Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 17, 2018 in Cultural, Personal | 0 comments

17 martie – Saint Patrick’s Day

Sărbătorirea Saint Patrick’s Day în București (2017)

Sărbătoarea Saint Patrick’s Day, marcată anual în Republica Irlandeză, Irlanda de Nord, precum și în comunitățile de irlandezi de pretutindeni, are loc la data de 17 martie și îl comemorează pe Sfântul Patrick, patronul spiritual al Irlandei.

Tradiția spune că de Saint Patrick’s Day este bine să purtăm un trifoi sau un obiect de culoare verde, trifoiul cu trei foi fiind folosit de Sfântul Patrick, conform datinilor străvechi, pentru a explica Sfânta Treime păgânilor irlandezi.

Saint Patrick’s Day este o sărbătoare superbă care mi-a rămas întipărită în memorie din perioada petrecută în SUA. Îmi aduc amintre cu drag de parada irlandezilor care inundă străzile îmbrăcați în verde și de atmosfera frumoasă, cu totul specială, de pe 5th Avenue în New York. Întotdeauna i-am admirat pe irlandezi pentru mândria de a fi “Irish” oriunde ar trăi, pentru bucuria cu care își promovează tradițiile, muzica și cultura în orice colț din lume.

De 17 martie, doresc să le urez tuturor irlandezilor să aniverseze așa cum se cuvine această frumoasă sărbătoare, într-o notă de optimism și buna dispoziție.
Happy Saint Patrick’s Day!

 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.