Pages Menu
Categories Menu

Posted on sept. 3, 2016 in International, Politic | 0 comments

A început Conferința interparlamentară privind politica externă și de securitate comună (PESC) și politica de securitate și apărare comună (PSAC), care se desfăşoară la Bratislava, Slovacia.

IMG_0077 FullSizeRender

IMG_0081

Conferinţa vine într-un moment extrem de important pentru Uniunea Europeană, în contextul provocărilor cu care ne-am confruntat pe parcursul ultimului an. Printre subiectele care vor fi dezbătute la această reuniune se numără “Rolul UE ca actor global”, “Cooperarea dintre UE şi statele din Balcanii de Vest”, “Priorităţile, perspectivele şi provocările din vecinătatea estică a UE”, “Identificarea unei abordări comprehensive a dezvoltării sustenabile şi a migraţiei”, precum şi “Carta Albă a Apărării ca prim-pas în vederea realizării unei Uniuni Europene a Apărării”.

Cred că este important, astăzi mai mult ca oricând, să conştientizăm poziţia Uniunii Europene în Europa şi în întreaga lume, asumându-ne rolul atât în ce priveşte securitatea europeană, cât şi în planul cooperării cu statele partenere din vecinătate şi în vederea susţinerii parcursului european al acestora, cu precădere în ce priveşte partenerii noştri din Est.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.