Pages Menu
Categories Menu

Posted on feb. 6, 2016 in Comunicate, International, Politic | 0 comments

Ana Birchall va participa la reuniunea COSAC de la Haga

AB-deputat2

Ana Birchall va participa la reuniunea COSAC de la Haga

ANUNŢ DE PRESĂ

 

Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, va participa, în perioada 7-8 februarie a.c., la Conferinţa Organelor parlamentare Specializate în Afaceri Comunitare şi Europene ale parlamentelor Uniunii Europene (COSAC), care se va desfăşura la Haga, în Olanda.

Principalele teme care vor fi dezbătute în cadrul reuniunii COSAC vor viza priorităţile Preşedinţiei olandeze a Consiliului Uniunii Europene: migraţia, securitatea graniţelor UE, finanţele europene şi Zona Euro, consolidarea pieţei interne europene sau relaţia dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Olanda asigură Preşedinţia rotativă a Consiliului UE în primul semestru al anului 2016, trio-ul de preşedinţii reunind Olanda – Slovacia – Malta.

Înaintea plecării spre Haga, Ana Birchall a declarat că “pe agenda reuniunii COSAC se află teme de mare actualitate la nivelul UE, fiind esenţial să se avanseze în găsirea unor soluţii viabile la criza migraţiei sau la problema securităţii graniţelor UE, teme care supun întregul spaţiu comunitar unor mari încercări”. Totodată, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a subliniat necesitatea unei dezbateri mai ample la nivelul COSAC, care “îmi doresc să se concretizeze într-o mai bună cooperare inter-parlamentară, inclusiv prin stabilirea unor mecanisme eficiente de consultare, astfel încât opiniile adoptate de Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor să aibă o mai mare greutate în procesele decizionale”.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.