Pages Menu
Categories Menu

Posted on aug. 8, 2016 in Comunicate, Politic | 2 comments

Bârlădenii trebuie să știe adevărul: execuția lucrărilor la centura ocolitoare a Municipiului Bârlad nu poate fi demarată cât timp Guvernul amână aprobarea Master Planului General de Transport

Ana_Birchall_deputat

Bârlădenii trebuie să știe adevărul: execuția lucrărilor la centura ocolitoare a Municipiului Bârlad nu poate fi demarată cât timp Guvernul amână aprobarea Master Planului General de Transport

DECLARAȚIE DE PRESĂ

În calitate de parlamentar al judeţului Vaslui, deputatul PSD Ana Birchall critică întârzierile nejustificate la începerea execuției lucrărilor la centura ocolitoarea a Municipiului Bârlad. În ciuda faptului că acest proiect este cuprins în Strategia de Implementare a Master Planului General de Transport al României, având finanțare din fonduri europene, fonduri de la bugetul de stat și fonduri provenite din credite, potrivit informațiilor furnizate de autoritățile responsabile în urma interpelărilor adresate de către deputatul Ana Birchall, execuția lucrărilor la centura ocolitoare nu poate fi demarată în lipsa parcugerii tuturor pașilor necesari de către Executiv:

“Din toate răspunsurile pe care le-am primit la întrebările şi interpelările adresate Ministerului Transporturilor, Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Ministerului Finanțelor Publice şi Companiei Naționale de Investiții reiese că tot ce mai lipseşte pentru ca lucrările la centura ocolitoare a Municipiului Bârlad să fie demarate este ca Guvernul să se apuce de treabă şi să parcurgă pașii intermediari necesari, cum ar fi realizarea caietului de sarcini, organizarea licitației și toate celelalte etape premegătoare fără de care lucrările nu pot începe în 2017. Execuția lucrărilor la acest obiectiv de investiţii vital pentru bârlădeni nu poate fi demarată cât timp Guvernul amână aprobarea Master Planului General de Transport. Cum ar putea fi demarate lucrările la centura ocolitoare în 2017, astfel încât să fie finalizate în 2018, aşa cum transmit Ministerul Tranporturilor şi CNADNR, dacă de opt luni de zile încă nu este aprobat Master Planul General de Transport?

Dacă Guvernul nu vrea să demareze lucrările la centura ocolitoare a Bârladului, atunci ar trebui să își asume și să le comunice acest lucru bârlădenilor. Altminteri, nu pot să înțeleg de ce Ministerul Transporturilor tergiversează demararea procedurilor, în condiţiile în care vorbim de un obiectiv de investiţii cuprins în bugetul de stat, prin amendamentul pe care l-am depus anul trecut şi care a fost votat atât în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, cât şi în plenul Parlamentului, iar, în tot acest timp în care Guvernul nu a făcut absolut nimic, bârlădenii sunt în continuare chinuiți în lipsa centurii ocolitoare, iar casele lor se deteriorează în fiecare zi din cauza traficului greu. Solicit Guvernului să respecte legea și să demareze în regim de urgență realizarea centurii ocolitoare a Municipiului Bârlad, astfel încât acest proiect atât de aşteptat şi vital pentru bârlădeni să devină o realitate în cel mai scurt timp”, a declarat Ana Birchall, deputat, Colegiul 5 Vaslui.

2 Comments

  1. Stimata doamna nu va supărați ca va întreb dar guvernul Dvs de ce nu a facut nimic Timp de 4 ani? Ati venit cu surle si trâmbițe la barlad cu ministrul transportului cu directorul CNADR ai ati asigurat lumea ca in 30 Zile vor demara lucrarile pentru centura ca totul este pregătit șamd. Sa nu credeți ca Barladenii sunt prosti.

    • Daca verificati veti descoperi ca aceasta lucrare este bugetata printr un amendament depus de noi iar lucrarile trebuiau demarate de mult…aveti publice toate demersurile mele…poate ca e cazul sa intrebati de ce nu se respecta legea bugetului statului? Poate intrebati si de ce nu se aproba master planul pe transporturi si de 8 luni nu se face nimic

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.