Pages Menu
Categories Menu

Posted on iun. 5, 2015 in International, Politic | 0 comments

Am apreciat dialogul şi buna colaborare între instituţiile de la nivel naţional şi european pentru îmbunătățirea legislaţiei, a relațiilor interinstituționale şi a statului de drept

POZ_2914 POZ_2960 POZ_2965

În cadrul întrevederii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, am apreciat dialogul şi buna colaborare între instituţiile de la nivel naţional şi european pentru îmbunătățirea legislaţiei, a relațiilor interinstituționale şi a statului de drept şi am susţinut necesitatea întăririi şi diversificării în continuare a colaborării interinstituţionale.

De asemenea, i-am precizat oficialului european că România, prin Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, a fost prima ţară care a organizat o dezbatere publică privind Raportul de ţară publicat de Comisia Europeană la începutul anului.

Domnul Timmermans a apreciat la rândul său buna colaborarea interinstituţională în domeniul afacerilor europene, afirmând că legislativul din România este unul dintre cele mai active în acest domeniu şi că obiectivele CE pe mai departe în raport cu toate parlamentele naţionale sunt: o legislaţie mai bună, mai multă transparenţă şi o implicare mai mare a cetăţenilor, prin reprezentanţii lor, în procesul de dezbatere.

 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.