Pages Menu
Categories Menu

Posted on dec. 10, 2018 in Economic, Personal, Profesional | 0 comments

Participare la evenimentul ”reUNIRE la CENTENAR”, organizat de publicația FinancialIntelligence.ro

Am fost onorată să particip astăzi la evenimentul ”reUNIRE la CENTENAR”, organizat de publicația FinancialIntelligence.ro, dezbatere care a pus accentul pe ideea solidarității în anul sărbătorii Centenarului Marii Uniri.
Cu această ocazie am prezentat mesajul doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă și am felicitat organizatorii pentru o dezbatere de substanță. Am subliniat că, la un veac de la anul în care românii și-au îndeplinit visul de a fi uniți sub un singur steag, mesajul pe care vrem să îl transmitem este unul de unitate, solidaritate, toleranță și respect, pentru cei ce s-au jertfit pentru libertate și împlinirea idealului național.
Avem o şansă unică de a ne aduce o contribuție de substanță la reformărea viitorului Europei, mai ales că de la 1 ianuarie vom prelua Președinția rotativă a Consiliului UE. România poate fi mai profund percepută, la nivel european, prin promovarea insetimabilelor bogății culturale, a frumoaselor noastre tradiţii, a folclorului autentic şi a spiritualităţii care îi conferă valoare şi unicitate aparte.
România în anul aniversării Centenarului Marii Uniri este o poveste de succes . Să reflectăm la ce ne-a unit şi la ce ne-a dezbinat, să privim cu admiraţie în urmă, cu încredere în prezent şi cu speranţă în viitor.
Le-am urat inițiatoarelor proiectului FinancialIntelligence.ro mult succes și la cât mai multe știri și analize economice, mai ales că evenimentul mi-a reîmrospătat în memorie perioada frumoasă pe care am petrecut-o pe Wall Street, ca avocat specializat în domeniul financiar.
Un An Centenar pe care să-l aniversăm împreună așa cum se cuvine!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.