Am plecat la Dorna Arini -Vatra Dornei!
Ca in fiecare an vom petrece sarbatorile de iarna la Dorna Arini, un loc pe care il ador. Un loc unde orice urma de oboseala este imediat alungata de frumusetea din jur. Asa ca masina e incarcata ochi, Andrutu a tinut sa precizeze ca trebuie sa ma pregatesc „ca voi manca o bataie exemplara chit ca din nou, la fel ca si anul trecut, ma voi chinui sa imi construiesc ceva ce cred eu ca aduce cu un fel cazemata tocmai ca sa ma apar de bulgarii de zapada iscusit mestesugiti de Andrutu”…iar lista a fost trimisa Mosului.
Martyn abia asteapta sa faca focul …..si plimbarile noastre prin padure….iar eu abia astept sa ajungem in acest loc de Rai si sa imi rasfat si sa fiu rasfatata de baietii mei….sa beau un pahar de vin fiert si sa citesc la gura sobei mirosind lemnul de brad si de mere coapte cu scortisoara….cat despre Charlie ce sa mai spun??! e cuminte foc…parca nu ai zice ca ne asteapta un drum de 8-9 ore??!! Promit sa postez poze cum ajung ( aici cateva poze de anul trecut). Pana atunci va invit sa ascultati una dintre cele mai frumoase melodii din filmul meu de suflet, „Love story„.
Nu este rău…
Niciodata nu m-a incantat ideea de a avea o casa de vacantza intr-un loc pt ca as fi prizonierul acelui loc. Practic daca investesti resurse in construirea unei cabane undeva, stii ca majoritatea vacantzelor tb sa le faci acolo, altfel ar reiesi ca ai facut o risipa.
Dar niciodata nu am luat in calcul situatzia cand te indragostesti de un loc anume.
De ce ne indragostim totusi de un loc?! Poate pt ca ascunde un mister pe care nu reusim sa-l descifram. Cata frumusetze ne poate fermeca la acel loc asa incat sa ne construim acolo casa?! Mai ales in contextul economic actual(de un secol incoace mai exact), in care oamenii isi fac caminul acolo unde isi desfasoara activitatea.
Poate din acelasi motiv pt care nu m-am multzulit cu feedburnerul catre blogul tau, ci l-am facut homepage. Ca sa vad ce floare mai rasare si azi, ce copac a mai inmugurit, ce stea s-a mai aprins in viatza ta.
Tare sunt curios ce sentimente iti va provoca si anul asta locul tau de vis. Exista o teorie a universurilor incluse, apropo de relatia mea cu mintea ta si a ta cu acel loc 🙂
Ovidiu
poate ca ai dreptate. In cazul nostru povestea casutei noastre de lemn de la Dorna Arini e urmatoarea: in 2002, intr-o zi de miercuri la o luna distanta eu mi am pierdut ambii bunici din partea mamei mele (bunici pe care i-am adorat). In vara aceea am venit acasa din New York City si desi am incercat nu am putut merge la casa parintilor mei (bunicii mei au locuit in aceiasi casa cu parintii mei). In fapt, a trecut cativa ani buni pana cand am intrat in camera bunicilor mei (sincer, nici acum nu petrec mai mult de cateva minute in acea camera, camera care este plina de amintiri dragi mie). Asadar in acea vara a lui 2002 Martyn a sugerat sa mergem in zona Vatrei Dornei. Nu mai fusesem in aceasta zona de copil cand am fost odata in tabara. A fost frumos, linistitor. In ultimile 2 zile din acea minivacanta am descoperit o bucata de teren cu o priveliste care iti taie respiratia. Pe loc am cumparat acel teren si uite asa a inceput iubirea mea de aceste locuri (si aventura mea si a lui Martyn de a construi o casuta din lemn, micuta dar cocheta!). Culmea este ca aici simt ca bunica mea este cu mine. Aici reusesc mereu sa ma odihnesc indiferent cat de obosita as fi. Andrutu iubeste aceste locuri si acum abia asteapta sa mearga cu colindul. Martyn la fel. Am vecini minunati care ne-au adoptat si ne rasfata mereu cu tot felul de mancaruri bucovinene. Aici am si un finut, un baietel adorabil, Razvan, pe care l-am botezat in februarie anul acesta). Si desi poate tu ai dreptate cand spui ca daca ai o casa de vacanta esti obligat sa mergi mereu acolo sincer eu nu simt asa. Nu este o obligatie ci este o a doua acasa si recunosc ca imi e ciuda ca nu am mai mult timp sa il petrec aici. Ma intrebi ce sentimente imi provoaca acest loc de vis? In primul rand un sentiment de liniste, de puritate (natura este absolut fermecatoare si neatinsa de influenta umana decat foarte putin), de regasire a mea cu mine, de apreciere a frumosului, de respectare si apreciere a familiei, a valorilor in care eu cred si in care ma regasesc, a traditiilor (uite spre exemplu aici in fiecare an de sarbatori se organizeaza un spectacol de obiceiuri si traditii unde toti din sat merg…si noi mergem). In concluzie: aici simt ca sunt eu asa cum sunt.