Pages Menu
Categories Menu

Posted on oct. 31, 2018 in Economic, International, Personal | 0 comments

31 octombrie – Ziua internațională a Mării Negre

Marea Neagră în zona cazinoului din Constanța

În fiecare an, data de 31 octombrie este marcată ca Ziua Internaţională a Mării Negre, aniversând momentul semnării de către statele riverane ale Mării Negre, în 1996, a Planului Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră, destinat îmbunătăţirii eforturilor colective pentru reducerea impactului poluării şi conservarea biodiversităţii.

Dincolo de momentul aniversar, această zi constituie un bun prilej pentru a reflecta asupra importanţei şi a potenţialului pe care le are Marea Neagră. Marea Neagră reprezintă un cadru cultural, economic şi social care a prilejuit nu doar dezvoltarea societăţilor şi a statelor din regiune, dar şi îmbunătăţirea contactelor în plan internaţional, prin importanţa jucată în întreaga lume.

Din punct de vedere geostrategic, regiunea Mării Negre a devenit un punct important în arhitectura politică, economică și de securitate în această parte a lumii, dovadă fiind recentele proiecte care pun în valoarea poziția strategică a Mării Negre (așa cum este cazul Inițiativei celor Trei Mări – I3M). Totodată, din punct de vedere turistic, frumuseţile oferite de relieful specific, de diversitatea florei şi a faunei sunt argumente în favoarea promovării adecvate a Mării Negre.

România, ca stat riveran, are datoria de a se concentra pe valorificarea comorilor pe care Marea Neagră ni le pune la dispoziţie. Avem cu toţii răspunderea de a proteja Marea Neagră, de a ne bucura în mod responsabil de imensul său potenţial turistic, economic şi cultural.

Aşa cum am afirmat de fiecare dată, Marea Neagră este un diamant care trebuie lăsat să strălucească!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.