Pages Menu
Categories Menu

Posted on ian. 15, 2015 in Cultural, Personal | 0 comments

Ziua Culturii Naţionale

mihai_eminescu

​Astăzi, când se împlinesc 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, poetul nepereche al romantismului românesc, sărbătorim Ziua Culturii noastre Naționale. Cred că din rândurile pe care ni le-a lăsat Mihai Eminescu avem în primul rând imaginea unui român autentic care și-a iubit țara şi neamul, care a scris și s-a luptat ca să o facă mai bună, mai dreaptă și mai frumoasă. Prin întreaga sa operă literară și activitate publicistică, Eminescu s-a identificat cu valorile noastre naționale și de aceea îl privim astăzi ca fiind sinteza românismului în forma ei pură.

Am fost şi rămân fascinată de sublimul limbii româneşti atins sub pana marelui poet şi mărturisesc că îmi aduc aminte cu drag de anii de liceu în care recitam cu multă emoţie Luceafărul sau Oda în metru antic. Este de datoria noastră acum să le transmitem mai departe copiilor noștri valorile Culturii Române, mândria de a fi român și dorința unei noi uniri a voinței și a sentimentului național, iar figura marelui poet, sinteză a românismului, este un prilej pentru împlinirea acestui vis.​

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.