Pages Menu
Categories Menu

Posted on feb. 20, 2015 in Politic | 0 comments

Apar şi semnale oneste din zona bancară

646x404

Iată că după ce oamenii obişnuiţi care s-au împrumutat în perioada de boom a creditării au fost în mod constant indicaţi drept unicii vinovaţi pentru că au ajuns în situaţia de a avea dificultăţi în rambursarea creditelor, apar şi semnale oneste din zona bancară. Este cazul lui Petre Bunescu, director general adjunct al BRD, care admite că instituţiile bancare poartă responsabilitatea pentru existenţa unui număr mare de credite nepreformante.

„O parte din creditele neperformante, fără niciun dubiu, sunt datorate exagerărilor şi greşelilor noastre ca bancheri, inclusiv greşelilor de strategie bancară. În aşa euforie, în care totul era roz, în care totul creştea de la an la an, fără niciun dubiu că noi ca bancheri comerciali am fost luaţi de val şi în bună măsură produsele pe care le-am oferit populaţiei nu erau dublate şi de o analiză corespunzătoare de risc. Noi înşine recunoaştem că structurile noastre de risc au fost destul de laxe în studierea dosarelor şi, după părerea mea, o parte din această neperformanţă care este acum măturată prin curăţirea bilanţurilor este un efect benefic pentru că înlătură din activitatea noastră propriile noastre greşeli“, a afirmat Bunescu la BNR, în cadrul unei conferinţe pe tema reglementării şi supravegherii bancare.

http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/primul-bancher-recunoaste-parte-creditele-neperformante-fost-cauzata-euforia-bancherilor-dinainte-criza-1_54e60995448e03c0fdc7639d/index.html

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.