite de grupurile multinaționale, fără a se impune noi sarcini asupra întreprinderilor mici şi mijlocii și respectându-se secretul de afaceri. Identificarea lacunelor și a neconcordanțelor existente în legislaţie înseamnă şi o mai bună înţelegere a cauzelor şi a consecinţelor evaziunii fiscale a societăţilor comerciale”, a declarat Ana Birchall în cadrul şedinţei Comisiei pentru afaceri europene.

Ana Birchall a subliniat rolul deosebit de important al implementării efective al Convenţiei de la Istanbul din perspectiva combaterii violenţei domestice. „Ratificarea de către UE a Convenției de la Istanbul reprezintă un pas înainte atât în ceea ce privește combaterea violenței, garantarea egalității de gen și asigurării coerenței punerii în aplicare la toate nivelurile – european și statal. Semnarea şi ratificarea Convenției și de către UE va transmite un mesaj politic puternic în ceea ce privește angajamentul Uniunii în combaterea violenței împotriva femeilor, asigurarea coerenței între acțiunile sale interne și cele externe, complementaritatea între nivelul național și nivelul UE, precum și consolidarea credibilității și a responsabilității sale față de partenerii săi internaționali. Se vor consolida astfel și acțiunile UE care vizează violența împotriva femeilor, prin asigurarea unei mai bune coordonări la nivel intern și prin consolidarea rolului său în cadrul forurilor internaționale”, a explicat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene.

Pe ordinea de zi a şedinţei s-a aflat şi propunerea preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene  de înfiinţare a unui grup de lucru în cadrul comisiei, care îşi propune să identifice şi să analizeze modificările legislative necesare care să facă din Convenţia de la Istanbul un instrument efectiv şi funcţional pentru România. „Grupul de lucru pe care îl voi coordona are ca obiectiv analiza modificărilor şi a completărilor legislative necesare a fi introduse în legislaţia internă, urmare a semnării şi ratificării de către România a Convenţiei de la Istanbul, astfel încât lupta împotriva violenţei domestice să fie cât mai eficace. La şedinţele grupului de lucru vor fi invitaţi reprezentanţi ai ministerelor de resort, membri ai ONG-urilor de profil, reprezentanţi ai ambasadelor, actori instituţionali cu experienţă în domeniul reglementării violenţei domestice precum şi reprezentanţi din mass-media. Sper ca implementarea prevederilor din Convenţia de la Istanbul să reprezinte o nouă etapă în combaterea violenţei din societatea românească”, a precizat Ana Birchall.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.