Pages Menu
Categories Menu

Posted on nov. 30, 2017 in Cultural, Personal | 0 comments

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

Astăzi, alături de întreaga suflare creștină din România, îl prăznuim pe părintele spiritual al neamului românesc, Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat – părintele duhovnicesc şi ocrotitorul României. În înțelepciunea Sa ziditoare, Bunul Dumnezeu a rânduit ca poporul ce se va naște la nord de Dunăre, în adevărata și minunata Grădină a Maicii Domnului, să se zămislească creștin. Astfel, Cel dintâi Apostol chemat de Mântuitorul Hristos la misiunea de propovăduire a Creştinismului, Sfântul Andrei s-a învrednicit să răspândească Vestea cea bună a Evangheliei în Sciţia Mică strămoşilor noştri pe care i-a botezat în numele Sfintei Treimi.

Tocmai de aceea românii au o evlavie deosebită faţă de Sfântul Andrei, peste 700000 purtându-i cu vrednicie şi credinţă numele, iar noi avem responsabilitatea de a păstra credința adevărată și de a viețui creștinește, pentru rugăciunile patronului nostru spiritual.

Tuturor celor care poartă acest frumos și sfânt nume de bărbat al lui Hristos, și în special puiuțului meu, Andruţu, le urez un sincer la mulţi ani, multă sănătate, bucurii alături de cei dragi, împliniri şi mă rog Sfântului Apostol Andrei să ne ocrotească pe toţi românii cu rugăciunile sale!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.