Pages Menu
Categories Menu

Posted on sept. 14, 2015 in Personal | 0 comments

A început şcoala!

scolari

A venit toamna și a adus cu ea, ca de fiecare dată, începutul anului școlar. Această perioadă este pentru mine încărcată de amintiri luminoase și parfumuri îmbietoare. Și chiar dacă anii mei de școală s-au încheiat, mă încearcă aceeași nerăbdare în fața unui nou drum spre cunoaștere, în fața unei noi aventuri. În fiecare an, odată cu îmbraţişarea toamnei, mă cuprinde şi vechea nostalgie cu miros de fructe şi frunze uscate, de file albe de caiet, încă nescrise, şi de cărţi magice, încă necitite.

Copiii noştri merită o educație solidă pe care să își construiască un viitor mai luminos, cu locuri de muncă decente aici, acasă, nu între străini, și pentru ca acest viitor sa fie posibil, educaţia este fără îndoială cea mai importantă

Împreună cu toate gândurile mele bune, vă transmit și speranța că vom avea o toamnă rodnică și generoasă. Iar pe copiii care astăzi încep școala îi rog să fie conștiincioși și să învețe cât mai bine. Vă asigur că suntem mândri de reușitele voastre și ne străduim să vă facem drumul cât mai ușor.

Un an școlar bun și mult succes!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.