Pages Menu
Categories Menu

Posted on sept. 23, 2017 in Politic | 0 comments

186 de ani de avocatură în România

Din urmă cu 186 de ani datează prima atesatare documentară a uneia dintre cele mai frumoase şi grele meserii din lume, aceea de avocat. În 1831 lua fiinţă Baroul Bucureşti, instituţie fundamentală pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în parcursul democratic al ţării noastre. Din 1927, Baroul Bucureşti a fost afiliat la Uniunea Internaţională a Avocaţilor, organizaţie care reuneşte aproximatv două milioane de avocaţi din peste 120 de ţări. În prezent, Baroul Bucureşti este cel mai numeros din România cu aproape 9.000 de avocaţi.

Pentru mine, avocatura înseamnă mult mai mult decât o profesie, dedicându-mi jumătate din viaţă studiului şi activităţii în domeniul acestei nobile meserii. Studiile juridice efectuate la Bucureşti, unde am întâlnit profesori excepţionali, extrem de dedicaţi profesiei lor şi mai apoi continuate cu masteratul şi doctoratul la Yale Law School au fost definitorii pentru parcursul meu academic şi profesional. La Yale şi apoi pe Wall Street, unde am început cariera în avocatură, mi-am însuşit principii şi valori profesionale pe care nu le-am abandonat când m-am întors acasă şi pe care am încercat şi încerc să le insuflu tinerilor care mi-au fost studenţi sau care au lucrat sau lucrează cu mine!

În calitate de membru al Baroului Bucureşti, astăzi, la ceas aniversar, transmit un gând bun tuturor avocaţilor din România şi le urez mult succes în activitatea lor de a proteja întotdeauna adevărul şi de a continua moştenirea acestei meserii frumoase si extrem de interesanta!

La mulţi ani, avocaţilor români!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.