Pages Menu
Categories Menu

Posted on oct. 17, 2016 in Comunicate, Politic, Social | 6 comments

Am reușit astăzi, în comisiile reunite din Camera Deputaților, să venim în întâmpinarea dorințelor exprimate de reprezentanții GCCC și să adoptăm un raport cu care vom merge mâine în plen

Ana_Birchall_deputat

Ana Birchall: Am reușit astăzi, în comisiile reunite din Camera Deputaților, să venim în întâmpinarea dorințelor exprimate de reprezentanții GCCC și să adoptăm un raport cu care vom merge mâine în plen

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților s-au întrunit astăzi în ședință comună pentru a modifica amendamentele la proiectul privind conversiei creditelor în acord cu ultimele propuneri venite din partea Grupului Clienților cu Credite în CHF (GCCC). Astfel, în cadrul discuțiilor s-a decis renunțarea la plafonul de 250.000 de CHF, la varianta de realizare a conversiei prin hotărâre judecătorească și la anumite prevederi din lege care promovau o ambiguitate ce putea fi speculată prin neaplicarea legii. De asemenea, conversia creditelor va putea fi aplicată și în cazul consumatorilor care au acceptat o variantă mai puţin avantajoasă de conversie la propunerea băncilor. „Mă bucur că lupta pe care am început-o acum doi ani în Parlament prin proiectul de lege pe care l-am inițiat pentru toți cei care și-au văzut amanetat viitorul se apropie de final și nădăjduiesc că va avea un deznodământ fericit. Salut decizia comisiilor, la propunerea PSD, de a se renunța la plafonul de 250.000 de CHF, un prag discriminatoriu în raport cu suferința și umilințele îndurate de acești oameni. Sper ca forma proiectului care a ieșit astăzi din comisii, în acord cu dorinţele reprezentanților Grupului Clienților cu Credite în CHF, să aducă o mângâiere miilor de români care se află în impas financiar și să le ofere cu adevărat șansa la un viitor mai bun pentru familiile lor”, a declarat inițiatorul proiectului legislativ, deputatul PSD Ana Birchall.

Raportul adoptat de cele două comisii în ședința comună va merge mâine în plenul Camerei Deputaților spre a fi suspus votului final. Deputatul PSD Ana Birchall și-a exprimat speranța că acest proiect așteptat de zeci de mii de români va fi adoptat de plen și că românii care și-au văzut amanetat viitorul vor primi o nouă șansă: „Fac un apel la toți colegii mei deputați, indiferent de formațiunea politică din care fac parte, să participe la ședința de mâine din plen și să dea un vot de adoptare proiectului de lege privind conversia creditelor în CHF. Reparația morală și socială pe care consumatorii de credite CHF o așteaptă de la noi a fost tergiversată mult prea mult. Sper ca mâine să avem forma finală a Legii conversiei creditelor adoptată și, astfel, munca începută acum doi ani de zile pentru cei sufocați de datorii să își arate roadele. Sunt încrezătoare că acest proiect al meu, alături de insolvența persoanelor fizice, va veni în sprijinul tuturor celor care trec, fără vina lor, prin drama executărilor silite sau a datoriilor care nu mai pot fi plătite”, a încheiat deputatul PSD Ana Birchall.

6 Comments

  1. Multumim din suflet. Va fi sper primul Craciun fericit!

  2. Va multumim respectuos pentru sprijin si va asiguram la randul nostru de sustinerea necesara continuarii proiectelor dvs. politice in folosul cetatenilor.

  3. Sa dea dumnezeu sa treaca acest proiect de lege

  4. Multumim mult stimată doamnă pentru tot efortul care l-ati depus ca această lege sa ajungă în forma finala la vot. Vă multumim si pentru timpul liber sacrificat , pentru faptul ca mai presus de toate ati fost om si ati inteles dramele zecilor de mii de familii provocate de aceste credite toxice in CHF. In cazul meu , ca si in cazul lui Cristian Dan ,poate si al altor sute , sotiile au plecat la muncă în străinătate ca sa putem plăti aceste credite pentru ca ,copii nostrii să aibe un acoperis deasupra capului. Va rog sa-i transmite-ti mulțumiri dl. Dragnea pentru faptul ca ne-a inteles dramele si a făcut ca legea sa fie intr-un final mai bine formulată si votată favorabil. Si nu in ultimul rand multumesc PSD-ului ca a inteles sa faca consens politic si sa voteze o lege alaturi de celelalte partide în interesul cetățenilor tării

  5. Buna ziua,
    As vrea sa stiu daca acesata lege se aplica si clientilor Volksbank, preluati de BT si care au facut deja conversia creditelor in lei
    multumesc

  6. Daca e adevarat ce a postat Mary Mariana pe facebook , inseamna ca ne-ati lasat in cusca leilor . Ne-ati plimbat frumos ca intr-un SAFARI si ne-ati lasat in fata leilor fara aparare .

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.