Pages Menu
Categories Menu

Posted on feb. 24, 2017 in Comunicate, International, Politic | 0 comments

Ana Birchall: Cetățenii români care locuiesc, lucrează sau studiază pe teritoriul Marii Britanii reprezintă un subiect de interes major pentru România ce va fi abordat cu responsabilitate la momentul negocierilor, astfel încât drepturile lor să nu fie afectate de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Dezbaterea ,,Brexit: situația curentă și perspective de viitor”, organizată de Biroul de Informare al Parlamentului European

Mulțumiri pentru fotografii domnișoarei Doria Drăgușin!

Ana Birchall: Cetățenii români care locuiesc, lucrează sau studiază pe teritoriul Marii Britanii reprezintă un subiect de interes major pentru România ce va fi abordat cu responsabilitate la momentul negocierilor, astfel încât drepturile lor să nu fie afectate de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a participat astăzi, 24 februarie 2017, la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European, la dezbaterea ,,Brexit: situația curentă și perspective de viitor”.

Ministrul delegat a încadrat această dezbatere în contextul mai larg al necesității restabilirii încrederii la nivel european: “Acest moment ne înfățișează existența unor diferențe, în primul rând de percepție a cetățenilor britanici raportate la proiectul european, care se pot regăsi în cazul oricărui alt stat membru, așa cum putem observa din tendința de creștere a curentelor naționaliste, radicale și eurosceptice”.

Referitor la acțiunile care trebuie întreprinse pentru a răspunde acestor provocări, ministrul delegat a subliniat că “Astăzi mai mult ca oricând, trebuie să ne canalizăm atenția pe întărirea unității, coeziunii și solidarității, pe implementarea cu succes a mecanismelor și instrumentelor de care dispunem. În egală măsură, este necesară consolidarea dialogului intern, sporind în același timp contactele și cooperarea cu partenerii noștri din vecinătate, prin garantarea unei asistențe adecvate și respectul cuvenit perspectivei lor europene”.

În ceea ce privește contribuția țării noastre, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a menționat faptul că obiectivul României este acela de a gestiona acest proces complex într-un mod corect și predictibil, conform prevederilor din Tratatele Uniunii, dar și în consonanță cu interesele naționale ale României. Este deosebit de important să fie menținută o relație privilegiată, de parteneriat între UE și Marea Britanie, ținând cont de interesele pe care le împărtășim, fie că vorbim despre economie, sau consolidarea mediului de securitate.

Ministrul delegat Ana Birchall a punctat faptul că România intenționează să aibă un rol constructiv în cadrul procesului, cu respectarea tuturor principiilor convenite în plan european, între care menținerea unității, libertăților și valorilor europene sunt cardinale. “În primul rând, doresc să mă refer la drepturile cetățenilor români care locuiesc, lucrează sau studiază pe teritoriul Marii Britanii. Acesta este un subiect de interes major pentru România ce va fi abordat cu responsabilitate la momentul negocierilor, astfel încât drepturile cetățenilor noștri să nu fie afectate de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană“, a subliniat ministrul delegat.

Referitor la viitorul UE, oficialul român a subliniat faptul că „Pentru România consolidarea UE rămâne un obiectiv strategic. Considerăm că singurul răspuns viabil pentru Uniune și pentru fiecare stat membru constă într-o reală cooperare,  în unitate și în solidaritate. Fără îndoială UE rămâne un proiect indispensabil pentru noi toți, iar un viitor european comun oferă perspective mai bune atât pentru țările noastre, cât și pentru cetățenii noștri. Nu avem nevoie de o Europă cu mai multe viteze’, ci de o Europă care să ne unească, de mai mult angajament politic comun pentru proiectul european”.

În același context, Ana Birchall a punctat faptul că Summit-ul de la Roma din 25 martie este o oportunitate de a reafirma acordul comun cu privire la continuarea proiectului european și de a transmite un mesaj puternic și clar de unitate și coeziune a Uniunii Europene, în jurul unui set de priorități importante pentru cetățeni – creștere economică, locuri de muncă, securitate în plan intern și extern, mai multă stabilitate democratică în vecinătatea Uniunii.

În încheiere, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a subliniat că dosarul Brexit și discuțiile privind viitorul acord UE-Marea Britanie vor ocupa un loc deosebit de important și din perspectiva exercitării Președinției României, în primul semestru al anului 2019. “România își propune ca în timpul mandatului la Președinția Consiliului UE să acționeze ca un ‘honest-broker’, susținând, ca abordare generală, o Uniune axată pe rezultate, solidaritate, coeziune. Vom păstra o strânsă coordonare cu toți actorii instituționali care au competențe în procesul Brexit și am convenit asupra unei strânse coordonări și a unui dialog permanent cu instituțiile europene”, a conchis ministrul delegat Ana Birchall.

 

Comunicatul de presă pe pagina ministrului delegat pentru Afaceri Europene: http://afacerieuropene.mae.ro/local-news/2124

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.