Pages Menu
Categories Menu

Posted on dec. 20, 2017 in Cultural, Personal, Social | 0 comments

209 ani de la nașterea lui Andrei Șaguna

Astăzi aniversăm 209 ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, Andrei Șaguna. Născut pe data de 20 decembrie 1808 în localitatea Mișcolț din nordul Ungariei, într-o familie de aromâni, cu numele de botez Anastasie, Șaguna și-a dedicat de tânăr viața lui Dumnezeu, urmând teologia începând cu anul 1829 și călugărindu-se 4 ani mai târziu, luând numele Andrei.

De-a lungul anilor, slujba sa vrednică și conștiincioasă în numele Domnului va fi remarcată, fiind hirotesit  protosinghel și arhimandrit, iar apoi fiind numit vicar-general al Episcopiei din Sibiu.

În același timp, Andrei Șaguna a fost  și unul dintre marii susținători ai drepturilor românilor din Transilvania, care pe atunci era parte a Imperiului Austro-Ungar. A organizat și a prezidat numeroase adunări, precum Adunarea de la Blaj, în urma cărora se vor trimite în repetate rânduri petiții către Împăratul Austro-Ungariei, cerându-i desființarea iobăgiei și libertatea folosirii limbii române. De asemenea, a fost și unul dintre cei mai mari susținători ai învățământului în Transilvania, înființând peste 800 de școli primare confesionale, o tipografie eparhială și un institut de teologie și pedagogie la Sibiu.

Moștenirea sa lăsată românilor este reflectată în cuvintele pe care le-a rostit cu ocazia hirotonisirii sale ca episcop în anul 1848: „Se cere de la mine ca, prin ocârmuirea mea, să se pună în lucrare reînvierea diecezei noastre transilvane, și reînvierea aceasta să corespundă trebuinței Bisericii, mântuirii poporului și spiritului timpului”.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.