Pages Menu
Categories Menu

Posted on nov. 3, 2008 in Jurnal de campanie | 11 comments

Am inceput turneul electoral in SUA

Mi-am început turneul electoral în New York, Statele Unite ale Americii. În cursul zilei de sâmbătă, m-am întâlnit cu românii din New York.
Mi-am început campania electorală la New York pentru că acesta este oraşul unde am avut multe bucurii şi realizări în plan profesional. Timpul petrecut ca avocat aici m-a învăţat ce înseamnă să fii profesionist, responsabil şi să îţi respecţi cuvântul dat: să nu promiţi niciodată decât lucrurile pe care ştii că le vei realiza, altfel oamenii te vor taxa.
M-am întâlnit cu românii care locuiesc aici şi care mi-au arătat încă o dată cât sunt de primitori şi ospitalieri, dar şi dornici de a se implica în schimbarea clasei politice, unde competenţa, onestitatea şi seriozitatea să primeze în faţa găştilor şi jocurilor politice oculte.
Mi-am încheiat seara la deschiderea restaurantului Bucureşti unde am mâncat unii dintre cei mai buni mititei româneşti şi la restaurantul Transilvania, unde sarmalele făcute de Doina sunt „ca la mama acasă”.
Am întâlnit oameni minunaţi, dar în mod special am avut onoarea să o întâlnesc pe doamna Lia Lungu, o voce minunată a muzicii româneşti, ambasadoarea cântecului, portului şi tradiţiilor româneşti.
Mâine, am programate alte întâlniri cu românii din New York.

11 Comments

  1. Romanii din afara au impresia ca sint, in cel mai bun caz, tolerati, ca nu sint doriti in politica interna. Si asta pentru ca optiunea lor de a pleca e in síne un vot. Dar se pare ca sint romani de peste ocean care vor sa-si aduca contributia (contra-candidatii).

    Care este pozitia PSD-ului-mai ales ca promisiunea de 25.000 euro vine tot de acolo?

  2. Ma bucur ca ati fost primita asa cum meritati. Bafta in continuare si va asteptam invingatoare

  3. Doamna Ana am avut onoarea sa fiu la deschiderea restaurantului Bucuresti si mi-ati lasat o impresie buna sper sa reusiti sa convingeti cati mai multi romani ca este nevoie de o schimbare si aceasta poate porni de la noi.Mult succes

  4. Am avut placerea sa va vad cand ati trecut zilelea astea prin NYC si mi-a placut punctul dumneavoastra de vedere. E clar ca este timpul pt o schimbare si cred ca dumnevoastra sunteti in masura sa ne spijiniti asa cum va vom spirijinii si noi la randul nostru. toate cele bune si ne vedem pe 30 noiembrie

  5. Cele trei lucruri esentiale pentru a infaptui ceva care sa merite osteneala sunt munca staruitoare, perseverenta si bunul simt, ceva ce dumneavoastra aveti din plin. Asa ca va doresc sa va intoarceti ca deputat al romanilor din diapora si sa aratati ca ati obtinut acest lucru prin munca cinstita. Mult noroc si cat mai multe voturi

  6. Buna ziua am aflat de la un prieten din NY ca sunteti in America si ma intrebam daca ajungeti si in Florida si cand?vreau sa va cunosc personal ca am auzit numai lucruri bune despre dumneavoastra si poate va pot ajuta in campanie.

  7. Joi dimineata voi pleca spre Florida. As fi incantata sa ne cunoastem.

  8. Toti romanii au nevoie, indiferent unde sint, de oameni noi in politica romaneasca, oameni in care poti avea incredere. E timpul sa introducem INCREDERE in politica, in societatea romanesca.
    PENTRU CA DACA INCREDERE NU E, NIMIC NU E.

  9. Ati fost la Chicago aseara? Un loc, o ocazie plin de inspiratie. Si noi avem nevoie de o schimbare, si noi sintem in stare sa o facem.

  10. Ma bucur f mult ca veniti in Florida. Cun sa facem sa ne inialnim? Suntem un grup f numeros. Va rog din suflet!

  11. Sarah,

    Cum as putea lua legatura cu tine?

    Adresa mea de mail este anabirchall at gmail.com

    Astept un semn de la tine

    Ana

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.