Pages Menu
Categories Menu

Posted on iul. 5, 2020 in Personal | 0 comments

La mulți ani Justiției!

Astăzi, întregul sistem judiciar sărbătorește Ziua Justiției. Instituită în urmă cu 26 de ani, prin Hotărârea Guvernului nr. 364/1994, Ziua Justiției se organizează anual, în prima duminică a lunii iulie. Theodore Roosevelt spunea că ”dreptatea nu constă în a fi neutru între bine și rău, ci în găsirea dreptății și susținerea acesteia oriunde s-ar găsi, împotriva nedreptății”.
In aceasta zi speciala adresez salutul și respectul meu profesioniștilor justiției: magistraților, personalului auxiliar, avocatilor si tuturor celor care fac parte din familia profesiilor juridice liberale si, nu in ultimul rand, echipei de profesioniști din cadrul Ministerului Justiției (cu care am avut onoarea sa lucrez), tuturor acelora care, acționând cu buna credință, fidelitate față de lege, profesionalism, empatie și devotament, ne demonstrează̆ prin întreaga lor activitate respectul fata de jurământul depus la intrarea in profesie și credința în valorile fundamentale atașate actului de justiție: asigurarea supremației legii, imparțialitatea, echidistanța, conștientizarea implicațiilor pe care spunerea dreptului (jurisdictio) o are în viețile oamenilor. Justiția înseamnă dreptate, înseamnă stabilirea adevărului, iar aceasta funcție, vitală pentru un stat democratic, nu poate fi îndeplinită decât in cadrul fixat de valorile universal asumate în materia drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Singurul mod în care am vazut si continui sa văd viitorul justiției române este în sinergia familiei europene și a parteneriatului strategic euro-atlantic, iar aceasta presupune asimilarea deplină a valorilor, principiilor și standardelor pe care aceste parteneriate le presupun. Ziua Justiției reprezintă un moment semnificativ pentru toți cei care lucrează în sistemul judiciar, având în vedere rolul deosebit de important pe care justiția îl are în societate. Marturisesc ca perioada petrecuta in fruntea Ministerului Justitiei a fost cea mai intensa perioada petrecuta de mine într-o funcție publică într-un moment critic pentru justiția din România, o perioadă în care asaltul și asediul asupra justiției creșteau, în intensitate și în disperare, cu fiecare zi care trecea, cu fiecare zi în care eu am stat și am rămas dreaptă, “țeapănă pe picioarele mele”, cum mi-a spus tatăl meu, loială valorilor și principiilor cu care am fost crescută de ai mei! Am plecat de la conducerea ministerului cu fruntea sus, cu credinţă că în toată această perioadă nu am făcut altceva decât să respect jurământul pe care l-am depus cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie la învestirea in funcție, un jurământ depus in fata cetățenilor țării mele. Am lăsat în urmă proiecte importante atât legislativ, cât și de infrastructură. De exemplu, pe mandatul meu s-a deblocat, securizat (inclusiv financiar) și finalizat (în baza unui calendar ferm și detaliat) informatizarea instanțelor de judecată. Nici nu vreau sa imi imaginez cum ar fi fost situatia in instante, in aceasta perioada, fara acest program de informatizare! Cred eu că ne-am îndeplinit datoria față de românii care au învestit încredere în mine, care au investit încredere în toți profesioniștii din acest minister, pentru că, deşi de multe ori Ministerul a fost sub asediu, şi în ciuda multor presiuni, diverse interese, am menținut justiția pe o traiectorie independenta, am asigurat domnia legii, respectul faţă de lege şi de aplicarea legii, oferind premisele pentru ca justiția din România să reintre pe un făgaș normal. Fiecare actiune pe care am intreprins-o, fiecare decizie pe care am luat-o a fost pentru recâștigarea încrederii și a respectului romanilor pentru justiția din România. Consider ca romanii merita o justiție credibila și puternica, exclusiv in slujba cetățeanului. La multi ani, colegelor si colegilor mei din Justitie!
http://www.just.ro/depunerea-juramantului-de-investitura-i…/

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.