Pages Menu
Categories Menu

Posted on Mar 9, 2019 in Politic, Social | 0 comments

9 martie – Ziua deținuților politici anti-comuniști


Vedere exterioară a închisorii din Aiud unde și-au pierdut viața mii de deținuți politici în perioada comunistă (sursa foto: www.romania-actualitati.ro)

Începând cu anul 2011, 9 martie a fost declarată, printr-o lege adoptată în Parlament, Ziua deținuților politici anti-comuniști, în semn de recunoaștere a încercărilor și suferințelor prin care au trecut deținuții politici anti-comuniști din România.

În perioada comunistă, în nu mai puțin 44 de penitenciare și 72 de lagăre de muncă forțată, deținuții politici au fost supuși unor tratamente inumane, au îndurat forme severe de tortură în urma cărora foarte mulți și-au gășit sfârșitul. Numărul persoanelor care au murit în acea perioadă atroce a fost de aproximativ 800.000, din cei de peste 3 milioane de încarcerați.

Curajul de care au dat dovadă deținuții politici anti-comuniști în perioada 1945-1989 constituie baza pe care societatea românească din prezent își garantează drepturile și libertățile. Datorită perseverenței, răbdării, demnității și nădejdii într-o schimbare, aceștia au dăruit românilor de astăzi perspectiva unei vieți în care drepturile sunt garantate.

Este de datoria noastră să nu uităm chinurile la care au fost supuși cei care au trăit în epoca neagră a comunismului, să cinstim memoria celor persecutați și să le prezentăm omagiile pentru sacrificiile pe care le-au îndurat pentru ca generațiile viitoare să ducă o viață mai bună.

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.